Deputații dezbat utilizarea cannabisului în scop medicinal. De ce se numește Legea Victoria

cannabis medicinal
Shutterstock

Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor va dezbate, luni, utilizarea cannabisului în scop medicinal, urmând a fi asculţaţi specialişti din mai multe domenii.

 

Actul normativ, cunoscut sub numele de Legea Victoria, a fost iniţiat de Alexandra Cârstea, a cărei mamă – Victora - a murit în urmă cu mai mulţi ani din cauza cancerului. De atunci, Alexandra s-a luptat pentru aprobarea legii, dar s-a lovit de repetate amânări.

Alexandra Cârstea, preşedintele Asociaţiei Victoria, a explicat, pentru News.ro, că, luni, în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor vor fi invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, DIICOT, dar şi ai altor instituţii şi se va discuta introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege pentru legalizarea tratamentului cu cannabis medicinal în România.

Actul normativ se numeşte Legea Victoria, iar Alexandra Cârstea este cea care a iniţiat proiectul.

Victoria este numele mamei sale, răpusă de cancer în urmă cu mai mulţi ani, pacientă care, din cauza complicaţiilor, nu mai putea utiliza medicaţia clasică şi care ar fi avut nevoie de acest tip de tratament cu cannabis medicinal. Alexandra spune că politicienii români au amânat, timp de patru ani, aprobarea acestei legi care există deja în aproximativ 50 de alte ţări, printre care şi Germania, Marea Britanie, Grecia.

Citește și
amsterdam
Consumul de cannabis va fi interzis în Cartierul roșu din Amsterdam. De când va fi aplicată legea

Cannabisul medicinal se va administra sub formă de tincturi, uleiuri, pastile sau inhalat

Alexandra Cârstea a avut în toţi aceşti patru ani mai multe întâlniri cu reprezentanţii mai multor instituţii de la noi şi a organizat două conferinţe ştiinţifice internaţionale pe această temă. A organizat cursuri online pentru medici, susţinute de profesorul Michael Barnes din Marea Britanie şi un medic specialist în terapia durerii din Malta şi face parte din 5 asociaţii europene care militează pentru cannabisul medicinal.

Renumitul neurolog Michael Barnes din Marea Britanie, care a şi realizat un raport medical cu dovezile utilizării medicale ale cannabisului, raport ce a stat la baza adoptării legii în Marea Britanie, cunoscut ca The Barnes Report, a explicat News.ro că mii de pacienţi primesc cannabis medicinal pentru durere sau alte afecţiuni precum epilepsia, scleroza multipla sau boala Crohn, în anumite stadii de boală şi la indicaţia precisă a medicului.

”Legea a fost depusă în iulie 2019 la câteva luni după ce a murit mama mea, doamna deputat Dumitrache a iniţiat proiectul de lege la care am lucrat împreună, la sfârşitul anului 2019 a trecut legea tacit de Senat şi de atunci se află la Camera Deputaţilor.  

În primul rând este foarte important de reţinut, cannabisul folosit în scop medical în primul rând nu se va fuma, de aici şi confuzia masivă cu utilizarea recreaţională. Aceasta nu are nicio legătură cu utilizarea medicală. Se va administra medical, sub formă de tincturi, uleiuri, capsule, creme, sau inhalat. Aceste prescripţii vor fi făcute de către medici care se vor specializa în acest domeniu, iar ulterior produsele se vor lua de la farmacie.

Pentru fiecare afecţiune în parte vor fi stabilite doze precise. În administarea medicală nu există efectul psihotic pe care ar putea să-l aibă în urma utilizării recreaţionale. Despre adicţie, medicii ne-au explicat că sunt foarte multe alte produse pe care noi le consumăm zilnic, cafeaua, tutunul, alcoolul, sunt substanţe cu care noi ne confruntăm zi de zi şi care sunt mult mai adictive decât ar putea să fie cannabisul, iar în scop medical cu atât mai puţin este adictiv”, a explicat Alexandra Cârstea.

Canabisul medicinal şi terapia durerii

Alexandra Cârstea spune că, în Germania, de exemplu, cei mai mulţi dintre pacienţii care folosesc cannabis medicinal îl folosesc în terapia durerii, la recomandarea strictă a medicului.

