Controverse in USL: Au avut sau nu voie parlamentarii Puterii sa faca amendamente la bugetul pe 2013

61257749

Senatorul PNL Sorin Rosca Stanescu sustine ca i s-ar fi transmis in mod "cat se poate de oficial" sa nu faca amendamente la bugetul de stat pe anul 2013, in timp ce liderul senatorilor liberali, Puiu Hasotti, infirma spusele colegului sau.

"Mai intai am primit un sms prin care mi s-a spus ca pana vineri putem face amendamente, dupa care in momentul in care am cerut formularele (pentru a depune amendamente la buget, n.r.) mi s-a transmis cat se poate de oficial ca ni se cere sa nu facem amendamente", a declarat Rosca Stanescu intr-o emisiune la un post de stiri, citat de Mediafax.

De asemenea, liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca cele sustinute de Sorin Rosca Stanescu nu sunt adevarate.

"Nu este adevarat, chiar parlamentarii USL au primit, eu am dat sms tuturor parlamentarilor ca amendamentele se depun de joi pana sambata", a declarat Hasotti, pentru MEDIAFAX, insa nu a putut preciza cate amendamente au fost depuse in numele grupului PNL.

Potrivit programului stabilit de Birourile Permanente ale celor doua Camere, parlamentarii au avut la dispozitie saptamana in curs pentru a depune amendamente la proiectele de lege privind bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat pe 2013.

In zilele de luni, marti si miercuri urmeaza fi facute audierile in comisiile de specialitate pentru fiecare minister in parte, iar incepand de joi si pana luni, inclusiv, cele doua proiecte de lege vor fi dezbatute in comisiile comune de Buget-Finante.
Proiectele de buget urmeaza sa fie dezbatute in plenul Parlamentului marti, 5 februarie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61260780
Basescu la summitul din Chile. Romania, interesata de relatiile comerciale cu America de Sud

Presedintele Traian Basescu a participat, sambata seara, la deschiderea Summit-ului CELAC-UE de la Santiago de Chile, care reuneste 63 de lideri din statele europene membre ale UE si din tarile Americii Latine si din zona Caraibelor.

61229973
Crin Antonescu, replica pentru Tariceanu: "Nu ne putem bate joc de munca a mii de colegi"

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a sustinut sambata o conferinta de presa, fiind prima sa iesire publica dupa atacurile din ultimele zile.

60208815
Calin Popescu Tariceanu: Nu vreau sa candidez la sefia PNL, partidul a obtinut o victorie electorala

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a declarat, vineri, raspunzand unei intrebari, ca nu doreste sa candideze la sefia PNL.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62604739
FMI: România și Irlanda, singurele economii din Europa care scad în 2026. Cu cât se va contracta PIB-ul nostru

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, până la o contracţie de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza în luna aprilie şi o creştere de 1,4% în luna octombrie a anului trecut.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.