Victorie în instanță pentru USR, PMP și Forța Dreptei. ÎCCJ a validat înființarea Alianței Dreapta Unită

×
Publicitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a validat, marți, înființarea Alianței Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei), admițând contestația față de decizia Biroului Electoral Central.

”Decizia ÎCCJ dovedește că hotărârea inițială a Biroului Electoral Central a fost una determinată de o majoritate politică ostilă democrației, controlată de PSD, care a eșuat lamentabil în încercarea de a împiedica candidatura alianței Dreapta Unită” - au transmis liderii USR-PMP-Forța Dreptei.

Decizia este definitivă, ceea ce înseamnă că Alianța Dreapta Unită poate participa la alegerile europarlamentare și locale.

”Alianța Dreapta Unită va fi pe buletinul de vot. Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat decizia nedemocratică a BEC, care, la cererea PSD și cu voturile PNL, a încercat să ne împiedice să participăm la alegeri în alianță.

PSD și PNL au crezut că pot să controleze orice, de la justiție la dreptul de a alege. Regimul lui Klaus Iohannis este atât de disperat încât a vrut să ne scoată de pe buletinul de vot. Le este frică de schimbarea pe care o reprezentăm.

Dreapta Unită merge înainte. Avem în spate milioane de români care doresc o Românie modernă, liberă de corupție și abuzuri.
Le transmit încă o dată: Nu îi vom lăsa să ne fure viitorul. Lupta noastră este pentru modernizarea României, pentru școli și spitale mai bune, pentru dreptate, pentru oameni.

Vorbiți cu prietenii și cu familiile despre abuzul pe care l-au încercat, despre tot răul făcut României în ultimii ani prin scumpiri și multe creșteri de taxe. Există alternativă la acest regim corupt. Pe 9 iunie, veniți la vot și puneți ștampila pe Dreapta Unită”. - a transmis liderul USR, Cătălin Drulă.

”S-a făcut dreptate. Dreapta Unită este legal constituită. Tentativa PSD de a împiedica înregistrarea alianței a eșuat. Justiția a făcut dreptate. Mulțumim echipei de avocați coordonate de maestrul Ion Dragne. Pornim campania cu credință în izbândă!” - a scris pe Facebook și președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban.

Minuta instanței:

”Admite contestaţia formulată de contestatorii Partidul Uniunea Salvaţi România, Partidul Mişcarea Populară şi Partidul Forţa Dreptei împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 1/D/17.03.2024, astfel cum a fost îndreptată prin Decizia Biroului Electoral Central nr. 1/D/18.03.2024. Anulează Decizia Biroului Electoral Central nr. 1/D/17.03.2024, astfel cum a fost îndreptată prin Decizia Biroului Electoral Central nr. 1/D/18.03.2024.

Admite Protocolul de constituire a alianței electorale – ,,Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei”. Definitivă. Pronunţată astăzi, 19 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62365434
Surse: Gabriela Firea și Sebastian Burduja vor fi șefi de campanie electorală pentru Cătălin Cîrstoiu și ceilalți candidați
Surse politice au precizat pentru Știrile Pro TV că liderii PSD și PNL le-au propus Gabrielei Firea și lui Sebastian Burduja să fie șefi de campanie pentru Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei, precum și pentru ceilalți candidați comuni.  
62421468
Plafonarea prețului la câteva alimente de bază care scumpește toate celelalte produse, prelungită tot anul. Lista produselor
Parlamentarii au aprobat marți prelungirea până la sfârșitul anului a măsurii Guvernului de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază. Prelungirea vine în contextul în care plafonarea a generat scumpirea tuturor celorlalte produse.
62427650
Candidaturi comune PSD-PNL la Primăria Generală, primăriile de sectoare, dar şi CGMB şi consiliile locale de sectoare
Coaliţia de guvernare a decis luni seară candidaturi comune PSD-PNL la Primăria Generală, primăriile de sectoare dar şi CGMB şi consiliile locale de sectoare.