Şerban Nicolae: Este din ce în ce mai clar că SRI s-a implicat în politică, la vârf

61870754

Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, afirmă că preşedintele Klaus Iohannis "devine complice" în momentul în care nu dispune desecretizarea unor protocoale care ar dovedi o eventuală implicare a SRI în viaţa politică.

"Normal nu este, în general, ca şeful SRI să se implice în toate aceste chestiuni. În ceea ce îl priveşte pe Liviu Dragnea, categoric era o anumită spaimă a unei părţi oculte din societatea românească, cel puţin oculte.

Dacă vă aduceţi aminte, el a fost în situaţia să se retragă după trei săptămâni, în anul 2009, după ce a ajuns ministru de Interne, succedându-i Gabriel Oprea, fără vreo explicaţie publică foarte lămuritoare, dar în mod cert cu o intervenţie din afară şi neconstituţională. (...) În ceea ce îl priveşte pe Liviu Dragnea, bănuiala era că ar fi fost ameninţat din partea lui Traian Băsescu sau din anturajul lui Traian Băsescu.

Este din ce în ce mai vizibil şi mai clar că, în România, SRI, prin structurile sale de vârf, de conducere, s-a implicat direct, nu ştiu câţi spioni au prins, nu ştiu câte atentate la siguranţa naţională au dejucat cei din conducerea SRI, dar ştiu sigur sau, mă rog, avem acum dovezi că cel puţin în justiţie şi în politică s-au implicat la vârf, cu consecinţe foarte - foarte grave.

Din punctul meu de vedere, preşedintele României devine complice în momentul în care nu dispune desecretizarea acelor protocoale secrete, bazate pe hotărâre a CSAT. Nu este niciun fel de motiv pentru a menţine confidenţialitatea acestor chestiuni", a spus Şerban Nicolae, miercuri, la Senat, potrivit Agerpres.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi seara, la Antena 3, că fostul liderul al partidului, Victor Ponta, ar fi stabilit lista membrilor guvernului său împreună cu directorul Serviciului Român de Informaţii de la acea vreme George Maior.

Într-o postare pe Facebook, Ponta a negat aceste acuzaţii.

Şerban Nicolae, despre 'implicarea' SRI în politică: Să meargă până la capăt cei care au ceva de spus

Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, susţine că cine are ceva de spus despre o eventuală implicare a SRI în politică la "împărţirea puterii în România" trebuie să "meargă până la capăt" cu declaraţiile.

"Nu îmi dau seama dacă au informaţii pe care le cunosc, dar nu le spun. Mă interesează mai puţin partea de cancan, mă interesează unde a fost afectată voinţa electoratului, unde a fost afectată voinţa cetăţenilor (...). Nu mă puneţi să fac judecăţi pe bază de declaraţii. Să meargă până la capăt toţi cei care au ceva de spus. Să spună până la capăt cum s-au făcut lucrurile, cum s-au constituit guverne, cum s-au stabilit rezultatele alegerilor, cum s-a împărţit puterea în România", a spus Nicolae, miercuri, la Senat.

serban nicolae psd

Întrebat dacă i se pare ciudat că abia acum se fac astfel de dezvăluiri, precum cele ale preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit căruia fostul liderul al partidului Victor Ponta ar fi stabilit lista membrilor Guvernului său împreună cu directorul SRI de la acea vreme, George Maior, Şerban Nicolae a spus:

"Nu, ciudat nu este. Este, mai degrabă, înfricoşător. Ciudat nu are cum să fie, pentru că o bună perioadă de timp, pe sistem mafiot, a funcţionat Omerta, legea tăcerii. De abia în momentul în care Traian Băsescu a părăsit puterea, a apărut acest fenomen de forţe centripete, aşa, care împrăştiau nucleele din echipa care timp de zece ani a construit şi a consolidat un asemenea sistem".

El a punctat că "bărbaţi de stat, cu foarte multe stele pe umăr", pot să spună adevărul.

"Poate că e bine ca toţi aceşti bărbaţi de stat, cu foarte multe stele pe umăr şi care pretind că au servit drapelul, ţara, patria şi mai ştiu eu ce alte cuvinte pompoase pot să folosească, să-şi recapete măcar minimum de bărbăţie, să spună adevărul. Să spună exact cum s-au implicat, ce căuta SRI în toate aceste chestiuni. Şi mai am un mesaj: Coldea n-a servit niciun stat vertical, a servit un stat abuziv, cocârjat de abuzurile lor, de implicările lor ilegale şi eu cred că ceea ce s-a făcut, inclusiv cu acoperiţii din presă, inclusiv cu acoperiţii din politică, a fost o ticăloşie fără margini", a adăugat Nicolae.

