Dăncilă: Lunar, împreună cu Dragnea şi Tăriceanu, vom avea o evaluare a activităţii fiecărui ministru

61936927
Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că îşi doreşte "o dinamizare" a relaţiilor dintre Guvern şi Comisia Europeană, care trebuie "informată corect şi la timp".

"Am această certitudine că noi, ca şi Guvern, trebuie să punem accent pe dimensiunea europeană. Asta înseamnă o dinamizare a relaţiilor pe care le avem cu Comisia Europeană. Comisia Europeană trebuie informată corect şi la timp şi cred că acest lucru va duce la rezultate pozitive în ceea ce priveşte guvernarea", a declarat Dăncilă, duminică, într-o intervenţie telefonică la România TV, scrie Agerpres.

Ea a precizat că întâlnirile frecvente cu oficialii europeni şi informarea "la timp şi corectă" împiedică ajungerea la Bruxelles a unor "informaţii false" şi crearea "unei percepţii greşite" despre România.

"Cred că o informare bună, o relaţie bună cu Bruxelles-ul poate aduce plusvaloare atât pe absorbţia fondurilor europene, pe proiecte europene, dar şi în ceea ce ne priveşte, pentru a cunoaşte situaţia reală şi a nu mai avea situaţii în care România a fost pusă în postura de a fi judecată de alte state membre numai pe baza dezinformării a unor oameni de rea-credinţă", a arătat Dăncilă.

Totodată, şefa Guvernului a precizat că se va implica foarte mult în această colaborare cu oficialii europeni.

"Şi eu mă voi implica foarte mult în această colaborare cu Bruxelles-ul. Este normal. Voi încerca să vorbesc cu toţi comisarii, dar în primul rând cu preşedintele Comisiei Europene (Jean-Claude Juncker - n.r.), cu preşedintele Tusk (preşedintele Consiliului European, Donald Tusk - n.r.), dar şi cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani", a spus Dăncilă.

De asemenea, aceasta a afirmat că şi-a propus creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene.

"România are un procent al absorbţiei fondurilor europene de 12,29%. Ne aflăm pe locul 16 din 28, sub media europeană de 13,8%. Avem în urmă ţări puternice, ca Franţa, Germania, Austria, Italia, Olanda, dar, bineînţeles, ţelul nostru nu este să avem o politică comparativă, ci (...) să facem toate eforturile pentru a creşte gradul de absorbţie, astfel încât, în anul 2020, să ajungem la un procent de 72,5%, urmând ca, în 2023, (...) să ajungem la 100%", a mai afirmat Dăncilă.

Dăncilă: Lunar, împreună cu Dragnea şi Tăriceanu, vom avea o evaluare a activităţii fiecărui ministru

Premierul a anunţat că activitatea fiecărui ministru al Cabinetului său va fi evaluată lunar, împreună cu liderii coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

"Lunar, împreună cu cei doi preşedinţi, domnul Liviu Dragnea şi domnul Călin Popescu Tăriceanu, vom avea o evaluare a activităţii fiecărui ministru în parte. (...) Pe fiecare minister vom face analize. (...) În funcţie de termene, de implementarea măsurilor din programul de guvernare, vom face aceste analize. Deci şi analizele le vom face tot în cadrul coaliţiei de guvernare, aşa cum este normal", a declarat Dăncilă, duminică, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Potrivit şefei Executivului, colaborarea dintre Guvern şi coaliţia de guvernare va fi una "firească".

"Colaborarea este firească, vom avea întâlniri săptămânale, vom avea informări, deci o colaborare foarte strânsă, pentru că, aşa cum am spus din prima clipă, noi suntem un guvern politic, suntem un guvern PSD-ALDE", a arătat Dăncilă.

Dăncilă, despre Formularul 600: Până la 1 martie, Ministerul Finanţelor va propune o soluţie care să prevadă o singură declaraţie

Premierul a afirmat duminică, referindu-se la Formularul 600, că, până la 1 martie, Ministerul Finanţelor Publice va găsi o soluţie astfel încât cei care au venituri din activităţi independente să depună o singură declaraţie.

"Domnul preşedinte Liviu Dragnea a cerut în ultimul Comitet Executiv să se prelungească termenul de depunere a Declaraţiei 600 şi, de asemenea, să rămână un singur formular. În consecinţă, am luat decizia, în prima şedinţă de Guvern, să prelungim termenul de depunere până pe 15 aprilie, pentru a da posibilitatea Ministerului Finanţelor Publice ca, până pe data de 1 martie - deci înainte de termenul de 15 aprilie, când trebuia depusă această declaraţie, dar şi înainte de 25 martie, când trebuia făcută prima plată - (...) să propună un model care să prevadă o singură declaraţie şi o singură plată anuală pe toţi cei care au activităţi independente. Deci până la 1 martie avem o soluţie", a declarat Dăncilă, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Întrebată dacă vor fi amendaţi cei care nu vor plăti până la 25 martie, şefa Guvernului a răspuns: "Nu se pune această problemă. Noi căutăm soluţiile pe care le aşteaptă mulţi din partea noastră şi pe care domnul preşedinte Dragnea le-a propus în cadrul Comitetului Executiv Naţional".

Pe 31 ianuarie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, care prevede că Formularul 600 va putea fi depus până la 15 aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Victor Ponta îl provoacă pe președintele PSD: ”Hai măi Dragnea Mincinosule, ai curaj?”

Fostul președinte al PSD Victor Ponta își continuă disputa cu actualul lider, Liviu Dragnea. El l-a acuzat pe acesta de minciună, după ce Dragnea l-ar fi acuzat la rândul său că l-ar fi ”turnat” în dosarul TelDrum.

PSD pregătește o nouă lege a pensiilor. Anunțul lui Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că proiectul noii legi a pensiilor va fi prezentat public în maxim două luni.

Dragnea l-a acuzat pe Pahonțu că folosește SPP-ul ca ”să colecteze informații”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că şeful SPP, Lucian Pahonţu, foloseşte, de foarte mulţi ani, angajaţi ai acestei instituţii pentru a colecta informaţii. 

Recomandări
Primul spital construit ”de la zero” în Cluj. FOTO: Cum arată noul centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie

Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical realizată din fonduri europene, a fost inaugurat în Cluj-Napoca.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.