Vineri se decide componența Guvernului Dăncilă. Persoane cu probleme penale pe listă

×
Publicitate

Conducerea Parlamentului se reuneşte, vineri, pentru a scurta vacanţa senatorilor şi deputaţilor. Aceştia vor fi chemaţi la Bucureşti, lunea viitoare, într-o sesiune extraordinară, pentru a vota Cabinetul Vioricăi Dancilă.

Între timp, în PSD se negociază fiecare funcţie de ministru, iar pe listă se află inclusiv persoane cu probleme penale. În Guvern ar urma să revină şi Sevil Shhaideh, în funcţia de secretar general, cu rang de ministru. Fosta şefă de la Ministerul Dezvoltării Regionale fusese dată afară din Guvern de Mihai Tudose, după că a devenit suspectă de abuz în serviciu, în Dosarul Belina.

Cu o zi înainte de prezentarea oficială a noului Cabinet, Paul Stănescu este sigur că va rămâne vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale - cu o condiţie, însă, pentru că procurorii DNA cer redeschiderea unei anchete mai vechi în cazul său.

Paul Stănescu, vicepremier: „În momentul în care voi deveni inclupat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îmi voi pune demisia pe masă prim-ministrului. Ca să fie clar."

Dosarul, care vizează fapte din 2010, când Paul Stănescu era preşedintele Consiliului Judeţean Olt, a fost închis de procurorii DNA Craiova. Aceştia investigaseră modul de finanţare a echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina.

La masa Guvernului ar urma să revină şi Sevil Shaidehh, susţin surse politice. Ar urma să preia un post-cheie, cel de secretar general al Executivului. Considerată una dintre cele mai apropiate persoane de Liviu Dragnea, Sevil Shaidehh a plecat din Guvernul Tudose, forțată de premier. Acesta i-a cerut să se retragă de la Ministerul Dezvoltării Regionale, după ce DNA a anunţat oficial că o suspectează de abuz în serviciu în dosarul Belina.

Acelaşi Dosar Belina a provocat plecarea din Cabinetul Tudose şi a Rovanei Plumb. Între timp, Parlamentul a decis să nu îi ridice imunitatea fostului ministru al Fondurilor Europene. Iar acum, Rovana Plumb se pregăteşte să preia funcţia de vicepremer, lăsată liberă de Marcel Ciolacu, care a plecat de la Palatul Victoria odată cu Mihai Tudose.

Negocierile pentru celelalte posturi sunt intense şi se poartă în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaţilor. În discuţiile din ultima perioadă, cei de la PSD solicită preluarea ministerului Energiei, deţinut în prezent de Toma Petcu de la ALDE.

Carmen Dan, Lia Olguța Vasilescu, Tudorel Toader, Petre Daea, Teodor Meleșcanu sau Mihai Fifor sunt doar câţiva dintre miniştrii care nu au emoţii şi se vor regăsi şi în viitorul Cabinet, susţin aceleaşi surse politice.

În schimb, PSD se pregăteşte să îl înlocuiască pe Liviu Marian Pop de la Educaţie. Organizaţia de Bucureşti a social-democraţilor o susţine pe Ecaterina Andronescu pentru acest post, însă negocierile nu s-au finalizat. De asemenea, şi Florian Bodog ar putea părăsi Ministerul Sănătăţii, favorită să îi ia locul fiind Rodica Nassar, fost parlamentar, în prezent secretar de stat în acelaşi minister.

Iar la Transporturi, după doar câteva luni, se schimbă din nou şeful. Felix Stroe îi lasă locul unui coleg, cel mai vehiculat nume fiind al deputatului PSD de la Maramureş, Sorin Bota. Nu este exclusă nicio surpriză nici în acest caz, o parte din conducerea PSD susţinând chiar revenirea lui Răzvan Cuc în fruntea acestui minister.

În paralel cu alcătuirea echipei Dancilă, PSD şi ALDE rescriu programul de guvernare, iar votul final va fi dat lunea viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ea este blondina care i-a sucit mințile lui Denis Alibec!
FOTO Ea este blondina care i-a sucit mințile lui Denis Alibec!
Citește și...
Se caută un Guvern. Eugen Tomac, întrebat de ce vrea miniștri ”apropiați de PSD”: ”Să nu fim mai catolici decât Papa”

Premierul desemnat, Eugen Tomac, continuă, astăzi, seria discuţiilor cu partidele, în vederea obţinerii numărului necesar de voturi pentru învestirea Guvernului, după ce, luni, s-a întâlnit cu liderii PNL, USR și USR

Echipa cu care Eugen Tomac vrea să obțină votul Parlamentului. Cine sunt miniștrii și cei trei vicepremieri

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a prezentat echipa cu care vrea să se prezinte în fața Parlamentului. Cabinetul pe care îl propune va avea trei vicepremieri: unul pentru Digitalizare, unul pentru Educaţie şi altul pentru Economie.

Ce cetățenii are, de fapt, Eugen Tomac. Premierul desemnat a dezvăluit ce a făcut cu cea din Ucraina

Premierul desemnat Eugen Tomac a afirmat că este cetăţean al României şi al Republicii Moldova şi a explicat că a depus o cerere pentru a renunţa la cetăţenia ucraineană.

Recomandări
Se caută un Guvern. Eugen Tomac, întrebat de ce vrea miniștri ”apropiați de PSD”: ”Să nu fim mai catolici decât Papa”

Premierul desemnat, Eugen Tomac, continuă, astăzi, seria discuţiilor cu partidele, în vederea obţinerii numărului necesar de voturi pentru învestirea Guvernului, după ce, luni, s-a întâlnit cu liderii PNL, USR și USR

Deficitul comercial al României scade cu 7% după primele patru luni din 2026. Exporturile au depășit 32 de miliarde de euro

Exporturile FOB au însumat 8203,4 milioane euro, în aprilie, în timp ce importurile CIF au atins 11278,6 milioane euro, rezultând un deficit de 3075,2 milioane euro. 

Grevă japoneză în sănătate. Sindicaliștii Sanitas protestează față de legea salarizării și amenință cu greva generală

Sindicaliştii din sănătate se află marţi în grevă japoneză, ei ameninţând cu greva generală, nemulţumiţi de Legea salarizării.