Firea a anunțat ce sume vor primi, ca ajutoare, gravidele și cuplurile infertile

61949819
Agerpres

La propunerea primarului general Gabriela Firea, consilierii generali, cu excepția unor consilieri USR, au aprobat două proiecte de hotărâre prin care se acordă ajutoare financiare femeilor însărcinate și cuplurilor cu fertilizare in vitro.

Este vorba despre un ajutor de 2.000 de lei pentru femeile însărcinate, ”pentru decontarea analizelor și a medicamentelor care nu sunt acoperite de asigurarea de sănătate”, și 13.800 lei pentru cuplurile care au ”indicație medicală pentru fertilizare in vitro".

"Proiectul Voucherul Materna se referă la acordarea unui sprijin financiar în valoare de 2.000 de lei pentru toate femeile însărcinate care au domiciliul în București, de cel puțin 6 luni. Plata se va face în 2 tranșe egale, prima în a zecea săptămână de sarcină, iar a două după intrarea în a 6-a luna de sarcină. 

Sumele vor fi acordate sub forma unor bonuri valorice și vor putea fi folosite doar pentru achiziționarea de medicamente și servicii medicale sau pentru plata unor analize sau proceduri medicale care nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (Ex: pachetul „Torch”, testul de toleranță la glucoză, teste de trombofilie etc). Bugetul estimat al acestui program este de cca 8,5 milioane de euro anual și poate varia în funcție de numărul de femei gravide care se vor înscrie.

Dincolo de componentă financiară, acest program va avea ca efect creșterea numărului de gravide care vor traversa perioada de sarcină sub supravegherea și monitorizarea unui medic, pentru că sunt multe femei care nu merg la medic în timpul sarcinii, din lipsa de bani" - a declarat Gabriela Firea într-un comunicat de presă.

Primăria Capitalei susține că acest proiect tratează o situaţie cunoscută şi anume aceea de îmbătrânire a populaţiei.

Municipalitatea va demara programul "Șansa pentru cuplurile infertile"

În ceea ce privește proiectul de hotărâre "privind acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din București care au indicație medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro (FIV) - "Șansa pentru cuplurile infertile", Municipalitatea va acorda un sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucureşti care au indicație medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro.

Ajutorul constă în acordarea unui voucher în valoare de 13.800 lei.

”În România, la fel ca la nivel mondial, unul din 6 cupluri are probleme de infertilitate, această fiind considerată ce-a de-a cincea într-un top al celor mai grave maladii. În România se fac anual cca 5.000 de proceduri de fertilizare în vitro, cu mult sub media europeană. Spre exemplu, în Franța se fac cca 40.000 de proceduri pe an, iar în Grecia, la o populație de doar 10 milioane de locuitori, un număr de 10.000 de proceduri, dublu față de la noi.

În acest context, demarăm programul "O șansă pentru cuplurile infertile", în cadrul căruia va fi oferit un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro (13.800 de lei), pentru cuplurile infertile care au indicația medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro (FIV) din partea unui medic specialist cu competență în reproducere umană asistată. Bugetul multianual al proiectului va fi de 13.800.000 lei, pentru perioada iunie 2018 – decembrie 2019, pentru un numar estimat de aproximativ 1.000 de beneficiare" - spune Firea, potrivit unui comunicat.

Conform proiectului de hotărâre, condițiile de acceptare în program, în afară recomandării din partea medicului, sunt:

- Ambii membri ai cuplului au calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate;

- Cuplu autolog și/sau cupluri în care partenerul suferă de azoospermie;

- Vârsta femeii să fie cuprinsă între 24 și 45 de ani;

- Domiciliu stabil sau reședința în București pentru partener, obținute cu cel puțin 6 luni înainte de începerea proiectului.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61892873
Fostul ministru de Finanțe în cabinetul Tudose, Ionuț Mișa, este noul șef al ANAF

Preşedintele Fiscului a fost înlocuit din funcţie cu Ionuț Mișa, fostul ministru al Finanţelor, din cabinetul Mihai Tudose. Mișa este ministrul care a stârnit mari controverse încă din prima zi de mandat, când a anunţat naționalizarea pilonul 2 de pensii.

61889360
Nicușor Dan a fost scos cu forța de poliția locală de la o ședință din Primăria Capitalei. VIDEO

Deputatul Nicușor Dan a fost scos cu forța din sala de ședințe a Consiliului General al Capitalei, după ce a vrut să ia cuvântul, dar nu i s-a permis.

61941027
Viorica Dăncilă: Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României

Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României, viitorul nostru va fi unul comun în sânul familiei europene, a declarat, marţi, premierul Viorica Dăncilă.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.