Gruparea ISIS a revendicat atacul de la Liege

61963340
Getty

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat miercuri atacul desfăşurat cu o zi înainte în oraşul belgian Liege de un atacator care a ucis două poliţiste şi un student, potrivit agenţiei de propagandă a organizaţiei jihadiste, Amaq.

"Autorul atacului din oraşul Liege (estul Belgiei) este un soldat al Stat Islamic", a afirmat gruparea într-un comunicat dat publicităţii de Amaq pe aplicaţia Telegram, relatează Agerpres, citând AFP.

Potrivit SI, "el a desfăşurat atacul ca răspuns la apelurile pentru a ţinti ţări din cadrul coaliţiei" internaţionale conduse de Statele Unite, care luptă împotriva grupării jihadiste mai ales în Siria.

Atacatorul, Benjamin Herman, un infractor belgian de 31 de ani care s-ar fi radicalizat, a fost împuşcat de forţele de ordine după atac.

Parchetul federal belgian a subliniat că, potrivit primelor elemente ale anchetei, "ar putea fi vorba de un atentat terorist". Printre aceste elemente, a citat un "modus operandi prezentat cu regularitate pe internet în înregistrările video purtând marca SI''.

Belgia, vizată de atentate jihadiste soldate cu 32 de morţi la 22 martie 2016, a fost scena mai multor agresiuni împotriva unor militari sau poliţişti.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61963482
Momentul în care jurnalistul rus anunțat ”mort” apare viu în fața presei. ”Îmi cer iertare”
Un jurnalist rus, cunoscut critic la adresa Kremlinului, despre care s-a spus că a fost asasinat marţi la Kiev, a apărut la o conferinţă de presă viu și nevătămat.
61963472
Naţiunile Unite avertizează: Fâşia Gaza este în pragul războiului
Ultimul val de violenţe între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas a adus Fâşia Gaza în pragul războiului, a afirmat miercuri în Consiliul de Securitate al ONU coordonatorul Naţiunilor Unite pentru Orientul Mijlociu, Nikolai Mladenov.
61963469
O persoană a fost ucisă, iar alte 2 rănite, în urma unui atac cu cuțitul, în Germania
O persoană a fost ucisă, iar alte două persoane au fost rănite, în urma unui atac cu cuțitul într-un tren din orașul german Flensburg, potrivit poliției federale. Atacatorul a fost împușcat mortal.