Tariceanu,despre Becali: N-o sa fim colegi, nu e membru PNL, e vorba de o candidatura pe listele USL

60423767

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a sustinut ca nu este "coleg" de partid cu George Becali, precizand ca acesta nu ar fi din punctul sau de vedere membru al PNL, fiind vorba de o candidatura pe listele USL.

El a mai spus ca PNL trebuie sa ramana un partid care sa fie "reper de conduita".

Tariceanu a fost intrebat, intr-o emisiune tv cum vede faptul ca a devenit coleg de partid cu omul de afaceri George Becali. "El nu este membru al PNL, cred ca o implicita asociere care s-a facut mie mi se pare ca nu este benefica pentru noi", a replicat Tariceanu.

"Eu, ca vechi membru al PNL, pot sa-mi spun si intotdeauna am avut curajul sa-mi spun punctul de vedere, pe care mi l-am exprimat. Nu o sa fim colegi, pentru ca, din fericire, nu e vorba de un coleg de partid, este o candidatura pe listele USL.

As putea sa spun cum vad eu PNL: ca un partid care sa ramana ancorat nu numai valorilor europene, dar in fond valorilor liberale care ne-au consacrat pe scena politica romaneasca si, in acelasi timp, un partid al valorilor, printre care si cele morale. Este nevoie inca de un partid care sa serveasca drept reper de conduita, de moralitate, de tinuta, de discurs politic si acesta mi l-as dori sa fie PNL, asa cum s-a impus el de fapt", a mai spus Tariceanu.

Liderul deputatilor PNL a fost invitat sa explice formula prin care a sustinut ca ii prefera pe cei care "numara ideile si nu oile".

"Eu am folosit o expresie care, in fond, nu era atat de subtila incat sa-i puna pe multi in incurcatura si sa dea raspunsuri nepotrivite, dar, spre surprinderea mea, am vazut ca acest lucru s-a intamplat. Constatand aceasta chestiune, pentru cei care nu au inteles este limpede ca nu merita sa detaliez subiectul prea mult ca sa-i fac sa inteleaga, pentru ca exista riscul tot sa nu inteleaga", a mentionat Tariceanu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
60623657
Tariceanu: Antonescu va regreta mult decizia de a indeparta rand pe rand pe cei din conducerea PNL

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu sustine, intr-o postare pe pagina sa de internet, ca actualul lider al PNL, Crin Antonescu, "va regreta multa vreme de aici incolo" decizia de indeparta din conducerea PNL o serie de lideri.

60591729
Blejnar despre stenogramele cu Udrea si Basescu: "Se confirma inca o data ca am respectat legea"

Fostul sef al ANAF Sorin Blejnar a declarat agentiei MEDIAFAX ca stenogramele aparute in presa nu fac decat sa confirme ca a respectat legea si spune ca un procuror care participa alaturi de premierul Ponta la raliu nu are legitimitate.

60571174
DOSARUL MOTORINA. Replica Elenei Udrea dupa ce a fost publicata stenograma discutiei cu Blejnar

Fostul ministru al Dezvoltarii Elena Udrea precizeaza ca discutia cu Sorin Blejnar, din stenogramele aparute vineri seara, se referea la ajutoarele pentru oamenii din zonele afectate de inundatii.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.