Cîţu, despre o nouă recesiune economică: Dacă inflaţia accelerează şi dobânzile cresc rapid, da, se poate acest lucru

62225914
Agerpres

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că actualul Guvern trebuie să fie foarte atent la măsurile economice pe care le ia pentru că riscă să apară o nouă recesiune, scrie News.ro. 

Cîţu a explicat că, dacă vor fi luaţi bani de la investiţii şi vor fi alocaţi către domeniul social, sau dacă vor fi tăiate anumite taxe, ”eşecul este garantat”.

Florin Cîţu a explicat la Digi24, marţi seară, că trebuie redus deficitul pentru ca economia să nu se prăbuşească.

”Există riscul ca, dacă nu vom acţiona rapid asupra deficitului şi să-l reducem mai mult decât este astăzi, la 5,84, să intrăm într-o spirală în care vor creşte preţurile, pentru că Banca Centrală trebuie să fie ajutată, cresc preţurile, cresc dobânzile şi economia, după aceea, se prăbuşeşte. Nu mai spun că, Doamne fereşte, măsurile pe care le avem acum nu sunt credibile în faţa investitorilor, în faţa agenţiilor de rating, orice mesaj care vine de acolo şi spune că România nu este credibilă în perioada următoare, creşte costurile de finanţare a României, într-o perioadă în care nu avem nevoie de aşa ceva. Deja în octombrie ne împrumutam la 13 ani cu 4 şi ceva, acum ne împrumutăm cu un procent peste, deja. Când împrumuţi miliarde, pentru că ai un deficit de finanţat, lucrurile se complică. De aceea, e important, acest Guvern are luxul de a vedea că economia pe de-o parte încetineşte, pe de-o parte costurile cresc şi apar nişte nori negri la orizont şi poate să ia decizii azi. Noi nu am avut luxul acesta în 2020 şi am reuşit să avem cea mai rapidă creştere economică, cea mai mare revenire din UE”, a declarat Florin Cîţu.

Întrebat ce se va întâmpla, dacă nimeni nu va face nimic, liderul liberal a declarat că există un pericol foarte mare ca ”economia să se gripeze”.

”Dacă nimeni nu face nimic, există un pericol foarte mare. Dacă ninemi nu face nimic şi vom păstra mesaje populiste, riscul este ca în cursul acestui an economia să se gripeze mai mult decât ne aşteptam. Deja pornim anul acesta cu o creştere economică sub cea de anul trecut. Şi deja Banca Mondială a redus creşterea economică pentru 2022 de la o estimare iniţială, făcută acum câteva luni de zile. Trebuie să fie un efort din partea Guvernului, cu măsuri care să lucreze la această dinamică”, a declarat Cîţu.
De asemenea, întrebat dacă ar putea apărea o nouă recesiune economică, Florin Cîţu nu a exclus acest lucru.

”Depinde de şocuri. Dacă inflaţia accelerează rapid şi dobânzile cresc rapid, da, se poate acest lucru. Dar eu sper să avem înţelepciunea să nu mergem în acea direcţie, să ne uităm că ok, deja am cheltuit banii de la buget pentru compensarea facturilor, alţii nu mai sunt şi dacă cumva există riscul - şi sper să nu se întâmple acest lucru - să luăm bani de la investiţii, să îi punem la cheltuieli sociale sau în altă parte, atunci eşecul este garantat (...) Dacă ne propunem să venim cu propuneri de tăieri de taxe, greşit total în acest moment”, a declarat liderul PNL.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Jurnalista care îl acuză pe Ciucă de plagiat dă detalii despre “metoda copy paste” folosită de premier

La nici două luni, de când a devenit premierul României, Nicolae Ciucă este acuzat de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan spune că șeful guvernului ar fi copiat peste 40 de pagini, fără a cita sursele, în lucrarea sa de doctorat.

Orban: Dacă în urma acuzației de plagiat Ciucă nu-și dă demisia de bună-voie, Iohannis trebuie să i-o solicite

Fostul premier Ludovic Orban a comentat acuzațiile de plagiat aduse actualului lider al Guvernului Nicolae Ciucă.

Iohannis reacționează în cazul acuzațiilor de plagiat aduse premierului Ciucă

Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, un punct de vedere referitor la acuzațiile de plagiat aduse premierului Nicolae Ciucă.

Recomandări
Politico: UE, luată prin surprindere de propunerea lui von der Leyen privind statutul de „membru asociat” pentru Canada

Ursula von der Leyen a vrut să facă senzație, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii.

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Consultări la Cotroceni azi. Președintele Nicușor Dan a chemat liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.