Sorin Grindeanu, după eșecul lui Marcel Ciolacu: Prioritatea numărul unu pentru PSD sunt alegerile parlamentare

×
Publicitate

Și Marcel Ciolacu a făcut un pas în spate, după ce nu a reușit, pentru prima dată în istoria formațiunii, să intre în finala prezidențială. Și-a dat, luni, demisia din fruntea social-democraților.

Marcel Ciolacu și-a anunțat și el demisia, luni, după o intâlnire a membrilor formațiunii. Scorul obținut de premierul în funcție a fost mult sub așteptările partidului.

Pentru prima dată în istoria post-decembristă, un candidat PSD nu a reușit să intre în turul al doilea al prezidențialelor.

Marcel Ciolacu: ”O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri și sunt ferm convins că în perioada viitoare o să venim și cu un calendar de alegeri în interiorul partidului.”

Gabriela Firea, europarlamentar PSD, spune că între alegerile locale si prezidenţiale partidul a pierdut în Bucureşti aproape 30000 de voturi.

Victor Ponta - membru PSD: ”Eu i-am recomandat să nu candideze. Eu l-am votat cu inima împăcată acum trebuie să câștigăm și să fim pe primul loc duminică și să ajutăm guvernarea țării într-o perioadă foarte complicată.”

Dacă PNL a anunțat că o susține pe Lasconi în finala prezidențială, social-democrații nu au transmis deocamdată nimic.

Presedinta USR a anuntat că va începe discuții cu Forța Dreptei, PMP, Reper, UDMR.

La randul sau președintele UDMR a declarat deocamdată că:
„Prima prioritate, 1 decembrie, alegerile parlamentare. A doilea pas, 8 decembrie. Dacă reușim să ne salvăm pe noi înșine, putem contribui și la salvarea țării.”

Pentru PSD, noutatea este faptul că europarlamentarul Victor Negrescu a preluat o parte din responsabilitățile partidului. Vorbim aici despre partea de comunicare.

Concret, acesta va ține legătura cu membrii și cu liderii de partide de filiale din țară, vor discuta strategii, vor discuta lucruri pentru a face în așa fel încât la alegerile parlamentare să obțină un scor mai bun decât la primul tur de alegeri prezidențiale.

De altfel, marți, Sorin Grindeanu a ieșit la declarații și a spus că prioritatea numărul unu pentru Partidul Social Democrat în aceste momente sunt alegerile parlamentare. Nu au spus ce strategie au, nu au spus pe cine vor aduce la conducerea partidului și nici pe cine vor susține în turul doi.

A punctat faptul că, cel mai probabil, imediat după alegerile parlamentare, după ce vor vedea scorul obținut acolo, vor veni cu o decizie privind conducerea partidului și pe cine vor susține la alegerile prezidențiale.

În turul doi se va face o ședință în acel moment și vor fi luate în calcul toate posibilitățile pe care le vor aduce membrii partidului pentru a putea stabili cine va veni la conducerea PSD.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Alegeri Parlamentare 2024. Ghidul alegătorului la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024

La alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, votul tău va decide componența Senatului și a Camerei Deputaților.

Evoluţia sistemului de vot în România la alegerile parlamentare după 1989

La alegerile parlamentare din România de după 1989 s-au aplicat două sisteme de vot: vot în baza scrutinului de listă şi repartizarea potrivit principiului reprezentării proporţionale şi sistem mixt, în care votul a fost uninominal.

Rezultate alegeri prezidențiale în Bacău. Marcel Ciolacu câştigă primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţ

Candidatul PSD Marcel Ciolacu a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Bacău, cu 24,86%, el fiind urmat la mai puţin de două procente de independentul Călin Georgescu.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.