”Este foarte important pentru terapia durerii, este extrem de important. În Germania, de exemplu, legea a trecut de aproape 4 ani, s-a constat în aceşti ani că majoritatea prescripţiilor din Germania sunt pentru durere, 60% dintre pacienţii care utilizează cannabis medicinal acolo utilizează pentru durere şi sunt pacienţi cu vârste peste 40 de ani. 1 din 5 pacienţi în Europa în momentul de faţă suferă de durere cronică.

Pentru terapia durerii este extraordinar de important, dar, mai mult decât atât, această terapie nu este recomandată doar în boli terminale, el are diverse aplicaţii. Sunt aproape 50 de patologii pentru care cele peste 40 de mii de studii publicate până în prezent fac referire, ne arată clar că are utilitate în aproape 50 de patologii. De la diabet, glaucom, epilepsie, scleroză multiplă, Parkinson, boala Crohn, durere cronică.

În situaţia mamei mele, ea a utilizat toată medicaţia clasică existentă. Până la un punct, până la care medicaţia pe care o utiliza pentru controlul durerii - avea metastaze pe toată coloana şi zona pelvisului şi nu se mai putea deplasa - au căpătat această rezistenţă. Durerea nu a mai putut fi controlată şi, mai mult decât atât, era în riscul de a-şi pierde rinichii. Acesta a fost momentul în care eu am descoperit proprietăţile cannabisului medicinal, din disperarea de a putea să o ajut pe mama pentru controlul durerii, mai mult, pentru că am realizat că în momentul acela ea nu mai putea să utilizeze medicaţia clasică. În această situaţie sunt foarte mulţi pacienţi în ţara noastră”.

”Este o șansă în plus pentru anumiți pacienți”

”Sunt situaţii în care nu este vorba de un moft, nu este vorba de o alegere, ca pacienţii din ţara noastră să renunţe la nişte terapii. Este o nouă şansă, o şansă în plus pentru anumiţi pacienţi, acolo unde medicaţia clasică nu mai serveşte, acolo unde starea lor de sănătate nu le mai permite să mai folosească altceva, mai mult, când starea lor de sănătate se agravează în urma administrării medicaţiei clasice, cannabisul reprezintă o altă opţiune, o şansă în plus, atâta tot.

Frica nu ne-o putem depăşi decât prin informare, prin educaţie, asta încerc de atâţia ani să fac şi cei care au această reţinere, frică trebuie să înţeleagă că avem la dispoziţie resurse educaţionale, multiple studii, cazuri, pacienţi din întreaga lume. Grecia a votat anul trecut această lege. Cehia, Polonia, la fel”, a spus preşedintele Asociaţiei Victoria şi iniţiiatorul legii cu acelaşi nume.

Explicaţiile medicului Radu Ţincu, dr de ATI-Toxicologie la Spitalul Floreasca din Capitală. Medicul spune că, înainte de adoptarea unei astfel de legi, trebuie să se ţină cont de câteva elemente extrem de importante: ce boli se pretează la un astfel de tratament, cine sunt cei care prescriu, tipul de reţetă, cine produce planta şi cum circulă aceasta, dar şi educarea populaţiei.

”Studiile ne spun că poate fi utilizat de pacienții oncologici aflați în fază terminală”

”Când discutăm despre legalizarea marijuanei în scop medical, trebuie să avem în vedere câteva aspecte. În primul rând care sunt patologiile în care această moleculă poate fi aplicată. La nivel internaţional nu sunt extem de multe afecţiuni care să aibă la bază studii convergente cu privire la eficienţa tratamentului cu cannabis, studiile ne spun că ea poate fi utilizată de pacienţii oncologici aflaţi în fază terminală, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii sau pentru creşterea apetitului, la cei care prezintă greaţă şi vărsături asociate chimioterapiei atunci când medicaţia anti-emetică nu are eficienţă, în unele cazuri de epilepsie sau în unele patologii cronice degenerative atunci când medicaţia administrată pacientului nu aduce o îmbunătăţire a stării de sănătate.

