PSD a votat intrarea la guvernare. Grindeanu: ”Un procent mai mare decât mă așteptam”

62548673

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat a votat sâmbătă ca partidul să intre la guvernare, a anunţat preşedintele interimar al formaţiunii, Sorin Grindeanu.

"Azi am avut această consultare cu colegii, şi din comitetele politice judeţene. Până în 5.000 de oameni, mai exact 4.770 de colegi. Am avut de ales între a intra la guvernare, pe negocierea politică pe care dumneavoastră o ştiţi şi pe măsurile fiscale, care în mare parte au fost prezentate, şi trecerea în opoziţie a PSD.

Pot să vă spun că au votat 4.673 de colegi, 97 de colegi nu au votat, 3.339 - da, adică într-un procent de 71,5% pentru da. Opoziţie - 27,3% şi 60 de voturi - abţinere", a declarat Grindeanu, după reuniunea Consiliului Politic Naţional.

El a explicat şi de ce cei aproape 30% dintre social-democraţi s-au opus intrării la guvernare.
 

”Nemulțumire de o anumită formă de negociere politică pe ministere”

 
”Probabil că există o nemulţumire poate de o anumită formă de negociere politică pe ministere. Poate să fie şi asta. Poate să fie şi dorinţa de a nu intra într-o coaliţie aşa de largă şi de a încerca să ne reorganizăm în opoziţie unde faci mai uşor aceste lucruri, dar procentul covârşitor al colegilor a fost aşa cum a zis, 71,5% pentru intrarea la guvernare. Adică e un procent mai mare decât m-aş fi aşteptat”, a explicat preşedintele interimar al PSD, conform News.
 
El a adăugat că, duminică, în Comitetul Politic Naţional va fi votată echipa cu care PSD va merge în viitorul Guvern.
 
”Mâine după-amiază vom avea Comitet Politic Naţional, unde vom vota echipa cu care Partidul Social Democrat va merge în noul guvern, vicepremier plus şase ministere. Până mâine la ora 12, colegii care doresc să facă parte din această echipă se înscriu la secretariat şi vom avea un vot mâine după masă în Comitetul Politic Naţional”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat s-a desfăşurat în format hibrid.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62404086
Localitatea din România în care toată lumea lucrează la primărie. ”Băi, sunteți nebuni? Nu se poate așa ceva”

Primarul municipiului Buzău Constantin Toma susţine că, recent, a fost la o înmormântare într-o comună de munte şi ”toată lumea lucra la primărie”.

62545710
George Simion, reacție dură la criticile lui Dominic Fritz de la Congresul USR. „Murim cu voi de gât”

Liderul AUR George Simion a răspuns printr-o postare pe Facebook conţinând ameninţări criticilor formulate la adresa AUR de către preşedintele USR Dominic Fritz, la Congresul USR.

62554053
Dominic Fritz: „Va trebui să luăm decizii extrem de nepopulare. Dacă îl cunoaşteţi pe Bolojan, ştiţi că nu îi va fi frică”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că viitoarea coaliţie de guvernare va fi nevoită să ia măsuri extrem de nepopulare şi a adăugat că cei care îl cunosc pe premierul desemnat Ilie Bolojan ştiu că acestuia nu îi va fi frică să ia aceste decizii.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.