USR va contesta la CCR proiectul de modificare a Codului de procedură penală

61957164
Agerpres

USR va contesta la Curtea Constituţională proiectul de modificare a Codului de procedură penală, a anunţat, joi, preşedintele partidului, Dan Barna.

"Am văzut satisfacţia de pe chipul domnului Nicolicea (Eugen Nicolicea, deputat PSD, membru al Comisiei speciale pentru elaborarea Legilor Justiţiei - n.r.), este sentimentul criminalului care a terminat de tranşat cadavrul Justiţiei, pentru că aşa arată ceea ce s-a întâmplat astăzi, adică faptul că s-a adoptat un amendament prin care apelul este golit de conţinut. Cum preşedintele a fost transformat în notar, iată că instanţele de apel sunt transformate, la rândul lor, în instanţe de tip notariat, pentru că tocmai aflăm că ele nu mai pot schimba o decizie de fond", a declarat Barna, la Palatul Parlamentului.

Potrivit liderului USR, această decizie, "în mod particular şi explicit, e clar pentru toată România, este făcută exclusiv cu dedicaţie pentru domnul Tăriceanu, pentru domnul Dragnea, numai că, faţă de Ordonanţa 13 şi faţă de ce s-a întâmplat până acum, modificarea Codului de procedură penală are afect asupra tuturor infractorilor din România".

"În momentul de faţă, România devine în mod oficial un stat infracţional, un stat în care legea este făcută de infractori pentru propriile interese. (...) Evident, vom ataca la Curtea Constituţională acest Cod de procedură penală, pentru că este obligatoriu acest lucru şi e singura soluţie şi singura speranţă pe care o mai avem în momentul de faţă", a susţinut Dan Barna.

El a adăugat că proiectul de modificare a Codului de procedură penală "este marea prespălare penală a României", pentru că dacă acest proiect devine lege în România "vom avea o mulţime de persoane, în diverse stadii de proces, care brusc vor deveni inocenţi şi curaţi".

Articol recomandat de sport.ro
Alice Sondergaard și-a pus fanii pe jar: ”M-ai făcut să mă uit la fotbal feminin”
Alice Sondergaard și-a pus fanii pe jar: ”M-ai făcut să mă uit la fotbal feminin”
Citește și...
George Simion, mesaj dur pentru Nicuşor Dan: „Devine tot mai pasibil de suspendare și demitere”

Preşedintele AUR a anunţat marţi că liderii deputaţilor şi senatorilor AUR, Mihai Enache şi Petrişor Peiu, au fost împuterniciţi să poarte discuţii cu toate celelalte partide din Parlament pentru a ajunge cât mai repede la alegeri şi la un guvern stabil.

Mesajul Oanei Țoiu pentru Rusia: „Drona le aparţine, responsabilitatea le aparţine, România nu acceptă asta”

România transmite că, în cazul dronelor doborâte în spaţiul aerian naţional, responsabilitatea aparţine Rusiei iar ţara noastră "nu acceptă" asemenea manifestări, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu.

Cseke Attila: „UDMR nu va susține în forma actuală proiectul legii salarizării unitare.” Ce schimbări propune pentru medici

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat că UDMR nu va susține, în forma actuală, proiectul legii salarizării unitare.

Recomandări
Greva generală în Sănătate. Ministrul interimar: 80% dintre solicitările sindicatelor erau rezolvate ieri

Sanitas a declanșat, marţi, 28 iulie, greva generală în semn de protest faţă de Legea salarizării, despre care reprezentanţii federaţiei spun că perpetuează inechităţi salariale între diferite categorii profesionale din sistem. 

Mesajul Oanei Țoiu pentru Rusia: „Drona le aparţine, responsabilitatea le aparţine, România nu acceptă asta”

România transmite că, în cazul dronelor doborâte în spaţiul aerian naţional, responsabilitatea aparţine Rusiei iar ţara noastră "nu acceptă" asemenea manifestări, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu.

Cum arată spitalele din România în timpul grevei generale. „Toate secțiile de terapie funcționează deja cu deficit”

E grevă generală în spitalele din țară. Peste 500 de unități medicale asigură în aceste momente doar urgențele, în timp ce angajații protestează față de legea salarizării.