În al doilea rând trebuie stabilit care este extractul canabinoid pe care îl folosim, cannabisul are extrem de mulţi canabinoizi, trebuie să vedem cu exactitate, unii dintre ei au efecte psihoactive, alţii nu au efecte psihoactive.

Un alt element extrem de important este legat de modalitatea de prescripţie. Cine sunt medicii prescriptori, ce specialităţi pot să prescrie, este evident că odată ce stabilim patologiile pentru care ea poate fi administrată şi din perspectiva mea aş alege studiile convergente, acele afecţiuni care au mai multe studii şi care aduc aceeaşi concluzie şi putem să folosim un tratament cu canabis.

De asemenea trebuie să vedem care este tipul de reţetă, reţeta trebuie să fie una securizată pentru a nu exista riscul ca aceste substanţe să poată fi ulterior folosite de persoane care nu au indicaţia respectivă.

Un alt element important este pe ce perioadă de timp putem folosi acest tratament, avem o perioadă maximă de utilizare, acest lucru trebuie stabilit în raport cu patologia pentru care canabisul se administrează.

Cred că trebuie să realizăm, înainte de adoptarea acestei legi şi de implementarea programului, trebuie să realizăm un proces de educare populaţională. Fără o astfel de informare poate crea premisele ca acesta să fie utilizat ulterior de alte persoane considerând că el poate să fie folosit fără niciun fel de risc, este un element care ţine mai degrabă de mentalitatea socială. Nu o să putem să spunem, de exemplu, tinerilor de liceu să nu folosească cannabisul dacă bunica lor care este bolnavă de cancer foloseşte extractul de cannabis. Şi atunci va trebui să facem această informare, educare a populaţiei cu privire la ce înseamnă utilizarea acestuia în scop medical.

Trebuie să vedem cine produce această plantă, este clar că ariile de producţie pot să reprezinte, dacă nu este extrem de bine stipulat în lege, pot să reprezinte zone de risc, de aici pot să fie deturnate atât planta în sine cât şi diferite extracte.

Eu cred ca întotdeauna un astfel de demers trebuie să aibă la bază o pregătire foarte minuţioasă a legislaţiei dar şi o bună informare a populaţiei tocmai pentru a nu exista derapaje sau neînţelegeri ale sensului în care poate fi folosită marijuana”, a explicat Dr. Radu Ţincu pentru News.ro.

În Marea Britanie există 25.000 de pacienți cu cannabis prescris legal

O mamă care a luptat pentru copilul ei cu o formă rară de epilepsie în Marea Britanie a reuşit să transforme un proiect într-o lege care a venit în sprijinul multor pacienţi. Hannah Deacon a explicat pentru News.ro etapele pe care le-a parcurs în demersul ei

”Alfie are epilepsie severă cauzată de o afecţiune genetică nemoştenită numită PCDH19. A încercat peste 20 de AEDS (medicamente antiepileptice), dieta keto şi VNS (o terapie pentru epilepsie). Multe dintre acestea nu au avut studii clinice pentru siguranţă. Ne-am mutat în Olanda în 2017 pentru a folosi canabisul legal, pe bază de reţetă. A funcţionat foarte bine şi l-a dus de la 150 de convulsii pe săptămână la lipsa totală a crizelor.

Am derulat o campanie în Marea Britanie din februarie 2018 în mass-media şi în parlament unde am primit mult sprijin. Ne-am întâlnit cu prim-ministrul de la acea vreme, Theresa May, care le-a permis medicilor noştri să solicite o licenţă de program 1, care le-ar permite să prescrie canabisul unui pacient. La acea vreme, canabisul rămânea ilegal. Am primit acea licenţă şi finanţare NHS pe 19 iunie 2018, iar Alfie a folosit canabis ca medicament timp de aproape şase ani.

A trecut de la 150 de convulsii pe săptămână la aproape 3 ani fără convulsii. Înainte a folosit o mulţime de medicamente puternice care au provocat efecte secundare îngrozitoare. Acum ia o doză mică de medicamente şi canabis şi este foarte bine şi fericit”, a explicat Hannah Deacon, expert în cannabis medicinal în Marea Britanie şi mama unui băieţel cu o formă rară de epilepsie.

