Rampa pentru persoanele cu dizabilități de la Spitalul Județean din Craiova, stricată. Pacienții urcă scările ajutați de rude

×
Publicitate

Situație scandaloasă la cel mai mare spital din Oltenia. Pacienții cu dizabilități, fracturi sau prea bătrâni sunt cărați pe brațe de rude sau de oameni săritori.  

Din noiembrie anul trecut, rampa de acces pentru persoane cu dizabilități de la Spitalul Județean de Urgență Craiova s-a stricat. Tot de atunci, responsabilii caută soluții. Pentru că piesa defectă nu se mai fabrică, acum trebuie reparată. Până atunci, conducerea spitalului a pus agenții de pază să ajute pacienții care nu pot urca scările.

Scene au fost filmate în noiembrie anul trecut la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Susținut de doi bărbați, un bolnav abia urca scările de la intrare. După mai bine de două luni, situația nu s-a schimbat.

Pacient: „Sincolo pe bara aia pot să mă duc?”

Paznic: „Da, de lângă perete”.

Un soț și soție, ambii de 90 de ani, trebuie să urce treptele ca să ajungă la cabinet pentru o consultație. Un adevărat chin.

Reporter: „În mod normal ar fi trebuit să folosiți rampa pentru persoanele cu dizabilități, dar nu funcționează”.

Pacient: „Nu știu, acum am venit, urc greu, ce să fac?! Calc într-un picior”.

Pacient: „Lăsăți-mă că mă țin”.

Rudă: „Mulțumim frumos”.

Pacient: „Este normal să se întâmple treaba asta? Nu e normal, dar ce să facem?! Asta e.”

Ca să poată lua liftul, pacienții trebuie să urce aproximativ 40 de trepte în total. La intrarea în spital, apoi de la parter la primul etaj. Bolnavii se opresc de mai multe ori să își tragă sufletul.

Ivona Predusel, mama pacientă: „Mai greu, dar cu ajutorul celorlalți a fost bine. Au sărit în ajutor mulți, chiar domnul care ne-a ajutat, deci sunt oameni și cu milă”.

Pacientă: „Pe bară și mă ține soțul, așa urc. Este greu pentru un om care nu poate merge, dar nu avem ce face”.

Fiecare pacient aflat într-o astfel de situație e însoțit de rude sau binevoitori.

Pacient: „Numai așa pot să merg, sunt pentru operat, mâine mă operează, dar îi mai trebuie o hârtie de la policlinică. Ne ținem de barele alea că de asta sunt puse”.

Ionel Gutescu, pacient: „E foarte greu fără un picior, e foarte greu să urci atâtea scări”.

Rampa pentru persoanele cu dizabilități este la reparat. Ar urma să fie cumpărata și una nouă.

Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Craiova: „În luna decembrie s-a efectuat procedura de achiziție pentru repararea piesei defecte. Piese de schimb pentru acest model nu mai există, astfel încât piesa defectă a fost nevoie să fie reparată”.

Pacienții ar putea să scape de corvoada scărilor folosind alte intrări, spune conducerea spitalului. Dar, din păcate, nu există vreo informare afișată și nici nu sunt îndrumați de paznicii unității medicale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62227311
Ministrul Alexandru Rafila: Ne aflăm în a treia săptămână de creştere consecutivă abruptă a numărului de cazuri de gripă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că România se află în a treia săptămână consecutivă de creştere ”abruptă” a numărului de cazuri de gripă, subliniind că s-au înregistrat decese cauzate de această boală. 

62421202
Britanicii au dezvoltat un test care depistează mai ușor cancerul de creier. Când va fi disponibil pentru public

O simplă analiză de sânge i-ar putea ajuta, în curând, pe medici să depisteze mai ușor cancerul de creier.

62421146
Vaccin „revoluţionar” pentru cancerele gastro-intestinale, testat la persoane din Anglia și Australia

Veste mare în domeniul sănătății. Experţii au salutat realizarea unui vaccin care ar putea fi „revoluţionar” pentru tratarea cancerului intestinal precoce şi care urmează să fie testat în Anglia şi Australia.

 

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.