Ciucă: „Decizia cedării către Ucraina a unui sistem Patriot se va lua în CSAT”

62427663
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Senatului şi lider al Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a afirmat, joi, că eventuala decizie de a ceda un sistem Patriot către Ucraina va fi luată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

El a fost întrebat cu privire la declaraţia de la Washington a preşedintelui Klaus Iohannis privind disponibilitatea de a ceda un asemenea sistem către ţara vecină.

"Domnia sa a spus că este o solicitare care va fi analizată în CSAT. România este ţară de graniţă a Ucrainei. Ca atare, în momentul de faţă, sigur, avem patru sisteme Patriot şi în funcţie de evoluţia situaţiei operative şi în funcţie de ceea ce ar putea să se primească în schimbul unei asemenea capabilităţi, decizia va fi luată în CSAT", a răspuns Nicolae Ciucă.

Preşedintele Senatului a adăugat că aceasta "e o chestiune absolut în responsabilitatea membrilor CSAT". "Eu cred că mesajul preşedintelui României a fost cât se poate de clar în această direcţie. Se va analiza şi în funcţie de situaţia concretă şi de detaliile de la momentul luării deciziei, vor determina modul în care se va lua decizia", a mai menţionat liderul PNL, potrivit Agerpres.

România va găsi o soluţie în privinţa cedării unui sistem Patriot

Nicolae Ciucă a participat, joi seara, la un eveniment organizat cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a Israelului.

Pe 7 mai, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, după ce a fost primit la Casa Albă de omologul american, Joe Biden, că România va găsi o soluţie în privinţa cedării unui sistem Patriot de apărare antiaeriană Ucrainei.

"Există, evident, nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană în Ucraina, sisteme avansate, şi în acest fel, în ultimele săptămâni, este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei. România dispune de astfel de sisteme şi atunci, sigur, am fost întrebaţi şi noi. Şi preşedintele Biden a adus această chestiune în discuţie şi am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu, acasă, în CSAT, cum putem să punem problema, ce putem să oferim şi, evident, ce putem să primim în schimb pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână în România fără apărare antiaeriană. Eu cred că vom găsi o soluţie. Este vorba de un singur sistem Patriot (...) da, este unul funcţional care va rămâne în România, celelalte care sunt în faze avansate de operaţionalizare şi despre unul dintre acestea era vorba", a precizat Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62025879
Guvernul pregătește un proiect de lege privind limitarea adaosului comercial la produsele româneşti

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat că se lucrează la un proiect de lege privind limitarea adaosului comercial la toate produsele procesate în România.

 

62432164
Drulă: PSD și PNL au cheltuit 57 miliarde de lei peste cât au încasat. Ciolacu: Vom avea o dezvoltare fără precedent

Cătălin Drulă, președintele USR, îl acuză pe Marcel Ciolacu, premierul PSD, că spune o minciună atunci când afirmă că „economia merge bine”.

 

62449786
Anunțul făcut de Guvern despre prețul detergenților și practicile înșelătoare din magazine. „Creșteri total nejustificate”

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că s-a făcut un pas important în problema "practicilor înşelătoare" de reducere a gramajului produselor şi păstrării preţului acestora.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.