Senator PNL: ”Zootehnia este ameninţată de o nouă ciumă a animalelor”

61978592
Pro TV

Senatorul PNL Iancu Caracota cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, să înceapă măsurile de prevenţie pentru pesta micilor rumegătoare, care afectează ovinele şi caprinele, focare ale aceste boli fiind înregistrate în Bulgaria.

"În ceasul al doisprezecelea, Petre Daea trebuie să dea dovadă că măcar poate rezolva o problemă, zootehnia românească aflându-se sub un asediu total. După ce producţia de carne de porc a fost afectată de pesta africană aproape iremediabil, fiind lovite 10 judeţe (cu un risc major de extindere), dar şi cei mai importanţi producători români, acum zootehnia este ameninţată de o nouă ciumă a animalelor.

Ovinele şi caprinele sunt în pericol de a fi afectate de pesta micilor rumegătoare al cărei focar se află la graniţa de sud a României, în Bulgaria.

Solicit ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca înainte să-şi dea demisia sau să fie remaniat din Guvern să ia măsuri concrete pentru ca această boală să nu intre pe teritoriul României. Poate nu înţelege, dar programul său favorit 'Alege Oaia', prin care sunt promovate produsele din carne de oaie, va fi stopat dacă nu se vor lua măsuri concrete pentru blocarea pestei rumegătoarelor. Este momentul ca ministrul să se implice măcar dintr-un interes imediat, de protecţie a propriului program iniţiat de el, dacă combaterea pestei porcine nu a suscitat o preocupare pentru dânsul", afirmă senatorul PNL Dâmboviţa, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Parlamentarul liberal subliniază că acest tip de pestă poate fi tratat prin vaccinarea animalelor, el solicitând Ministerului Agriculturii să fie demarat imediat un program de vaccinare a ovinelor şi caprinelor, dar şi alte măsuri de prevenţie.

"Dacă Ministerul Agriculturii nu se mişcă repede, efectele vor fi dramatice ca şi în cazul pestei porcine: se vor închide crescătorii de animale, în consecinţă se vor pierde locuri de muncă, gospodăriile oamenilor vor fi afectate, iar exporturile vor fi blocate. Este nevoie de o protecţie sporită mai ales în sudul ţării, unde sunt cele mai mari crescătorii de ovine şi caprine. Domnule ministru, vă solicit să transmiteţi public măsuri clare de prevenţie pentru a fi stopată intrarea pe teritoriul României a acestui tip de pestă.

De asemenea, vă solicit să stopaţi micul trafic de frontieră cu carne - la graniţa cu Bulgaria- , să verificaţi cerealele venite din import (mai ales din Ucraina) pentru că există un risc ca ele să fie purtătoare de viruşi ai pestei şi să demaraţi imediat un program de vaccinare a ovinelor şi caprinelor! Poate nu ştiţi, dar acest tip de pestă poate fi tratat prin vaccinare şi, astfel, aveţi şansa să salvaţi zootehnia de la un nou dezastru", afirmă Iancu Caracota.

Potrivit comunicatului menţionat, ca şi în cazul pestei porcine africane, pesta micilor rumegătoare nu afectează omul, însă este o boală virală gravă şi care afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele.

Acest tip de maladie se transmite prin contact direct între animale, iar mortalitatea depăşeşte 60% în cazul animalelor infectate. Boala se întinde din Asia până în Africa şi, mai nou, a ajuns şi în Europa, prima ţară afectată a Uniunii Europene fiind, în momentul de faţă, doar Bulgaria.

"În lunile iunie şi Iulie au fost depistate primele focare în Bulgaria, iar Comisia Europeană a stabilit deja o serie de măsuri de protecţie pentru prevenirea răspândirii acestui tip de pestă în ţara vecină. Cu toate acestea, măsurile luate de bulgari nu oferă siguranţă României şi, prin urmare, este nevoie de măsuri urgente de prevenire ale Guvernului român", concluzionează reprezentantul PNL. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Viorica Dăncilă a explicat de ce a făcut greșeli de exprimare. ”Și poate voi mai face”

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat vineri că a fost descumpănită de virulenţa atacurilor lansate asupra sa, precizând că a făcut greşeli din cauza presiunii şi a oboselii imense.

Renate Weber: ”Am decis să mă alătur oficial partidului ALDE România”

Europarlamentarul Renate Weber a anunţat că a decis să se alăture oficial ALDE, pentru că acest partid "se fundamentează pe principii liberale autentice".

Viorica Dăncilă, mesaj pentru opoziție: ”Încrederea românilor nu se câştigă prin jigniri”

Anul Centenar nu înseamnă jigniri, scindare şi să îndemni la violenţă, a afirmat prim-ministrul Viorica Dăncilă, vineri, la Şcoala Politică de Vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD).

Recomandări
Legea integrității a fost votată cu amendamentul Fritz. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Noi modificări la legea salarizării. Ce s-a schimbat în ultima variantă - surse

Noua variantă a proiectului legii salarizării bugetarilor aduce mai multe modificări față de forma anterioară, în special în ceea ce privește modul de calcul și control al sporurilor și finanțarea creșterilor salariale din sănătate.

Vești bune. Debitul Dunării este în creștere la intrarea în țară. Ce se întâmplă la Cernavodă

În timp ce România se confruntă cu o secetă prelungită care a afectat grav culturile agricole și rezervele de apă, iar centrala de la Cernavodă a fost oprită, Dunărea dă semne de revenire.