Fostul ministru Drulă, dezvăluiri din transporturi: ”Deci, 50 de milioane se înţelege că este paraîndărătul”

62222034
Agerpres

Fostul ministru Cătălin Drulă a vorbit într-o emisiune televizată despre ilegalitățile care se fac în domeniul Transporturilor, pe care l-a condus în fostul Guvern PNL-USR-UDMR.

El a dat drept exemplu operațiunile de întreținere a drumurilor, unde unii primari PNL întârzie avize, pun diverse piedici și trimit controale, ”pentru că nu se cumpără de unde trebuie”.

”În zona de balastiere de exemplu, acele materiale care se folosesc în corpul de umplutură al autostrăzilor, o întreagă reţea clientelară politică în jur care, prin primarii pe care îi are - spre exemplu la autostrada din zona de sud a Bucureştiului, sunt primarii PNL în acest caz - întârzie avize, pun diverse piedici, trimit controale şi aşa mai departe, pentru că nu se cumpără de unde trebuie. Am anumite indicii, ştiu că au şi alte organe ale statului aceste informaţii şi le pot valorifica, nu e treaba mea, eu nu sunt poliţist, nu sunt procuror””, a declarat fostul ministru al Transporturilor, potrivit News.ro.

Drulă a mai dat un exemplu de afacere necurată în domeniul transporturilor: patru vapoare care costau 50 de milioane de lei, dar care s-au cumpărat cu 100 de milioane.

”M-a surprins şi am rămas un pic şocat, la un moment dat. Câte discuţii am avut, mai ales cu cei din PNL, care mi-au cerut întrevederi şi voiau să ne vedem şi erau despre oameni. La un punct, nu mi s-a părut un pattern, după care mi-am dat seama că se întâmplă şi foarte puţine discuţii erau despre politici publice, despre proiecte. Întreaga zumzăială politică se învârte în jurul unor oameni: cine e director la un spital care e în subordinea ministerului, cine e la o instituție de-asta, unde procurorii DNA, din ce am citit şi eu în presă, au descoperit că s-au cumpărat cu un an înainte, în 2020, patru vapoare care costau 50 de milioane de lei, sau atât s-a plătit la producător, cu o sută. Deci 50 de milioane se înţelege că este paraîndărătul, peste, o sumă enormă dacă ne gândim la ce se poate face cu ea.” - a mai spus el.

Cătălin Drulă a catalogat drept „secretul lui Polichinelle faptul că în zona de autostrăzi şi de materiale de construcţii există monopoluri conectate la partid”.

Cătălin Drulă mai spune că şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier (ISCTR), pe care l-a găsit în funcţie, a fost schimbat zilele trecute, deşi „a făcut controale pe bune ale greutăţii camioanelor”.

”A găsit, din 1000 de camioane cântărite, 600 aveau depăşiri grave. Ce s-a întâmplat este - şi am semnalul ăsta de la cei care folosesc serviciile transportatorilor, constructori de autostrăzi şamd – s-a normalizat piaţa, adică a trebuit să plăteşti două transporturi în loc de unu, s-a plătit preţul real. Există totdeauna un cost al corupţiei. (...) Omul ăsta a fost înlăturat din funcţie. Se ştie că sunt vânate aceste poziţii – şefii acestor instituţii, că vorbim de ISCTR, la nivel de judeţ, la nivel de regiune, sunt vânate de politicieni pentru că politicieni au firme de transport şamd”, a adăugat Drulă.

Fostul ministru a precizat că în acest an DNA a cerut Ministerului Transporturilor „foarte multe documente” care au fost puse la dispoziţie.

Drulă a precizat că este nevoie de implicarea Parchetului General în astfel de cazuri, însă în opinia sa aceasta nu este suficientă, reprezentantul USR considerând că schimbarea trebuie să vină de la politicieni, de la vârful statului român.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62222020
Încă o demisie din grupul parlamentar PNL: Mulți știu, dar tac. Le e mai frică de șeful din partid, decât de electorat

Încă doi deputați se retrag din grupul parlamentar PNL. Este vorba despre Nicolae Giugea și Antonel Tanase, care au făcut anunțul pe Facebook.

62216030
Klaus Iohannis participă la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei privind Schimbările Climatice

Preşedintele Klaus Iohannis participă, în perioada 1-2 noiembrie, la Summitul liderilor mondiali care va avea loc în cadrul Conferinţei Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), la Glasgow.

62161981
Orban, despre Iohannis: Cred că nu-şi termină mandatul. Mă voi implica într-un referendum de demitere

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban îi critică în termeni duri pe foştii săi colegi din partid și apreciază că preşedintele Klaus Iohannis nu îşi va termina mandatul, pentru că va fi suspendat din funcţie de către Parlament.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.