Nicolae Ciucă, în Egipt: Vrem să extindem cooperarea economică pe coridoarele de transport maritim

62317683

România şi Egiptul intenţionează să îşi consolideze cooperarea, inclusiv în domeniul transportului maritim, a declarat, premierul Nicolae Ciucă, înainte de a participa la Forumul de afaceri Egipt-România, alături de omologul său, Mostafa Madbouly.

"Vrem să consolidăm cooperarea economică şi să o extindem, de exemplu, pe coridoarele de transport maritim, între porturile Constanţa şi Alexandria", a afirmat şeful Executivului român.

Ciucă a arătat, în intervenţia sa, că "România şi-a consolidat economia", care a crescut de opt ori din 2002.

"În ciuda provocărilor, mari investiţii guvernamentale şi private, care au atins aproape 30 miliarde de euro anul trecut, au generat una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană", a adăugat acesta.
El a vorbit de perspectivele colaborării între cele două ţări.

"Guvernul pe care îl conduc are instrumente şi fonduri publice în patru mari domenii care pot constitui o platformă de dezvoltare la care vă invităm să contribuiţi: digitalizarea serviciilor publice, îmbunătăţirea abilităţilor digitale şi a aplicării acestora în sectorul privat şi asigurarea conectivităţii prin intermediul reţelelor de mare viteză. Dar cadrul pe care îl propunem poate fi lărgit", a spus el.

Astfel, a evocat domeniile comerţ şi industrie, apărare, agricultură, minerale, construcţii, infrastructură, transportul şi managementul apei, biodiversitate, conservare, IT&C şi tenhnologii inovatoare.

"Astăzi afirm cu bucurie şi certitudine că Egiptul este primul partener al României în Orientul Mijlociu şi de pe continentul african, în întregimea sa", a punctat premierul român.

El a încurajat companiile egiptene să investească în România. "Este un moment bun, având în vedere faptul că în viitorul apropiat vom face parte din OCDE, o instituţie care ne va ajuta să ne aliniem sistemul administrativ şi mediul de afaceri la regulile celor mai puternice economii din lume", a adăugat Nicolae Ciucă.

La rândul său, premierul egiptean Mostafa Madbouly a evocat legăturile "puternice şi istorice" între cele două ţări. El s-a referit la proiectele din domeniul energiei verzi din statul său şi a vorbit despre deschiderea către colaborări. "Companiile române pot avea un rol important în acest domeniu", a spus el.

La finalul intervenţiei celor doi premieri au fost semnate, în prezenţa acestora, Memorandumuri bilaterale de înţelegere în domeniile gazelor naturale, tineretului, cooperării ştiinţifice şi tehnologice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62295055
Bucureștiul ar putea rămâne fără regulamentul care oprește dezvoltatorii să construiască haotic în zonele istorice

Bucureștiul ar putea rămâne fără singurul regulament care oprește investitorii imobiliari să construiască haotic în zonele istorice.

62289000
Câți bani publici au primit partidele parlamentare anul trecut și pe ce i-au cheltuit. Diferențele dintre PSD și USR

În 2022 au fost vărsate în conturile formaţiunilor politice sume în valoare de 256.640.664,28 lei. Ponderea cea mai mare au avut-o cheltuielile pentru presă şi propagandă: PSD - 58,54%, PNL- 70,72%, PMP - 27,62%, informează News.ro.

62321366
PSD arată „scopul final” al taxei de solidaritate: scăderea impozitului pe muncă

Taxa de solidaritate este destinată susținerii măsurilor de scădere a impozitării muncii, a explicat PSD „scopul final” al noii măsuri fiscale. Ar avea de câștigat mai ales angajații cu venituri modeste și sistemul de educație.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.