Proiectul codulului administrativ. România ar putea pierde sute de milioane de euro

61926598
Pro TV

România ar putea pierde finanțări europene de jumătate de miliard de euro dacă mai multe modificări la proiectul Codului Administrativ, inițiat de PSD, vor intra în vigoare.

Aceste modificări ar slăbi rolul Agenției Funcționarilor Publici, urmând să intre la vot în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.

Potrivit G4Media, Comisia Europeană arată într-un punct de vedere remis redacției că amendamentele din Parlament la Codul Administrativ periclitează eforturile de profesionalizare a funcționarilor publici și anulează pașii anteriori, iar eșecul îndeplinirii obligațiilor asumate de România constituie temeiul pentru suspendarea plăților.

Proiectul Codului administrativ

Proiectul Codului administrativ intră luni în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, în baza raportului de admitere dat miercurea trecută de comisia specială care a luat în discuţie acest act normativ.

Proiectul, care are peste 600 de articole, a fost iniţiat de parlamentarii PSD.

Potrivit prevederilor adoptate în comisia specială, care vor fi supuse dezbaterii plenului Senatului, aleşii locali - primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene - vor beneficia de pensie dacă îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare şi dacă nu au fost condamnaţi definitiv, în această calitate, pentru fapte de corupţie. Vor fi luate în calcul persoanele alese începând cu anul 1992.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul ministerului în domeniul administraţiei publice şi se plăteşte de către acesta.

Comisia specială a mai stabilit că aleşii locali au dreptul la PFA, eliminând un text de la articolul referitor la incompatibilităţi, care prevedea că aceştia nu pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială, dacă intră în relaţii comerciale cu instituţii publice.

Alte amendamente prevăd ca serviciul de permise de conducere şi certificate de înmatriculare a vehiculelor să fie descentralizat începând cu data de 1 ianuarie 2019; reintroducerea cuvântului "etnic" în definiţia judeţului; intrarea în corpul funcţionarilor publici prin susţinerea unui singur examen naţional, în loc de două, cum se propusese iniţial; interzicerea utilizarea funcţiei de funcţionar public în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale; acordarea rangului de ministru, respectiv secretar de stat persoanelor care deţin funcţiile de secretar general al Guvernului/secretar general adjunct al Guvernului şi sunt votate de Parlament, odată cu echipa guvernamentală.

Potrivit unui articol al noului Cod administrativ, principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică sunt:

- supremaţia Constituţiei şi a legii, prioritatea interesului public în exercitarea funcţiei publice, asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice, profesionalismul, imparţialitatea şi independenţa, libertatea gândirii şi a exprimării, cinstea şi corectitudinea, deschiderea şi transparenţa, responsabilitatea şi răspunderea.

Comisia specială a stabilit că este necesară majoritatea absolută a consilierilor locali pentru aprobarea hotărârilor privind bugetul local, contractarea de împrumuturi, hotărârile prin care se stabilesc impozite şi taxe locale, cele privind participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră şi cele privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. De asemenea, sunt vizate şi hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine.

Hotărârile privind translativitatea dreptului de proprietate se adoptă de către consiliul local cu majoritatea calificată de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie. Este vorba de tranzacţii de vânzare-cumpărare, donaţii, moşteniri, schimburi de teren. Excepţie de la această prevedere fac concesiunea şi închirierea.

Un alt text adoptat prevede că mandatul primarului încetează la "pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales". De asemenea, "încetarea mandatului poate avea loc numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti".

Comisia a mai decis că eliberarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată, prin vot secret, cu majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea temeinic motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie. Eliberarea din funcţie a viceprimarului nu se poate face în ultimele şase luni ale mandatului consiliului local.

Membrii comisiei au mai adoptat un articol referitor la referendumul local. Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială, prevede articolul.

Un alt text din lege precizează că mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, în procedură necontencioasă. Validarea se realizează la judecătorie, după depunerea raportului detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, potrivit legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, prin încheiere pronunţată în camera de consiliu, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii.

Consilierii locali împuterniciţi să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi, regii autonome de interes local şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnaţi prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile legii, cu respectarea regimului incompatibilităţilor aplicabil şi a configuraţiei politice de la ultimele alegeri locale.

Parlamentarii din comisie au mai decis introducerea preşedinţilor consiliilor judeţene în rândul autorităţilor administraţiei publice locale, alături de consiliile locale, primari, consiliile judeţene.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
CSM sesizează Inspecția Judiciară din cauza declarațiilor lui Dragnea

Consiliul Superior al Magistraturii solicită Inspecției Judiciare să facă verificări, după afirmațiile lui Liviu Dragnea de duminică, 10 iunie, la un post de televiziune.

Tudorel Toader a transmis preşedintelui Iohannis propunerea de numire a lui Felix Bănilă la şefia DIICOT

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţă că a transmis luni preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a lui Felix Bănilă în funcţia de procuror-şef al DIICOT.

Ludovic Orban: Modificarea Codurilor penale prin Ordonanţă de Urgenţă ar fi un abuz

Eventuala modificare a Codului Penal şi a celui de Procedură Penală prin Ordonanţă de Urgenţă ar fi absurdă, a declarat, luni, la RFI, liderul PNL, Ludovic Orban.

Recomandări
Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Cum vor fi împărțite cele 16,6 miliarde de euro din SAFE. Guvernul a aprobat repartizarea fondurilor

Guvernul a aprobat joi repartizarea fondurilor din Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE). Peste 16,6 miliarde de euro pentru securitatea Europei vor ajunge în România.

Sentința care ar fi blocat ROMATSA și traficul aerian din România, anulată printr-o decizie definitivă. S-a implicat și CSAT

Traficul aerian din România se poate desfășura normal, în urma deciziei Instanței Supreme, pentru că ROMATSA nu și-a pierdut certificatul de furnizor de servicii de trafic aerian.