Orban: Declaraţiile lui Voiculescu îmi arată că premierul a luat o decizie corectă

62184765
StirilePROTV

Ludovic Orban a declarat vineri că afirmaţiile făcute de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în legătură cu numărul deceselor din cauza COVID-19, îi arată că premierul Florin Cîţu a luat o decizie corectă atunci când a hotărât să îl revoce.

"Declaraţiile de astăzi ale fostului ministru îmi arată, o dată în plus, că premierul a luat o decizie corectă când a hotărât să propună revocarea sa din funcţie. (...) Nu vreau să comentez nişte declaraţii care sunt făcute la supărare şi care nu au niciun fel de fundament. Arată o dată în plus că au existat temeiuri foarte serioase pentru premier ca să ia această decizie, de a îmbunătăţi lucrurile în domeniul sănătăţii prin schimbarea ministrului", a spus Orban, la Bistrița, conform Agerpres.

Ludovic Orban a afirmat că Vlad Voiculescu a fost demis nu pentru că face parte din alt partid politic, ci pentru că a gestionat slab domeniul Sănătăţii, şi a făcut un apel către partenerii de coaliţie să se concentreze pe guvernare.

"Prim-ministrul are dreptul constituţional, atunci când consideră că un minister nu funcţionează bine, să propună schimbarea ministrului. Asta a făcut domnul prim-ministru Cîţu. A făcut-o nu pentru că e un ministru de la o altă formaţiune politică, ci pentru că era vorba de un ministru care a gestionat slab domeniul pe care l-a condus. Şi nu este vorba despre orice domeniu, ci este vorba despre cel mai important domeniu, ţinând cont de faptul că în România şi nu numai în România, în toată lumea, ne confruntăm cu pandemia de COVID-19. Decizia este o decizie strict guvernamentală, administrativă, care nu mai are legătură cu contextul politic, cu funcţionarea coaliţiei, şi este o decizie care permite ca la nivel guvernamental să se îmbunătăţească activitatea în domeniul Sănătăţii printr-un nou ministru, care să poată să gestioneze mai bine domeniul respectiv. În rest, sunt speculaţii politice, poveşti. Îi îndemn pe toţi colegii şi partenerii din coaliţie să se concentreze pe ceea ce aşteaptă oamenii de la noi, să guvernăm pentru oameni, să punem în practică programul de guvernare", a precizat Orban.

Întrebat dacă s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis înainte de a fi anunţată decizia privitoare la Vlad Voiculescu, liderul PNL a negat acest lucru.

Totodată, Ludovic Orban a spus că nu există o motivaţie pentru schimbarea premierului şi că o astfel de decizie poate fi luată doar dacă toată coaliţia este de acord.

"Decizia ca premier să fie Florin Cîţu a fost o decizie luată în consens, după negocieri, în momentul constituirii Guvernului. Pentru a putea schimba premierul, este nevoie ca întreaga coaliţie să solicite acest lucru. PNL îl sprijină pe Florin Cîţu. Noi nu ne jucăm cu România. În momentul în care am luat decizia să îl sprijinim pe Florin Cîţu, nu ne schimbăm peste noapte că ne cere cineva. De altfel, nici nu putem accepta un astfel de mecanism, pentru că e anormal şi nefiresc. Păi aşa, dacă fiecare partener din coaliţie poate să determine schimbarea premierului atunci când e nemulţumit politic înseamnă că am schimba premierul din lună în lună. Nu există, nu e o procedură, mai ales că nu există o motivaţie pentru schimbarea premierului. Premierul a luat o decizie corectă, o decizie care are susţinere publică şi o decizie care era evidentă pentru cea mai mare parte a populaţiei. Obiectivul său a fost să crească calitatea actului de guvernare în domeniul Sănătăţii printr-un ministru pe care tot USR PLUS este în situaţia să îl desemneze", a menţionat Orban.

Preşedintele PNL s-a arătat convins că acest impas din cadrul coaliţiei de guvernare poate fi depăşit.

Ludovic Orban s-a întâlnit, vineri după-amiază, cu conducerea şi membrii PNL Bistriţa-Năsăud. La întâlnire au luat parte, pe lângă liderul local Ioan Turc şi parlamentarii liberali ai judeţului, şi secretarul general al partidului, Robert Sighiartău.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62176468
Voiculescu, despre raportarea deceselor: Nu se cunoaşte adevărata amplitudine a diferenţelor între cifre

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă, referitor la raportarea deceselor de coronavirus, că nu se cunoaşte adevărata amplitudine a diferenţelor între cifre, dar, comparând doar la nivelul unui spital, au rezultat ”diferenţe semnificative”.

62185155
Voiculescu, despre cel care îl va înlocui la Ministerul Sănătății: „Un om mai bun, sper”

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a explicat vineri, într-o conferinţă de presă, de ce a părăsit ministerul pe uşa din spate, după ce a fost demis, argumentând că "a fost un moment greu" despre care nu a dorit să stea de vorbă.

62091496
USR şi PLUS au fuzionat. Dacian Cioloș: "Suntem de azi un sigur partid"

Fuziunea dintre USR şi PLUS a fost aprobată, vineri, de către Curtea de Apel Bucureşti, a anunţat alianţa.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.