Iohannis a declansat procedura de referendum dar Parlamentul n-a primit mesajul, fiindca e vacanta. "Evident ca am un plan B"
Klaus Iohannis le-a transmis marti presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care anunta ca a declansat procedura privind organizarea unui referendum national
UPDATE 22:10 Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a declarat marti ca scrisoarea presedintelui Klaus Iohannis referitoare la declansarea unui referendum nu a fost primita la Senat, pentru ca institutiile publice nu au functionat in ultimele doua zile.
"Nu am primit (n.r. scrisoarea). Ieri si astazi (luni si marti -n.r.) institutiile publice nu au functionat. Nici la Parlament. A fost zi libera. Scrisoarea a fost trimisa la presa pentru spectacol. Nu a fost trimisa pe cale institutionala. Nu era nimeni la Parlament care sa o preia si nici nu cred ca a venit cineva cu vreo scrisoare. Sa ne lamurim, domnul Iohannis face aceste gesturi nu din convingere ca sunt anumite principii care trebuie aparate. Domnia sa, am impresia ca este decalat, pentru ca este in continuare in campanie electorala. A pierdut alegerile din 11 decembrie si, dupa cum vad, incearca sa rastoarne rezultatul alegerilor democratice care au avut loc in Romania", a afirmat Tariceanu marti, la Antena 3.
El a subliniat ca presedintele Iohannis doreste sa consulte cetatenii pe doua subiecte care au fost deja aprobate de Guvern si CSAT.
"Scopul nu este unul legat de consolidarea sistemului de justitie din Romania. Nu! El are un calendar, o agenda politica ce e din ce in ce mai evidenta. Presedintele, doi ani de zile, s-a remarcat mai degraba la Cotroceni ca un fel de ficus decorativ. Nu a facut nimic. Isi da seama ca pierde orice sansa de a se realege in 2019. Incearca sa iasa din acest anonimat cu niste actiuni stridente, se transforma intr-un fel de lider al opozitiei si vrea cu orice pret sa saboteze toate actiunile pe care ALDE si PSD le au in programul de guvernare", a adaugat Tariceanu.
UPDATE 20:30 Presedintele a vorbit cu presa pe acest subiect la Strasbourg. "Despre cele 2 proiecte am discutat si cu presedintele CEDO, si cu presedintele Comisiei de la Venetiei. Toata lumea ma intreaba 'ce se intampla la voi in tara?'"
Iohannis a vorbit despre amenzile CEDO si decizia pilot invocata ca argument pentru gratiere. El a spus ca decizia-pilot va da un termen destul de generos Romaniei pentru a gasi solutii la situatia din penitenciare. "In mod eronat s-a vehiculat ca se cere gratierea, e doar o posibila solutie, o mica parte din intregul pachet. Nici vorba de o presiune din partea CEDO".
Legat de amenda de 80 milioane euro/an, Iohannis a spus ca "nu exista asa ceva. Amenzile nu se dau pausal. Daca Romania elaboreaza un pachet de masuri care satisface cerintele CEDO, toate dosarele pe aceasta speta vor fi returnate Romaniei, care trebuie sa le rezolve intern. Este posibil ca intr-o speta concreta sa apara o sanctiune pentru Romania, despre 80 milioane nu poate fi vorba, e un calcul facut pe coltul mesei. Nu stie nimeni cati detinuti ar avea dreptul la o compensatie. Daca elaboram un pachet serios de masuri pentru Romania, nu va fi nicio amenda".
Presedintele a spus ca nu intentioneaza sa mai discute cu Guvernul pe acest subiect. "Referendumul se refera la situatia noastra politica, la abordarea politica. CEDO e o chestiune tehnica, se refera la o speta anume care trebuie rezolvata si unde gratierea nu este solutia, poate fi o parte mica din pachetul de solutii. Discutia de azi imi confirma ca la noi acasa problema s-a pus total gresit".
"Nu exclud gratierea, dar nu poate fi facuta pentru politicieni. Are sens in acest pachet daca se face pentru cei care sunt in inchisori, nu pentru cei care stau in Parlament si astepata gratierea" a spus Iohannis.
Presedintele a precizat ca termenul pentru elaborarea unui pachet de masuri este de regula de 18 luni. Intrebat ce riscam in caz contrar, a raspuns "sa se faca de minune".
Referitor la formularea intrebarii din referendum, presedintele a spus ca "mai lucram la intrebare". "Eu nu cred ca democratia se poate masura in bani, va asigur ca de aici nu saraceste bugetul Romaniei", a afirmat Iohannis despre costurile referendumului.
"Pana si domnul Grindeanu cred ca in PSD are dreptul la opinie", a comentat seful statului afirmatiile premierului. "Anunta presedintele referendum si toata lumea sare ca vor si ei referendum", a spus el despre celelalte 2 propuneri de consultare populara - privind imunitatea parlamentarilor si definirea casatoriei.
