Dragnea despre Vâlcov: ”A lucrat la Guvern tot timpul. Este un om de o valoare rară”

61934385
Agerpres

Liviu Dragnea a spus că Darius Vâlcov, care a fost numit consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, a lucrat tot timpul la Guvern şi sprijină în continuare Executivul, adăugând că acesta este un "om liber".

"Darius Vâlcov a fost la Guvern tot timpul. A lucrat la Guvern tot timpul şi a sprijinit cele două Guverne şi sprijină în continuare. Este un om de o valoare rară din punct de vedere economic şi este cel care, împreună cu mine şi încă doi colegi, a lucrat efectiv la programul de guvernare care este obligatoriu să fie pus în practică. Este un om liber Darius Vâlcov, are dreptul să trăiască şi să se plimbe liber şi, atât timp cât are aceste avantaje, doreşte să ajute cu tot dragul", a precizat Dragnea.

Legat de dosarele penale ale lui Vâlcov, preşedintele PSD a spus: "Eu ştiu că Guvernul beneficiază de sprijinul domnului Darius Vâlcov şi asta este foarte important".

"Din câte ştiu eu, la Guvern nu au genul ăsta de discuţii şi e bine să nu le aibă, ei să-şi facă programul de guvernare", a adăugat liderul PSD.

Darius-Bogdan Vâlcov a fost numit consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, publicată marţi în Monitorul Oficial. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61918752
Dragnea: ”Eu n-am SPP de când am venit la Cameră, merg cu mașina partidului”
Președintele PSD Liviu Dragnea a vorbit despre scandalul legat de Serviciu de Protecție și Pază, care a ajuns acum și la Guvernul României.
61937943
Claudiu Manda anunță audierea lui Liviu Dragnea în comisia parlamentară pentru controlul SRI
Șeful Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Claudiu Manda, a declarat că Liviu Dragnea "sigur" va fi invitat pentru a fi audiat în fața Comisiei, ca urmare a unei sesizări care a fost formulată de Alina Mungiu-Pippidi.
61937894
Viorica Dăncilă, în prima ședință de Guvern: Am transmis SPP că nu vreau protecție
Viorica Vasilică Dancila a anunțat că și ea, și miniștrii săi, renunță la pază SPP. ''Nu este o decizie politică'', susține Liviu Dragnea, după ce l-a acuzat, adeseori, pe şeful SPP, Lucian Pahonţu, că și-a depășit atribuțiile.