Medicii romani i-au transplantat unui pacient un deget de la picior la mana. Interventia rara asteptata timp de 3 ani

×
Publicitate

Interventie rara facuta in Romania. Medicii i-au transplantat unui pacient un deget, de la picior la mana. Barbatul a suferit un accident, iar specialistii incearca sa-i reconstruiasca antebratul distrus.

Interventia de joi a fost una foarte delicata, din cauza numarului mare de vase de sange, dar de succes, sustin cei care au participat la ea.

Pacientul, un barbat de 40 de ani, din Galati, a suferit un accident, in urma cu trei ani. Mana stanga i-a fost prinsa in malaxorul de porumb si i-a fost sfasiata, aproape in intregime. Omul isi mai putea folosi doar 30% din functia antebratului, asa ca a luat o decizie radicala. A hotarat sa renunte la un deget de la picior. Acesta, printr-o interventie de chirurgie plastica, i-a fost pus la mina stanga, in locul degetului mare pierdut in accident.

In prima faza, medicii i-au amputat, asadar, al doilea deget, de la piciorul stang. Apoi au pregatit arterele si venele de la mana afectata, ca sa poata atasa noul deget in locul celui care lipsea. Pentru ca mai apoi sa-l poata misca, medicii i-au mutat si cateva tendoane, dintr-o alta zona a mainii stangi. In timp si dupa multa recuperare, creierul va invata ca aceste tendoane care fac flexie vor trebui sa faca si extensie.

Urmatoarele doua saptamani sunt critice. Transplantul de deget de la picior la mana presupune o interventie laborioasa care dureaza aproximativ 10 ore. Acesta este insa doar primul pas pentru refacerea bratului. Va urma si un transplant de muschi de la picior, la antebrat.

Mai exista doar cativa pacienti carora li s-a facut un astfel de transplant si care isi pot folosi acum membrele. O astfel de interventie costa aproximativ 8.000 de euro, insa, in mod normal, ar trebui sa fie decontata de stat.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
61700488
Analiza banala care detecteaza cea mai agresiva forma de cancer. Descoperirea care poate salva mii de vieti

Oamenii de stiinta au gasit o metoda de a detecta una din cele mai agresive forme de cancer, intr-un stadiu incipient. Descoperirea lor ar putea salva mii de vieti anual.

61700477
Acuzatii de malpraxis la Buzau. O femeie de 29 de ani sustine ca asistentele i-au facut o injectie care a ucis copilul

O gravida care urma sa aduca pe lume o fetita sustine ca, in timp ce era internata acolo, asistentele i-au facut o injectie care i-a ucis copilul in pantece.

61700328
Tatuajele facute de amatori, la moda in Marea Britanie. Ce riscuri isi asuma tinerii care nu respecta regulile de igiena

In Marea Britanie castiga teren moda tatuajelor facute de amatori. Problema este ca se fac cu instrumente cumparate de pe internet, fara instructiuni de folosire sau chiar la mana a doua si in conditii nu tocmai igienice.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.