Controversă după ce Carmen Iohannis a purtat bijuterii de 12.000 de euro. Reacția Administrației Prezidențiale

62354588

Soția președintelui României, Carmen Iohannis, este în centrul unei controverse după ce un brand de bijuterii a postat imagini cu Prima Doamnă purtând produsele sale, în timpul unui eveniment în Germania.

Klaus și Carmen Iohannis au fost, sâmbătă, la Dusseldorf, unde președintele a primit Premiul Civic German, conferit de Fundaţia Civică Bad Harzburg.

La o zi distanță, un brand de bijuterii a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în limba promoțional în limba engleză și câteva imagini cu Carmen Iohannis.

„Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a ales să își completeze ținuta elegantă cu o selecție excepțională de bijuterii din colecția Malvensky Grace Diamonds. Suntem mândri să creăm piese atemporale care onorează și celebrează frumusețea și individualitatea unică a celor care le poartă”, se arată în postare.

Potrivit site-ului companiei, bijuteriile purtate de soția președintelui valorează peste 60.000 de lei, adică aproximativ 12.000 de euro. Este vorba despre un inel și un colier, ambele din aur alb, cu diamante albe.

Administrația Prezidențială a reacționat ulterior și a transmis că intenția Primei Doamne a fost aceea de a „promova creatorii români” și că bijuteriile au fost returnate la întoarcerea din Germania.

„Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe. La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român, inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, acesta fiind și motivul utilizării acestora. Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă. Nu a existat niciun contract care să implice câștiguri financiare în urma promovării bijuteriilor respective”, a transmis Administrația Prezidențială.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62278955
Europarlamentarul Eugen Tomac, despre aderarea României la Schengen: „Singura cale este procesul de la CJUE”
Europarlamentarul Eugen Tomac spune că singura cale prin care România va intra în spaţiul Schengen este procesul la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).  
62297200
România are în continuare șanse să adere la Spaţiul Schengen, dar „pe zi ce trece ne îndepărtăm de acest moment”
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a explicat că România are în continuare şanse pentru aderarea la Spaţiul Schengen şi este de părere că oficialii români trebuie să se implice mai mult în acest demers.
62345291
Averea președintelui Klaus Iohannis a crescut în ultimul an. Ce salariu are soția sa, ca profesoară DOCUMENT
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, în anul fiscal încheiat, un venit de peste 180.000 de lei şi suma de 200.000 de lei în contul bancar, mai multe decât în anul precedent, potrivit celei mai recente declaraţii de avere.