Tăriceanu: ”Candidez pentru a mă bate de la egal la egal cu Klaus Iohannis”

×
Publicitate

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că va candida la alegerile prezidenţiale pentru a se bate de la egal la egal cu Klaus Iohannis.

El susține că soarta României trebuie să fie în mâinile politicienilor cu experienţă şi competenţă, "nu a creaţiilor de laborator, teleportate la Cotroceni".

"Am decis să intru în cursa prezidenţială şi fac anunţul oficial şi aici. Voi candida din partea ALDE şi a tuturor celor care cred că a venit vremea ca ţara noastră să depăşească epoca experimentelor sociale. Soarta României trebuie să fie în mâinile politicienilor cu experienţă şi competenţă, nu a creaţiilor de laborator, teleportate la Cotroceni prin jocuri de interese şi nu prin munca şi realizările proprii", a scris Tăriceanu, miercuri, pe Facebook, potrivit Agerpres.

El se consideră "un politician cu experienţă".

"Am fost deputat, senator, ministru, vicepremier, prim-ministru, preşedinte de Senat, vicepreşedinte de partid european, am condus partide, am fondat partide, la putere ori în opoziţie, am contribuit la alcătuirea primei Constituţii post-comuniste, am simţit şi gustul victoriilor şi pe cel al înfrângerii. Am parcurs, deci, toate etapele necesare unei cariere împlinite şi am realizat asta având, de cele mai multe ori, şansa unor oameni de excepţie în jurul meu, alături de care am construit. Pentru că politica e, în primul rând, o muncă de echipă şi de construcţie. Am avut şansa de la Dumnezeu să fiu prim-ministrul care a semnat aderarea României la UE, probabil cea mai mare realizare de la Revoluţia din decembrie 1989. Am văzut cum s-au schimbat vremurile şi figurile politice. Am văzut lideri curajoşi şi lideri înţelepţi, dar am văzut şi lideri politici al căror interes de a fi realeşi trecea înaintea oricărei alte valori. Şi în numele dorinţei de a fi realeşi au sacrificat tot: principii, oameni, libertăţile şi valorile românilor. Totul!", a afirmat liderul ALDE.

Preşedintele ALDE susţine că trebuie regăsite "unitatea, echilibrul intern, bunul simţ care să ne ţină pe drumul cel drept" şi cere sprijinul electoratului pentru a construi "o Românie mai bună, o Românie unită, solidară".

"Pentru toate astea, am decis să intru în luptă şi să mă bat până la capăt. Nu candidez pentru a face figură frumoasă în turul întâi, ci pentru a mă bate de la egal la egal cu Klaus Iohannis. Nu fac aranjamente subterane doar pentru a-i netezi actualului preşedinte drumul spre un nou mandat. Un mandat pe care cel mai slab preşedinte din istorie nu îl merită, cum nu l-a meritat nici pe cel în derulare. Primul preşedinte după care nu rămâne absolut nimic. Nu fac parte dintre cei care consideră zarurile ca fiind aruncate. Bătălia nu s-a încheiat. Bătălia abia începe! Vă cer sprijinul pentru acest proiect, vă cer sprijinul să construim o Românie mai bună, o Românie unită, solidară. Avem nevoie de o astfel de Românie, pentru că asta înseamnă o Românie puternică. Capul sus, români! Mergem până la capăt!", a mai scris liderul ALDE.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost confirmat miercuri de conducerea ALDE drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62049551
USR îl atacă pe Iohannis: ”Numirea miniștrilor Moga și Mănescu sunt dezonorante”

Deputatul USR Stelian Ion a calificat, miercuri, drept "dezonorantă" pentru preşedintele Klaus Iohannis numirea miniştilor de Interne şi Externe, Nicolae Moga şi Ramona Mănescu.

62051865
Guvernul aprobă expropierea unor imobile, din cauza unor proiecte de infrastructură

Guvernul se reunește astăzi în şedinţă, pe ordinea de zi figurând mai multe proiecte privind infrastructura.

62061227
Moga, Mănescu și Fifor au depus jurământul la Cotroceni. Premierul Dăncilă, la ceremonie

Ramona Mănescu, Nicolae Moga şi Mihai Fifor au depus jurământul de învestitură în funcţiile de miniştri de Externe şi Interne, respectiv de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.