Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii declanşează luni greva japoneză

62145818
Agerpres

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii declanşează luni o grevă japoneză acuzând lipsa dialogului cu ministrul de resort şi denigrările angajaţilor venite chiar de la şeful instituţiei.

"Pe fondul lipsei dialogului între organizaţia noastră, Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii şi ministrul Muncii, doamna Victoria-Violeta Alexandru, în urma consultării membrilor noştri, luni 19 octombrie, vom recurge la forma de protest de tip - grevă japoneză - pentru a semnala situaţia deosebită în care ne aflăm, situaţie provocată de denigrarea continuă a angajaţilor instituţiilor din M.M.P.S., denigrare venită chiar de la actualul ministru. Altfel, doamna ministru Victoria-Violeta Alexandru ar trebui să înţeleagă că nu lipsa de implicare a funcţionarilor din instituţiile M.M.P.S. a dus la problemele generate în sistem, ci o serie de lipsuri de natură logistică şi organizatorică înregistrate la toate nivelurile, generate de ne punerea în aplicare a unor prevederi legale aflate deja în vigoare, sau de neadaptarea unor măsuri legislative noi la situaţia prezentă, care să faciliteze desfăşurarea cat mai eficientă a activităţii acestor instituţii, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale remis Agerpres.

Alte revendicări vizează deblocarea posturilor vacante, asigurarea echipamentelor de lucru şi plata orelor suplimentare.

"Dialog permanent cu ministrul Muncii. Încetarea atitudinii denigratoare a actualului ministru doamna Victoria-Violeta Alexandru, prin comunicarea agresivă şi lipsită de respect la adresa angajaţilor din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (case de pensii, agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, inspectorate teritoriale de muncă, agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială). Deblocarea ocupării posturilor vacante - Avem un deficit major de personal, necorelat cu volumul şi complexitatea muncii ce duce la suprasolicitarea angajaţilor prin încărcarea cu atribuţii mult peste limita normală. Asigurarea echipamentelor de lucru - Instituţiile se confruntă cu probleme de natură hardware&software, concret, lipsesc echipamentele performante pentru buna desfăşurare a activităţilor. Aplicaţiile informatice sunt foarte greu actualizate, unele chiar neadaptate prin lipsa corelării acestora cu noile reglementări legislative. Plata orelor suplimentare - datorită deficitului de personal suntem în situaţia în care acestea nu pot fi compensate cu timp liber corespunzător şi nu mai poate fi respectată prevederea cu privire la acordarea repausului săptămânal de 48 de ore. Ne aflăm în imposibilitatea de a ne efectua concediile de odihnă", se precizează în comunicat.

Totodată, sindicaliştii arată că tergiversarea aplicării Legii nr.127/2019 a dus la nerespectarea art. 157 prin care se prevedea, ca încă din anul 2019, CNPP să suplimenteze personalul caselor de pensii şi să asigure fondurile necesare dotării cu mobilier, logistic, consumabile, tehnică de calcul, medii de stocare şi comunicaţii în vederea recalculării dosarelor de pensii (aproximativ 5 milioane de dosare).

În context, aceştia solicită şi înlocuirea parcului auto existent şi depăşit din punct de vedere tehnic pentru inspectoratele teritoriale de muncă.

"Sperăm ca prin această formă de manifestare, ministrul Muncii să se implice activ în rezolvarea revendicărilor şi nu în defăimarea şi criticarea angajaţilor, acţiuni ce nu conduc decât la decredibilizarea instituţiilor statului. Un ministru trebuie să fie implicat în dialog permanent cu partenerii sociali şi dedicat în activităţi de dezvoltare a ministerului, nu în activităţi de manipulare şi dezinformare sperând prin acestea în creşterea propriei imagini publice", subliniază Federaţia citată.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62153542
Tomac deschide listele PMP pe Bucureşti la Camera Deputaţilor, Diaconescu - la Senat

PMP a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Municipal listele pe Bucureşti ale candidaţilor la parlamentare, la Camera Deputaţilor lista fiind deschisă de Eugen Tomac, preşedintele formaţiunii, iar la Senat, de Cristian Diaconescu.

62153529
Nicușor Dan: Nu am promis în campanie că voi rezolva instant problema apei şi a căldurii

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, că termoficarea din Bucureşti este ”o problemă grea” pe care nu a promis că o va rezolva instant.

62150936
Nicuşor Dan, despre posibilitatea închiderii Capitalei: "Ipoteza carantinării este exclusă"

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră creşterea numărului de cazuri ”o problemă foarte gravă” şi crede că este nevoie de colaborare între autorităţile locale, populaţie şi distemul sanitar.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.