"Astept sa avem un proiect de buget, cand se vor hotari dumnealor sa ne spuna ca asta e bugetul o sa analizam. Pentru mine bugetul pe securitate nationala va fi un punct foarte important, o sa ma uit cu foarte mare atentie. Cu securitatea nationala nu are voie sa se joace nimeni, nici macar cei care au impresia ca ei conduc acum lucrurile."
"Eu cred intr-o abordare rationala din partea Guvernului si a majoritatii parlamentare. Evident ca am un plan B, dar nu vi-l spun astazi".
Prin eferendumul anuntrat marti, poporul urmeaza sa-si exprime vointa cu privire la continuarea luptei impotriva coruptiei si asigurarea integritatii functiei publice, afirma seful statului. Potrivit unor surse oficiale, Klaus Iohannis va cere miercuri un punct de vedere de la seful CEDO. De asemenea, presedintele a anuntat si organizarea unei conferinte internationale pe tema rolului majoritatii si al opozitiei intr-o societate democratica in aprilie, la Bucuresti.
Aflat in drum spre Strasbourg, seful statului a precizat ca va avea grija ca referendumul sa nu fie explicit despre gratiere, avand in vedere ca, potrivit Constitutiei, ar exista riscul sa fie declarat ilegal.
„Au si cei de la PSD juristi", a spus presedintele, noteaza HotNews.
Iohannis s-a referit astfel la articolul din Constitutie care prevede ca gratierea nu poate face obiectul unei initiative cetatenesti si, prin extensie, ar fi discutabil daca poate fi supusa unui referendum.
Din acest moment, Parlamentul are la dispozitie 20 de zile sa adopte cu majoritate in plenul reunit al celor doua Camere o hotarare cu privire la intentia presedintelui de a organiza referendumul. Punctul de vedere este insa unul consultativ, de care Klaus Iohannis poate sa tina cont. Sau nu.
Seful statului poate continua procedura si poate sa emita decretul privind organizarea referendumului. Tot el este cel care stabilieste si data consultarii publice. Demersul presedintelui Romaniei este vehement contestat nu doar de adversarii politici, ci si de specialistii in drept constitutional. Intre acestia si profesorul Gheorghita Mateut, avocatul care l-a aparat pe Dan Voiculescu pana la condamnare.
Gheorghita Mateut: "Politica penala nu este in atributul unei comunitati, a unei natiuni. Politica penala se realizeaza de acesti reprezentanti care au pregatire juridica, care sunt specialisti in domeniul dreptului si care au asemenea atributii."
Urmatoarea problema va fi modul in care va fi formulata intrabarea care va aparea pe buletinul de vot. Presedintele a anuntat inca de luni seara ca urmareste sa arate ca cele doua ordonante de urgenta ale Guvernului nu se bucura de suportul populatiei.
Ca sa fie validat, la referendum trebuie sa participe cel putin 30 la suta dintre cetatenii cu drept de vot, insa rezultatul nu este obligatoriu de urmat, fiind vorba despre un exercitiu democratic consultativ.
Experienta ultimelor referendumuri arata ca in realitate cei aflat la conducerea tarii nu tin cont de parerea cetatenilor. In 2009, romanii au votat pentru ca parlamentul sa fie unul unicameral si sa aiba cel mult 300 de membri. Astazi, Romania are doua camere parlamentare si 464 de alesi.
Iata continutul scrisorii trimise de Iohannis sefilor celor doua Camere:
"Domnului Calin POPESCU-TARICEANU, Presedintele Senatului
Domnului Nicolae-Liviu DRAGNEA, Presedintele Camerei Deputatilor
Stimate Domnule Presedinte al Senatului,
Stimate Domnule Presedinte al Camerei Deputatilor,
In temeiul dispozitiilor art. 90 din Constitutia Romaniei si al dispozitiilor art. 2 si 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, intentionez sa cer poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa suverana cu privire la urmatoarea problema de interes national:
Continuarea luptei impotriva coruptiei si asigurarea integritatii functiei publice.
Avand în vedere dispozitiile legale mentionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum national referitor la problema sus-mentionata.
Cu intreaga consideratie,
Presedintele Romaniei,
KLAUS WERNER IOHANNIS"
Tariceanu,despre scrisoarea lui Iohannis: Vom stabili in Biroul permanent pasii care trebuie urmati conform legii
Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a afirmat ca Biroul permanent va analiza cererea sefului statului de organizare a referendumului si vor fi urmati pasii prevazuti de lege, dar sustine ca prin tema combaterii coruptiei presedintele Iohannis "pune o eticheta nedorita pe Romania".
