Premierul a dispus trimiterea Corpului de Control la Tarom şi la Compania Naţională de Investiţii

61845168

Premierul Mihai Tudose a decis efectuarea unui control de către Corpul de Control al primului-ministru la Compania Naţională de Investiţii şi la Tarom, începând de luni, au precizat surse guvernamentale pentru News.ro.

Mihai Tudose a mers, duminică, la Palatul Victoria, pentru a dispune efectuarea controlului începând chiar de luni.

Premierul Mihai Tudose i-a reproşat, vineri, la începutul şedinţei Executivului, ministrului Trasnporturilor, lipsa de perfomanţă a companiei aeriene Tarom, care a încheiat primele şase luni ale acestui an cu pierderi de peste 100 de milioane de lei, şi, de aseamenea, că reprezentanţii ministerului nu merg să monitorizeze şantierele unde sunt în desfăşurare lucrări de infrastructură.

„Avem şi cifre proaste. Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-aţi prelungit mandatul cu patru luni celui de la Tarom (Eugen Davidoiu – n.r.) şi mi-aţi spus că vă asumaţi, că aveţi încredere în el şi că ştie ce are de făcut. Aşa este?”, l-a întrebat premierul pe ministrul Transporturilor.

„Da domnule prim-ministru, aşa este”, i-a răspuns Cuc.

„Păi, eu să înţeleg că aveţi încredere în el şi împreună formaţi o echipă cu care vă asumaţi ce e acolo? 104 milioane pierdere pe 6 luni! CFR Marfă – pierdere, CFR Călători – pierdere. Înţeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeţi în direcţia care trebuie”, i-a reporoşat Tudose.

„Bun”, a răspuns Cuc intenţionând să vină cu o explicaţie privind Tarom, însă a fost întrerupt de premier.

„Nu ştiu ce vedeţi bun în asta”, a spus scurt premierul.

„Referitor la Tarom, dacă îmi daţi voie o secundă, aş vrea să fac următoarele menţiuni. Într-adevăr pierderile de la Tarom sunt cele pe care le-aţi amintit dar trebuie să ţinem cont de următorul fapt: că Tarom a operat până în luna iunie cu două aeronave în minus, ceea ce a redus capacitatea de zbor şi totodată în urma unor decizii comerciale care au fost luate în 2016 anumite rute au fost anulate, rute care în momentul de faţă se reiau şi datorită capacităţilor noi de zbor au avut şi diverse probleme tehnice la aeronave (...) lucruri pe care încercăm să le remediem. (...) Vor urma şi o serie de evaluări ale personalului de la Tarom şi bineînţeles şi disponibilizările care se impun în perioada următoare”, a explicat ministrul Cuc.

Tarom estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 41,2 milioane lei, în scădere cu 12,3% faţă de nivelul de anul trecut, la venituri totale de 1,32 miliarde lei.

Bugetul companiei arată că 2017 ar urma să fie al zecelea an de pierderi pentru Tarom, având în vedere că societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

Tarom este al treilea transportator aerian de pasageri din România, din punct de vedere al numărului de pasageri transportaţi în 2016, după Wizz Air şi Blue Air.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Mihai Tudose l-a certat pe ministrul Transporturilor: ”V-a informat prost!”

Mihai Tudose a fost dezamăgit, vineri, de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Tăriceanu, certat de câțiva vizitatori pentru că nu ar fi stat la rând

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost apostrofat de câțiva vizitatori ai Muzeului Mineritului din Roşia Montană, care i-au reproşat că a intrat în muzeu peste rând, în timp ce ei stăteau la coadă.

Platforma România 100: Referendumul USR nu are nicio legătură cu noi. Cioloş nu are de gând să preia vreun partid

Unii membrii USR ar vrea să colaboreze cu platforma "România 100", condusă de fostul premier Dacian Cioloş, iar pentru asta organizează în toamna un referendum.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.