Dr. Adrian Marinescu: Vaccinul, singura soluţie pentru întoarcerea la viaţă normală

62168088

Vaccinul anti-COVID reprezintă "singura soluţie reală" pentru întoarcerea "la viaţa normală", a declarat, vineri, medicul Adrian Marinescu de la Institutul "Matei Balş", în cadrul unei eveniment organizat online de Colegiul Medicilor România.

"Dacă vorbim de beneficiile pe care le are vaccinul aici lucrurile sunt mai mult decât clare şi este uşor să ne uităm nu numai la studiile clinice. (...) Mi se pare mult mai important că astăzi vedem, de exemplu, că sunt milioane de oameni care sunt vaccinaţi şi că aceşti oameni au minime reacţii adverse care sunt foarte rare, care sunt rezolvate foarte rapid. Reacţii adverse care au durat 24 de ore, chiar şi mai puţin şi nu au fost lucruri notabile. (...) Eu cred că este evident pentru noi toţi că vaccinul, varianta de vaccin pe care o avem acum, este singura soluţie reală pe care o avem şi singura soluţie ca să ne întoarcem nu mâine, dar, într-un interval scurt de timp, la viaţa normală pe care am avut-o înainte", a spus Marinescu.

El a adăugat că vaccinarea va determina reducerea cazurilor severe de COVID-19 şi, ca urmare, şi a mortalităţii în cazul acestei afecţiuni.

"Pierderile de vieţi omeneşti practic trebuie să se reducă la cât se poate de mult. Este principalul lucru pe care îl face vaccinul: să împiedice îmbolnăvirea, să împiedice formele severe şi în felul acesta să reducă mortalitatea, lucruri care nu s-au putut întâmpla în 2020 şi statisticile ne arată foarte clar", a explicat specialistul.

Potrivit acestuia, în fiecare zi se prezintă la Institutul "Matei Balş" multe persoane cu forme severe de COVID-19 care au nevoie de oxigen.

"Eu cred că pentru aceste persoane şi pentru toţi care sunt în cazul lor este nevoie de vaccin şi că acest vaccin într-adevăr ne va arăta că lucrurile pot să arate altfel cu pandemia. De multe ori, tinerii sau cei de vârstă medie spun că, din punctul lor de vedere, nu este nevoie de vaccin că ei oricum vor face o formă uşoară. Acest lucru este o mare greşeală de abordare, pentru că nimeni nu poate să fie convins de la început ce formă va face. (...) Nimeni nu poate să ştie de la început ce formă va face, nimeni nu poate să garanteze acest lucru şi oricum în familiile lor, între cunoscuţi sigur vor fi şi persoane vulnerabile care vor face cu mare probabilitate o formă severă", a menţionat medicul.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62167848
Noi probleme de sănătate induse de pandemie. Ce este bruxismul și cum ne poate distruge dantura

Pe măsură ce lunile trec, ies la suprafaţă noi probleme de sănătate induse de pandemie. Scrâşnitul dinţilor numit bruxism de specialişti a început să-i trimită pe oameni în cabinetele dentiştilor.

62168023
Doi bebeluşi cu malformaţii cardiace grave au fost transferați în Italia. Unul dintre ei a avut și Covid-19

Doi bebeluşi cu malformaţii cardiace grave au primit o şansă nesperată la viaţă. Născuţi cu boli rare, copilaşii, ambii din Iaşi, au fost transferaţi cu un avion la o clinică din Italia, specializată în operaţii pe cord deschis.

62167959
Ghidul vaccinării, etapa doi. Tot ce trebuie să ştii despre vaccinul anti-COVID

Se apropie etapa a doua a vaccinării, care se referă la persoanele din categoriile vulnerabile și cele din funcții de interes pentru funcționarea administrației. O listă cu categoriile de persoane care vor fi vaccinate urmează a fi publicată.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 18h15m22s846
Apartamentele noi, tot mai mici, dar cu mai multe facilități. Fenomenul „Shrinkflation” în imobiliarele din România

Mai puțini metri pătrați utili, dar mai multe facilități. În asta s-a schimbat oferta de locuințe noi.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după ce își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani.