Monica Anisie a început procedura de publicare a tezelor de doctorat

62092043
Pro TV

Ministrul propus la Educaţie şi Cercetare, Monica Anisie, a anunţat, miercuri, la audierea în comisiile parlamentare de specialitate, că a început procedura publicării tezelor de doctorat.

"Astăzi am început procedura de transparentizare a tezelor de doctorat. (...) Astăzi, chiar în acest moment, puteţi intra pe site şi să vizualizaţi primele teze pe care noi le-am pus în transparenţă publică", a precizat Anisie.

Ea a explicat că, iniţial, ministerul avea în vedere publicarea tezelor de doctorat pe 24 martie, transmite Agerpres.

"Dar pentru că deja aveam încărcate tezele şi răspunsuri de la universităţi primite, am decis ca, începând de astăzi, să începem procesul de transparentizare şi, pe măsură ce se încarcă, veţi avea din ce în ce mai multe teze de doctorat pe site. Şi ceea ce vă pot asigura este faptul că le voi publica pe toate. Şi cred că odată început acest proces, nimeni nu-l va mai întoarce", a adăugat Anisie.

Din acest an, ministerul nu a mai finanţat Academia de Ştiinţele ale Securităţii Naţionale, a precizat Monica Anisie la solicitarea deputatului PMP Robert Turcescu, după ce acesta i-a transmis să o desfiinţeze.

"Mai avem Academia de Ştiinţele ale Securităţii Naţionale. Desfiinţaţi-o, doamnă! E o mizerie, asta nu are ce să caute în lumea universitară firească. E greu de desfiinţat, nu e uşor deloc, pe cât de uşor a fost de înfiinţat (...), pe atât de greu e de desfiinţat, e complicat, sunt nişte fire acolo, sunt nişte păpuşari în spate. Dar să încercaţi", i-a spus Turcescu.

"Un prim pas Ministerul Educaţiei a făcut prin faptul că nu a mai finanţat începând de anul acesta această academie. Noi ne vom strădui şi pentru următorii paşi", a adăugat Monica Anisie.

Peste 1.300 de teze de doctorat au fost publicate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, miercuri, pe portalul Registrului Educaţional Integrat.

Conform platformei online, este vorba, deocamdată, de 1.320 de lucrări, care au fost susţinute din iunie 2016 şi până în prezent.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62113555
Ministrul interimar al Sănătății, despre Pintea: Este regretabil să încătuşăm un om bolnav

Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, spune că nu este de acord cu modul în care s-a intervenit în cazul Sorinei Pintea, atunci când aceasta a solicitat îngrijiri medicale.

62113517
Ministrul propus al Sănătății susține Legea vaccinării, dar nu garantează fiecare vot în Parlament

Ministrul desemnat al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, miercuri, la audierile din comisiile parlamentare de specialitate reunite, că întreaga conducere a Ministerului Sănătăţii susţine vaccinarea.

62113510
Donald Tusk i-a propus lui Iohannis, în 2019, să fie președinte al Consiliului European

Donald Tusk, preşedintele Partidului Popular European şi fost preşedinte al Consiliului European, a declarat, miercuri, că i-a propus în 2019 lui Klaus Iohannis să fie preşedinte al Consiliului European, dar acesta a refuzat.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.