Senatorul PSD consideră "înspăimântător faptul că deja acceptăm ca fiind un lucru cu un mare grad de probabilitate ideea că SRI a fost direct implicat la vârf în formarea Guvernului, în rezultatele alegerilor, în organizarea justiţiei, în funcţionarea părţii penale din justiţia română, în activităţi economice importante, în situaţia, mai ales, a oamenilor de afaceri români".

"Asta mi se pare lucrul cel mai înspăimântător, pentru că de atâţia ani de zile, în ceea ce priveşte justiţia, ni se spunea că lucrurile merg bine, că s-au făcut progrese, că sunt reforme semnificative, MCV-ul lăuda funcţionarea părţii penale a justiţiei române, probabil că pentru cei de la MCV justiţia română se reduce la lupta anticorupţie. N-am aflat care era situaţia cu protocoalele secrete, cu echipele mixte, ce căuta SRI în lupta anticorupţie. N-am aflat nici până astăzi ce căuta presa în vulnerabilităţile la strategia naţională şi cum putea presa să pună în pericol siguranţa naţională, de aceea mi se pare că este foarte grav că se acceptă ideea că SRI făcea guverne, stabilea cine iese preşedintele României într-o bibliotecă sau într-un living. Până să ne punem problema dacă s-au întâmplat sau nu, prezumţia că s-au întâmplat şi că e foarte posibil ca şefii SRI să fie implicaţi în politică la nivel înalt, e deja acceptată, e prezumată ca fiind foarte posibil", a opinat Şerban.

Întrebat cum îşi explică faptul că liderii PSD ascultau sfaturile venite de la SRI, Nicolae a răspuns:

"Nu-mi dau seama. Dar nu e vorba de sfaturi când primeşti o ameninţare. (...) Erau cu risc de ameninţare, că poţi să păţeşti ceva mai rău (...). Era o stare de teroare, aici nu e vorba de frica liderilor PSD. Din păcate, România a fost dusă într-o zonă de teroare, de spaimă".

La întrebarea dacă găseşte vreo vină PSD în această situaţie, Nicolae a spus: "PSD-ul face parte din ţara asta"

Articol recomandat de sport.ro
Splendida Ana Ivanovic, fericită după divorț. Ce pensie alimentară plătește Schweinsteiger
Splendida Ana Ivanovic, fericită după divorț. Ce pensie alimentară plătește Schweinsteiger
Citește și...
Cristi Preda: Am fost chemat la Consiliul de Onoare al ordinului Steaua României pentru defăimarea ţării

Cristian Preda a fost chemat la Consiliul de Onoare al ordinului Steaua României, fiind acuzat de neglijarea interesului naţional şi defăimare, în urma criticilor aduse în Parlamentul European guvernelor Grindeanu şi Tudose.

Ponta: Să spună Dragnea Mincinosul care dintre miniştri au fost puşi în 2012 de SRI şi Maior

Fostul premier Victor Ponta îi cere liderului PSD Liviu Dragnea să spună cu nume şi prenume ce miniştri au fost puşi în anul 2012 de SRI şi George Maior. Ponta aminteşte că în guvernarea sa inclusiv ”Dragnea Mincinosul” a ajuns vicepremier.

Reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pe 20 martie. Despre ce se va discuta

O ședință a Consiliului Suprem de Apărare a țării va avea loc, marți, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 12.00, a anunțat Administrația Prezidențială.

Recomandări
Energia din Europa de Est. Cum a ținut Ucraina luminile aprinse în Ungaria și România, în timp ce se află în război cu Rusia

Europa de Est trece în 2026 prin cea mai grea vară din punct de vedere energetic după ieșirea din comunism. Canicula și seceta extremă au arătat limitele unor sisteme energetice precare, salvate de Ucraina aflată în război și Bulgaria ”codașă” în UE.

Comisia Europeană: Situaţia aprovizionării cu energie va rămâne tensionată săptămâna următoare

Grupul de coordonare pentru energie electrică de la nivelul Comisiei Europene a confirmat marţi că nu există riscuri pe termen scurt în ceea ce priveşte suficienţa aprovizionării cu energie electrică.

CNA cere TikTok să elimine 90 de videoclipuri despre „Ambulanța Neagră”, după valul de dezinformări

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, marţi, să solicite platformei TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul "Ambulanţa Neagră" sau "Salvarea Neagră".