Cioloș: Ciolacu mă convinge că cel puţin ticăloşia rămâne o valoare şi în 'noul' PSD

62091498
Pro TV

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş, liderul grupului Renew din Parlamentul European, afirmă că în cazul PNRR, abordarea Comisiei Europene nu este una de evaluator "care bifează căsuţe verificând nişte documente", ci de partener.

 

Precizările vin în contextul în care preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că reprezentanţii Comisiei Europene au făcut "observaţii devastatoare" pe marginea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă transmis de România.

"Credeam că, după Dragnea, PSD va scăpa şi de hoţie, dar şi de ticăloşie. Domnul Ciolacu deocamdată mă convinge că cel puţin ticăloşia rămâne o valoare şi în 'noul' PSD. Pentru că altfel nu pot să interpretez de ce a lansat ideea că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României a fost respins de către Comisia Europeană. Ultima dată am vorbit cu preşedinta Comisiei Europene despre planurile naţionale de redresare şi rezilienţă şi despre procedurile de evaluare şi aprobare săptămâna aceasta, luni. Şi mi-e clar că abordarea Comisiei Europene nu va fi una de evaluator care bifează căsuţe verificând nişte documente, ci de partener cu fiecare stat membru, pentru a ne asigura împreună că banii aceştia pe care-i împrumutăm la nivel european sunt investiţi cu cap", a scris Cioloş pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a menţionat că potrivit precizărilor CE, PNRR nu a fost respins, iar solicitările de clarificări fac parte din procesul normal de negociere cu statele membre. Cioloş le-a reproşat reprezentanţilor PSD că nu au venit cu propuneri de proiecte "în zecile de consultări publice pe domenii pe care ministrul Cristian Ghinea le-a făcut în ultimele luni".

Ministrul Cristian Ghinea, a amintit Cioloş, i-a fost coleg în guvern în 2016, iar ulterior în Parlamentul European, a participat inclusiv la elaborarea cadrului european al fondului de redresare şi rezilienţă şi "cunoaşte bine" mediul instituţional european.

"Chiar dacă acum trebuie să lucreze cu multe departamente din unele ministere politizate şi deprofesionalizate inclusiv şi mai ales de guvernele PSD, sunt convins că-şi va duce treaba la bun sfârşit", a conchis el.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62195175
PNRR a iscat un nou scandal între partidele politice. Florin Cîțu: „Nu pierdem acești bani”
Un nou scandal s-a iscat în legătură cu planul României pentru atragerea a 30 de miliarde de euro, la nici două săptămâni după ce documentul a fost trimis la Comisia Europeană.
62185313
Orban: Comisia Europeană nu a respins PNRR. Planul trebuie să fie prioritatea zero
Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat că reprezentanţii Comisiei Europene nu au respins Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, scrie News.ro. 
62166734
Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează implementarea reţelelor 5G
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, informează Administraţia Prezidenţială.