Dăncilă: L-am sunat pe preşedinte legat de portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare

62014893
Agerpres

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că l-a sunat în urmă cu o zi pe preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu situaţia celor două portofolii care nu au miniştri titulari - Dezvoltare şi Transporturi

Acesta i-ar fi spus că va veni cu un răspuns în următoarele zile, relatează Agerpres. 

"Eu am sunat ieri la domnul preşedinte Iohannis, l-am rugat ca să dea un răspuns referitor la cele două portofolii, pentru că vin la Bruxelles şi e neplăcut pentru noi să spunem că încă această criză legată de nominalizarea celor doi miniştri continuă. Domnul preşedinte a promis că în următoarele zile va da un răspuns. (...) Nu mi-a spus ce răspuns va da, decât că va da un răspuns", a precizat Dăncilă, la RTV.

Premierul a menţionat că va aborda acest subiect şi în discuţiile de la Bruxelles, întrucât cele două portofolii gestionează dosare importante aflate pe agenda europeană.

"Sunt aproape 70 de zile de când Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, două portofolii care gestionează proiecte de investiţii extrem de importante, îşi desfăşoară activitatea fără miniştri titulari. Cu siguranţă voi aborda şi acest subiect, pentru că pe agenda europeană sunt dosare foarte importante legate de cele două ministere şi care trebuie gestionate cu foarte multă atenţie. E greu pentru mine să explic de ce preia un dosar un ministru şi trebuie pe urmă să-l finalizeze un alt ministru. Un dosar precum Pachetul Mobilitate presupune trialog, presupune înţelegerea cu raportorii, presupune discuţii ample şi cred că un ministru titular era cel care trebuia să facă toate aceste lucruri", a adăugat Viorica Dăncilă.

Întrebată ce va face în situaţia în care şeful statului va continua să tergiverseze numirea celor doi miniştri, Dăncilă a răspuns că într-un astfel de caz va fi convocat Comitetul Executiv Naţional al PSD.

"Am luat în calcul şi acest aspect, dar în această situaţie vom avea un Comitet Executiv Naţional, ne vom sfătui cu membrii CEx şi vom vedea ce decizie luăm. Trebuie să avem în vedere două aspecte: ori mergem la Curtea Constituţională ori găsim o soluţie foarte rapidă. Acum, cum vor hotărî membrii CEx. Eu sper să aibă înţelepciunea toată lumea şi să înţeleagă că este o perioadă foarte dificilă (...), în care trebuie să dăm dovadă de multă responsabilitate, pentru că acest joc pe care-l facem în România nu este (...) agreat la Bruxelles iar, mai mult decât atât, el se reflectă în rezultatele care se obţin pe anumite domenii de importanţă majoră pentru România", a punctat premierul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61987152
USR: ”ALERTĂ! PSD fură şi dosare cu semnături Fără Penali”

USR acuză PSD că ”fură şi dosare cu semnături Fără Penali”, după ce adresa prin care iniţiativa este trimisă la Curtea Constituţională, după câteva luni de la înregistrarea la Parlament, are cu peste 200.000 de semnături mai puţine faţă de cele depuse.

62019952
Culisele întâlnirii între Dragnea și primari. Bugetul, dezbătut în ședință de Guvern vineri

Au fost negocieri dure şi miercuri pe tema proiectului de buget. Mai bine de 3 ore, primarii de municipii au discutat cu şeful PSD, Liviu Dragnea şi cu ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, şi au cerut mai mulţi bani pentru bugetele locale.

62019958
Dragnea, întrerupt de un protestatar: „La pușcărie să ajungi tu, securilă!”

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților s-a înfuriat, la finalul ședinței coaliției de guvernare, după ce un protestatar i-a strigat să meargă la închisoare, în timp ce acesta făcea declarații.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.