"Documentul a fost dat intai la presa, ca nu era facut pentru Parlament, era facut sa faca valuri in presa. La Parlament avem un Regulament si o lege care ne obliga in atari conditii sa dam drumul la procedurile care se impun pentru organizarea referendumului cerut de presedinte.
Vom discuta acest lucru in Biroul permanent si vom stabili pasii care trebuie urmati conform legii. Cat priveste substanta referendumului, chestiunile pe care presedintele vrea sa le ridice, de la ce a plecat si la ce a ajuns, este distanta foarte mare.
Probabil ca intre timp consilierii l-au tras de maneca si i-au spus, vedeti ca pe chestiunile legate de gratiere nu se poate organiza referendum dintr-un motiv foarte simplu. Nu exista nici initiativa populara de organizare a referendumului pe gratiere. Deci nu se poate legifera in acest fel, si daca nu se poate legifera nu se poate organiza nici referendum. Si acest lucru este foarte clar scris in Constitutie", a afirmat, marti, Tariceanu la Antena 3.
El a explicat ca prin abordarea temei combaterii coruptiei presedintele "face o greseala strategica si dauneaza mult perceptiei pe care romanii si strainii o au o despre tara noastra".
"Presedintele a ales alte teme care, in fine, raman de vazut. Cred ca toata lumea este de acord cu combaterea coruptiei. Ceea ce mi se pare mie extrem de pagubos este ca in acest fel presedintele pune o eticheta definitiv pe Romania, o eticheta nedorita, si care nu este corespunzatoare realitatii si anume ca Romania este o tara corupta.
In Romania exista coruptie cum exista in toate tarile din lume. E un fenomen care trebuie combatut. Dar cred ca in felul acesta presedintele face o greseala strategica si dauneaza mult perceptiei pe care si romanii si strainii o au o despre tara noastra", a adaugat Tariceanu.
Presedintele va cere un punct de vedere de la seful CEDO
Presedintele Klaus Iohannis va cere, miercuri, in intalnirea pe care o va avea la Strasbourg cu presedintele CEDO, un punct de vedere pe tema gratierii si a modificarilor pe care Guvernul intentioneaza sa le aduca legislatiei penale, potrivit unor surse oficiale, citate de News.ro.
Iohannis va avea miercuri, la Strasbourg, o intalnire cu presedintele Curtii Europene pentru Drepturile Omului. In cadrul acestei intalniri, seful statului va cere un "punct de vedere clar" cu privire la OUG-urile pe tema gratierii si modificarii legislatiei penale, in conditiile in care majoritatea parlamentara invoca decizii ale CEDO pentru a promova aceste acte. Potrivit surselor citate, presedintele va dori sa obtina, prin consilierii sai, si informatii de la CEDO cu privire la decizia pilot de sanctionare a Romaniei in cazul conditiilor din penitenciare.
Conferinta pe tema rolului majoritatii si opozitiei, la Bucuresti
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat marti ca pe 6 aprilie, la Bucuresti, va avea loc o conferinta internationala pe tema rolului majoritatii si al opozitiei intr-o societate democratica veritabila, la care va participa secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland. "Romania este un sustinator fervent al valorilor Consiliului Europei, cu precadere al celor privind statul de drept, valori care sunt cateodata supuse unor provocari in unele state membre. Astfel, mi-am exprimat parerea ca este nevoie, mai mult decat oricand, sa sprijinim - la cel mai inalt nivel - standardele si valorile Consiliului Europei. Din acest motiv, impreuna cu domnul secretar general (n.r. al Consiliului Europei), vom inaugura, sub patronaj comun, pe 6 aprilie, la Bucuresti, o Conferinta Internationala, organizata in colaborare cu Comisia de la Venetia, pe tema Rolul majoritatii si al opozitiei intr-o societate democratica veritabila", a spus Iohannis, dupa intrevederea cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.
El a subliniat ca organizarea acestei conferinte este initiativa secretarului general Jagland, care a solicitat Comisiei de la Venetia sa elaboreze un set de linii directoare cu privire la aceasta chestiune. "Conferinta de la Bucuresti va reprezenta un reper important in procesul de elaborare a acestor linii directoare esentiale. Aceasta este speranta noastra", a afirmat Iohannis, adaugand ca asteapta cu interes vizita secretarului general al Consiliului Europei in Romania.
Seful statului a mentionat ca impreuna cu oficialul european si-a exprimat "ingrijorarea in legatura cu actualul context politic dificil din Europa, marcat de ascensiunea extremismului, populismului, xenofobiei, intolerantei si nationalismului, precum si de incercari de a actiona impotriva valorilor democratice fundamentale".
Sursa: Pro TV
Etichete: klaus iohannis, amendă, politicieni, cedo, referendum, gratiere, strasbourg, procedura,
Dată publicare:
24-01-2017 09:35