Iohannis a promulgat Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor

61988528

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Șeful statului a avertizat, în repetate rânduri, că o serie de modificări aduse Legii nr. 303/2004, precum noile condiții de pensionare ale magistraților, modalitățile de numire sau revocare a procurorilor cu funcții de conducere și extinderea prerogativelor ministrului justiției, relativizarea unor standarde profesionale, introducerea unor criterii subiective - exclusive ori determinante în evaluarea magistraților -, slăbirea independenței procurorilor în realizarea rolului lor constituțional, modificarea condițiilor de răspundere a magistraților, au un impact negativ direct asupra actului de justiție și asupra calității acestuia, potrivit presidency.ro.

La solicitarea lui Iohannis și a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneția a formulat o opinie preliminară asupra legilor justiției, care se va regăsi și în documentul final din luna octombrie, și în care se precizează că numeroase prevederi sunt neconforme cu standardele de democrație și statul de drept.

În scopul adoptării unui act normativ coerent și a unei legiferări responsabile, președintele, Înalta Curte de Casație și Justiție și partidele de opoziție au formulat, în decursul ultimului an, nouă sesizări de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile acestei legi de o importanță crucială pentru bunul mers al justiției.

De asemenea, Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea acestor modificări.

În data de 25 septembrie a.c., Curtea Constituțională a respins și ultima sesizare de neconstituționalitate, iar în aceste condiții actul normativ urmează să intre în vigoare ca urmare a promulgării.

Spre deosebire de celelalte două legi ale justiției deja promulgate, în lipsa unor dispoziții tranzitorii care să permită etapizarea aplicării noii concepții a legiuitorului privind accederea în profesie, respectiv încetarea activității de judecător sau procuror, aplicarea imediată a dispozițiilor din cuprinsul Legii nr. 303/2004 riscă să pună în pericol stabilitatea și buna funcționare a sistemului judiciar, prin blocarea activității instanțelor și parchetelor.

Șeful statului mai subliniază că modificările aduse cadrului legal existent în materie judiciară reprezintă un regres pentru democrația din România, pericol semnalat și de partenerii noștri europeni, de Comisia Europeană și de GRECO.

În acest context, Klaus Iohannis solicită coaliției majoritare reluarea de urgență a procesului legislativ cu privire la toate cele trei legi ale justiției, prin consultări reale cu profesioniștii din domeniu și preluarea expertizei acestora pentru a alinia legislația la standardele Comisiei de la Veneția.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
CCR a admis sesizările președintelui și ale partidelor cu privire la Codul de procedură penală. COMUNICATUL Curții

Curtea Constituţională a României a admis parţial, vineri, sesizările transmise de Instanţa supremă, PNL, USR şi preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu proiectul legii pentru modificarea Codului de procedură penală

Ședință de Guvern luni la Palatul Victoria, pentru a da OUG pentru Legile Justiției, anunță Meleșcanu

Următoarea şedinţă săptămânală de Guvern va avea loc luni dimineaţă, la Palatul Victoria.

Băsescu: "Nu exclud ca Dragnea să fie achitat, nu ai cum să fii liniştit"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi seară, că nu exclude posibilitatea ca Liviu Dragnea să fie achitat în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, relatează News.ro.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.