Lupta pentru putere în PNL continuă. Orban susține că scorul va fi ”strâns”, în timp ce Cîțu este convins că va câștiga

62185313
Agerpres

Cei doi candidaţi la preşedinţia PNL, Ludovic Orban şi Florin Cîţu, au făcut, sâmbătă, aprecieri cu privire la rezultatului votului din Congres pentru conducerea partidului.

Ludovic Orban a afirmat că scorul va fi "strâns", iar Florin Cîţu că a intrat în cursă ca să câştige şi asta se va întâmpla, transmite Agerpres.

La finalul conferinţei de alegeri a PNL Mureş, Ludovic Orban, l-a felicitat atât pe câştigătorul competiţiei judeţene, Ciprian Dobre, cât şi pe Cristian Chirteş, contracandidatul acestuia, care a obţinut trei voturi mai puţin.

"A fost o competiţie frumoasă, cât se poate de dramatică. Rezultatul a fost extrem de apropiat. Îl felicit atât pe Cristian Chirteş, în primul rând pentru că a condus filiala PNL timp de patru ani cu rezultate bune. De asemenea, îl felicit pe Ciprian Dobre care astăzi a câştigat şi mă bucur enorm pentru mesajul de unitate şi de forţă al PNL pe care l-a dat atât Ciprian Dobre, cât şi Cristian Chirteş. Eu continui campania. Mă voi adresa membrilor Partidului Naţional Liberal. După 20 august va începe a doua fază a competiţiei, faza de prezentare a moţiunilor în fiecare filială. Moţiunile vor fi prezentate în faţa Colegiului Director Judeţean, care cuprinde Biroul Judeţean ce va fi ales, plus primarii, preşedinţii de organizaţii locale. Moţiunile vor fi votate, după care vor fi stabiliţi delegaţii la congres, iar delegaţii la congres sunt cei care hotărăsc cine va fi preşedintele Partidului Naţional Liberal", a declarat Orban.

Liderul PNL a spus că are susţinători în ambele echipe care s-au confruntat, sâmbătă, la Târgu Mureş şi că va duce o campanie din om în om, mai ales că se aşteaptă la o competiţie foarte strânsă pentru conducerea partidului.

"Eu am susţinători şi în echipa lui Cristi Chirteş, şi în echipa lui Ciprian Dobre. În general, eu cunosc foarte bine fiecare filială, am relaţii apropiate cu foarte mulţi primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi toată campania mea va fi din om în om, către colegii mei de partid. Întotdeauna ai emoţii, normal. Şi acum am avut emoţii, ca să vă spun drept. Vă daţi seama, a fost aşa, cu... Dacă punea cineva tensiometrul, erau pulsul şi tensiunea foarte ridicate. A fost o bătălie dramatică, în care ba a condus Cipri Dobre, ba a condus Cristi Chirteş, ba a revenit Cipri Dobre. La un moment dat era egalitate şi la renumărare, până la urmă s-a constatat această diferenţă. Oamenii au decis, delegaţii au decis, preşedintele ales are deplina legitimitate. Cristi Chirteş va fi alături de preşedinte şi de noua echipă. Sunt convins că PNL merge înainte, spre rezultate şi mai bune. Cu siguranţă, mă aştept la un scor strâns, la nivel central", a adăugat Ludovic Orban.

Premierul Florin Cîţu, care s-a retras înaintea anunţării rezultatelor votului, a arătat că acum se aleg echipele pentru viitoarele competiţii electorale şi că a intrat în cursa pentru şefia PNL cu gândul de a câştiga.

"În acest două luni ne alegem conducerile pentru următoarele bătălii pe care le va da Partidul Naţional Liberal în 2024 şi aceştia sunt liderii cu care vom ieşi în faţă. Obiectivele sunt importante, şi nu sunt doar pentru anul 2024, obiectivele sunt să fim la guvernare opt ani de zile. De aceea mă uit la oamenii pe care vreau să îi am lângă mine să înţeleagă aceste obiectiv, este unul foarte clar. Ştiu că este îndrăzneţ, dar dacă nu ne ţinem de el, nu vom putea să modernizăm România. Acesta este mesajul pe care l-am dat şi astăzi aici. Am intrat să câştig şi voi câştiga, altfel nu intram la aceste lucruri", a declarat Florin Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Proiectul de lege care deschide o nouă portiță pentru vânătoarea de trofee. Ce specii de animale vor putea fi ucise

Sub pretextul că vor să-i ajute pe fermierii păgubiți de animalele sălbatice, mai mulți parlamentari deschid o nouă portiță pentru vânătoarea de trofee.

Mircea Hava pierde preşedinţia PNL Alba. Turcan a câştigat al treilea mandat la PNL Sibiu

Noul lider al liberalilor din Alba este preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Ion Dumitrel. El a câştigat detaşat alegerile interne, învingându-l pe europarlamentarul Mircea Hava la o diferenţă de peste 100 de voturi.

Armand: Nivelul ştirilor false create de PSD a ajuns prea departe. Ciolacu: "Demisia Armand!”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a reacționat vineri seara la imaginile difuzate de unele posturi de televiziune, susținând că nu a intrat niciodată în camera în care se numărau voturile, în seara alegerilor locale.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.