Profesorul Michael Barnes, unul dintre cei mai cunoscuţi neurologi din Marea Britanie, ieşit acum la pensie, dar specializat în tot ceea ce înseamnă cannabis medicinal şi cel care a înfiinţat primele clinici de a răspuns câtorva întrebări adresate de News.ro. Profesorul a explicat că mii de pacienţi din Anglia primesc canabis medicinal pentru anumite afecţiuni şi stadii ale acestora

”În Marea Britanie există acum 25.000 de persoane cu cannabis prescris legal. Este utilizat pentru durere (aproximativ 50%) şi anxietate şi afecţiuni asociate, cum ar fi sindrom post traumatic (35%) şi apoi probleme neurologice precum scleroză multiplă şi epilepsia. Un număr mic pentru probleme gastrointestinale precum boala Crohn şi pentru ameliorarea simptomelor cancerului”, a afirmat profesorul Michael Barnes.

Chestionat despre faptul că există o lege în Marea Britanie privind utilizarea cannabisului medicinal, medicul a precizat: ”A fost un lucru foarte bun şi a introdus unii dintre utilizatorii medicali ilegali în sistemul juridic cu produse de bună calitate, sigure, prescrise corect şi în siguranţă de un medic instruit”.

Medicul a explicat că multor pacienţi cu boli terminale li s-a prescris cannabis legal, pentru ameliorarea simptomelor, cum ar fi analgezia, reducerea anxietăţii, un somn mai bun şi un apetit mai bun.

”În neurologie, poate şi a fost utilizat pentru epilepsie la adulţi şi copii, pentru ameliorarea simptomelor în SM (scleroză multiplă) şi boala Parkinson şi Alzheimer şi pentru unele afecţiuni mai rare, cum ar fi Tourettes, Autism şi ADHD”, a mai explicat pentru News.ro profesorul Michael Barnes din Marea Britanie.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Un român și-a trimis singur 37 de kg de cannabis din Spania în Timișoara. Ce s-a întâmplat când a sosit curierul
Un român și-a trimis singur 37 de kg de cannabis din Spania în Timișoara. Ce s-a întâmplat când a sosit curierul

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reţinut de procurorii DIICOT Timişoara după ce a trimis în România, în urma unei călătorii în Spania, mai multe colete care conţineau 37 de kilograme de cannabis.

Consumul de cannabis va fi interzis în Cartierul roșu din Amsterdam. De când va fi aplicată legea
Consumul de cannabis va fi interzis în Cartierul roșu din Amsterdam. De când va fi aplicată legea

În curând va fi ilegal consumul de cannabis în Cartierul roșu din Amsterdam, după ce noile reguli vor fi aplicate în oraș.

Ce s-a întâmplat cu bărbatul care ar fi oferit prăjituri cu cannabis la o petrecere a unui om de afaceri din Vâlcea
Ce s-a întâmplat cu bărbatul care ar fi oferit prăjituri cu cannabis la o petrecere a unui om de afaceri din Vâlcea

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, care ar fi oferit prăjituri cu cannabis la petrecerea privată din Râmnicu Vâlcea unde li s-a făcut rău mai multor persoane, a fost reţinut de procurorii DIICOT.

Germania își dă acordul pentru legalizarea achiziției și deținerii de cannabis în scop recreativ
Germania își dă acordul pentru legalizarea achiziției și deținerii de cannabis în scop recreativ

Germania este de acord cu elaborarea unui plan de legalizare a achiziției, deținerii și consumului de cannabis în scop recreativ.

 

Sute de kilograme de cannabis, găsite în urma unor percheziții în Caraș-Severin. Doi bărbați au fost arestați preventiv
Sute de kilograme de cannabis, găsite în urma unor percheziții în Caraș-Severin. Doi bărbați au fost arestați preventiv

Polițiștii din județul Caraș-Severin și procurorii DIICOT au găsit peste 200 de kilograme de plante de cannabis și muguri în urma a două percheziții. Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc.

Recomandări
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug

Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.  

Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”
Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”

“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.