Ministrul Alexandru Rafila vrea audit internațional la Spitalul Pantelimon: ”Nu este vorba de demisia mea”

62441143

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, luni, după o discuție pe care a avut-o cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria pe tema scandalului de la Spitalul Pantelimon, că nu demisionează din această funcție.

Totodată, Rafila a decis să ceară efectuarea unui ”audit internațional independent”, care să lămurească tot ce s-a întâmplat la Spitalul Pantelimon.

Astfel, România va apela, în acest caz, la Societatea Europeană de Anestezie și Terapie Intensivă, precum și Societatea Mondială de Anetezie și Terapie Intensivă.

”În ceea ce privește credibilitatea serviciilor oferite de Spitalul Sfântul Pantelimon, am decis și am făcut deja primele demersuri ca să putem să contactăm Societatea Europeană de Anestezie și Terapie Intensivă, precum și Societatea Mondială de Anetezie și Terapie Intensivă, încât să putem realiza un audit profesional medical independent al lucrurilor care s-au întâmplat acolo la Spitalul Pantelimon. Iar mesajul pe care dorim să îl transmitem opiniei publice este cel care trebuie să redea încrederea în profesioniștii din sistemul de sănătate și să terminăm odată pentru totdeauna cu aceste dispute între diversele specialități medicale, între mass-media și unii dintre reprezanții corpului medical.” - a declarat Alexandru Rafila.

La insistențele jurnaliștilor, ministrul a precizat că el ”nu are o problemă” și că ”nu este vorba de demisia” sa.

”Eu sunt în primul rând medic și apoi sunt ministrul Sănătății. Am o responsabilitate în ceea ce privește credibilitatea sistemului de sănătate, iar tot ceea ce facem noi și am făcut în acești 2 ani și jumătate a început cu investițiile, continuând cu reforma în domeniul resurselor umane sau a management-ului sanitar, toate aceste lucruri au fost făcute pentru a da credibilitate sistemului de sănătate. Acest lucru este cel care mă preocupă. Eu nu am o problemă, nu este vorba despre demisia mea. Eu când plec de la Ministerul Sănătății, vreau să las lucrurile în ordine din punct de vedere al tuturor argumentelor necesare pentru că oamenii să aibă încredere în sistemul nostru de sănătate din România.” - a spus Rafila.

Tot luni, deputatul Emanuel Ungureanu l-a acuzat pe ministrul Sănătății Alexandru Rafila de mușamalizarea deceselor de la Spitalul Sf. Pantelimon și a depus o plângere penală în acest sens, atât la Parchetul General, cât și la DNA.

Nu în ultimul rând, Colegiul Medicilor din România a transmis un comunicat în care afirmă că au fost încălcate "în mod grav" de către Consiliul Superior de Medicină Legală drepturile la un proces echitabil a medicilor la Spitalul Pantelimon acuzaţi că ar fi provocat decesul unui pacient.

Între timp, una dintre cele două doctorițe arestate preventiv pentru omor calificat în dosarul morților suspecte de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” a fost adusă de procurori să asiste la o percheziție informatică.

Maria Miron şi colega sa, Mirela Păiuş, se află în arest preventiv din data de 8 august, fiind acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient internat la Terapie intensivă prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.

Conform referatului de arestare preventivă, anchetatorii au găsit la locuinţa doctoriţei Maria Miron un prospect al substanţei noradrenalină (intitulat "Noradrenalină tartrat Hypericum 2mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă"), precum şi două înscrisuri olografe în care sunt menţionaţi o mare parte din pacienţii decedaţi în perioada de început a lunii aprilie, asistenţii care au fost repartizaţi pe saloanele ATI din aceeaşi perioadă, precum şi menţiunea "curăţenie în telefon".

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62425757
Ministrul Burduja, anunț despre preţul la energie pentru cei vulnerabili: „La fel se va întâmpla şi iarna aceasta”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, luni, că pentru perioada de după 1 aprilie 2025, când expiră schema de compensare-plafonare la preţul curentului electric, s-au făcut mai multe simulări.

62471161
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă: Am alertat autorităţile cu privire la uciderea brutală a câinilor fără stăpân în Târgu-Jiu

Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă a anunţat că a reclamat situaţia îngrijorătoare a eutanasierii celor 60 de câini aflaţi într-un adăpost public aflat în subordinea Primăriei Târgu Jiu.

62475715
Elena Lasconi face apel la Klaus Iohannis: ”Revoltător! Este o palmă peste obrazul părinţilor care şi-au îngropat copiii”

Preşedintele USR, Elena Lasconi, afirmă că i se pare revoltător faptul că Adrian Glugă, cel care conducea Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa când a avut loc tragedia de la 2 Mai, a fost numit consul al României în Pakistan.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.