PSD și PNL nu se înțeleg pe desființarea Secției Speciale. Ce soluții sunt luate în calcul

62223660
Agerpres

Liderii PSD şi PNL încearcă să închidă luni şi capitolul Justiţie din programul de guvernare, însă nu se înţeleg pe desfiinţarea Secţiei Speciale pentru magistraţi.

Sunt luate în calcul trei variante: mutarea dosarelor la o altă secţie a Parchetului General, trecerea Secţiei Speciale în subordinea DNA sau amânarea discuţiilor pentru primăvară, susţin surse politice pentru News.ro.

La discuţiile pe Justiţie, UDMR a insistat pentru desfiinţarea Secţiei Speciale şi transferul dosarelor la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General, confirmă sursele citate. E soluţia pe care UDMR a susţinut-o şi în timpul coaliţiei de dreapta, însă atunci s-a opus USR, pe motiv că s-ar schimba doar denumirea secţiei speciale. În ultimele 10 luni, USR a susţinut ca dosarele de corupţie anchetate de Secţia Specială să fie transferate la DNA, însă UDMR a blocat demersul. Acum, PSD şi PNL iau în calcul soluţia UDMR: Secţia Specială ar fi desfiinţată formal, iar dosarele n-ar ajunge la DNA, ci ar rămâne tot la Parchetul General, dar la Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

A doua variantă discutată la negocieri: Secţia Specială să nu fie desfiinţată, ci transferată din subordinea Parchetului General în subordinea DNA.

“Soluţia a fost respinsă în primă fază şi de PSD, şi de UDMR, pe motiv că DNA ar primi puteri suplimentare. Însă demersul ar mulţumi şi PSD, care nu vrea desfiinţarea Secţiei Speciale, şi PNL, care ar arăta că nu se teme de DNA. Practic, în interiorul DNA am avea o secţie specială pentru magistraţi”, susţin surse politice pentru News.ro.

A treia variantă: PSD şi PNL să nu menţioneze nimic în programul de guvernare despre desfiinţarea Secţiei Speciale. Să fie trecută doar “respectarea cerinţelor MCV”, iar viitorul ministru al Justiţiei să vină ulterior cu o soluţie privind desfiinţarea Secţiei Speciale care să strângă o majoritate în Parlament.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62222769
Florin Cîţu spune că varianta Nicolae Ciucă premier nu este în discuţie: Noi nu spunem PSD cine să fie premier
Preşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat, luni, la Parlament, că nu se pune problema ca propunerea de premier să fie Nicolae Ciucă, pentru că în partid nu a existat această propunere.
62222229
Social democrații se întâlnesc să valideze programul de guvernare. Apoi, urmează o nouă ședință cu PNL
Liderii PSD s-au întâlnit, luni dimineață, pentru a valida programul de guvernare cu PNL, dar și pentru a stabili propunerea lor de premier.
62187149
Dragnea: Există o înțelegere din septembrie. S-a discutat ca USR să fie scos de la guvernare, ca PSD să facă alianţă cu PNL
Fostul lider al PSD Liviu Dragnea susţine că ştia despre o „înţelegere” din septembrie, la care s-a discutat „ca USR să fie scos de la guvernare, ca PSD să facă această alianţă cu PNL”.