Primarul Iașului, Mihai Chirica, s-a înscris pentru un loc pe liste la parlamentare. Ce urmărește de fapt edilul

62111028
Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, s-a înscris în competiţia internă din PNL Iaşi pentru desemnarea candidaţilor la alegerile parlamentare, alături de alţi 20 de membri ai organizaţiei liberale ieşene, decizia edilului fiind o surpriză. 

Liderul filialei judeţene Iaşi a PNL, Alexandru Muraru, a afirmat că edilul nu l-a informat că ar dori să candideze şi că a aflat ulterior de la secretariatul organizaţiei. Muraru susţine că filiala se va pronunţa în cazul lui Mihai Chirica, şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean fiind programată în 3 septembrie.

Mihai Chirica s-a înscris în cursa internă pentru desemnarea candidaţilor la parlamentare, partidul urmând să decidă dacă va fi pe lista de la Senat sau pe cea de la Camera Deputaţilor.

Surse din cadrul organizaţiei ieşene a PNL susţin că Mihai Chirica ar fi spus unor colegi de partid că scopul său este să tragă lista PNL şi că în final va opta pentru mandatul de primar.

Pe de altă parte, în mediul politic ieşean se vehiculează ipoteza că prin candidatura la parlamentare Mihai Chirica ar urmări să tergiverseze dosarele în care este trimis în judecată.

”El poate depune jurământul în Parlament, apoi are un interval de câteva săptămâni în care trebuie să decidă ce face cu postul de primar. Renunţă la poziţia de parlamentar şi revine la Primărie, dar în acest interval avocaţii săi pot cere mutarea dosarelor la Înalta Curte. Asta înseamnă tergiversarea dosarelor în instanţă. Chirica vrea să câştige timp”, au precizat surse politice pentru News.ro.

Întrebat de corespondentul News.ro cum comentează înscrierea lui Mihai Chirica în cursa pentru parlamentare, Alexandru Muraru, lider al filialei PNL Iaşi, a precizat că a aflat de la secretariatul partidului despre acest lucru.

”Nu am ştiut despre intenţia primarului Chirica, am aflat de la secretariatul partidului asupra situaţiei candidaturilor din filială. Nu mă pot pronunţa, conducerea organizaţiei va analiza foarte serios toate candidaturile. Filiala va decide, în funcţiile de principiile statutare, deciziile Biroului Permanent Naţional, valorile PNL şi interesele politice ale PNL Iaşi”, a declarat Alexandru Muraru.

În cursa internă din cadrul PNL Iaşi pentru alegerile parlamentare s-au înscris 21 de membri liberali, între care şi actualii parlamentari Alexandru Muraru, Liviu Brătescu şi Sorin Năcuţă.

De asemenea, au intrat în cursă Luciana Antoci (şeful Inspectoratului Şcolar), Lucian Rusu (secretar general adjunct al Guvernului), Alin Andrieş (secretar de stat în Ministerul de Finanţe), Romeo Vatră (director al Aeroportului Iaşi) şi Adrian Acostoaiei (consilier judeţean).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62436275
Scandal în coaliția PNL- PSD. Social-democrații se ceartă cu liberalii, dar sunt pregătiți să guverneze împreună după alegeri

Este scandal mare în coaliția PNL- PSD. De la congresul din weekend, liderii PSD lansează acuzații grave la adresa liberalilor. 

62476676
Ciolacu anunță, după întâlnirea cu Confederaţia Patronală Concordia că nu se ia în calcul majorarea taxelor

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, luni, după întâlnirea cu Confederaţia Patronală Concordia, că Guvernul nu ia în calcul majorarea taxelor şi merge mai departe cu digitalizarea ANAF, creşterea încasărilor bugetare şi reforma cheltuielilor publice.

62477890
Ce se întâmplă cu pensionarii ale căror pensii au trecut de 2.000 de lei şi vor fi impozitate. Cerința lui Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că i-a cerut ministrului Finanţelor să facă o simulare pentru a vedea exact câte persoane ale căror pensii trec de 2.000 de lei, în urma recalculării vor plăti impozit, pentru ca oamenii să nu piardă din bani.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.