Luca Niculescu promite elaborarea proiectului noii legi a salarizării în sectorul public în decursul anului 2027. De acest proiect ar urma să se ocupe Florin Manole, propus pentru Ministerul Muncii și care a avut această sarcină și în guvernul Bolojan.

Potrivit programului de guvernare 2026–2028, cheltuielile cu salariile din sectorul public vor fi ținute sub control, în cadrul procesului de reducere a deficitului bugetar. Guvernul își propune ca ponderea cheltuielilor de personal în PIB să scadă de la 9,3% în 2024 la 7,9% în 2031.

În ceea ce privește salariile bugetarilor, programul prevede elaborarea, în 2027, a unui proiect pentru o nouă lege a salarizării unitare, împreună cu sindicatele și instituțiile publice. Reforma ar urma să corecteze inechitățile salariale, să clarifice grilele de salarizare și sporurile și să protejeze drepturile salariale prevăzute de lege.

„Elaborăm în 2027, împreună cu sindicatele reprezentative şi instituţiile publice, proiectul noii legi a salarizării. Corectăm prioritar inechităţile, clarificăm grilele, sporurile şi protejăm drepturile legal datorate. Simulăm impactul pe familii ocupaţionale înaintea consultării publice şi etapizăm aplicarea în acord cu Planul fiscal-bugetar 2025-2031. Orice majorare generală este condiţionată de spaţiul fiscal validat de Ministerul Finanţelor”, se precizează în document.

Majorările generale de salarii vor fi condiționate de disponibilitatea banilor la buget, validată de Ministerul Finanțelor. Programul pune accent pe corectarea diferențelor salariale dintre categorii profesionale, în locul unor majorări uniforme, care ar putea accentua inechitățile existente. Noua lege a salarizării ar urma să fie aplicată etapizat, în limitele stabilite de planul fiscal-bugetar pentru perioada 2025–2031. De asemenea, programul prevede o ierarhie salarială mai predictibilă, sporuri justificate și o legătură între remunerare și performanță.

Salariul minim ar putea să crească

În ceea ce priveşte salariul minim, documentul prevede aplicarea unui mecanism de actualizare într-un ciclu de 12 luni.

„Aplicăm mecanismul legal de actualizare a salariului minim într-un ciclu de 12 luni, pe baza datelor economice şi a consultării tripartite, conform directivei europene, pentru un calendar previzibil. Continuăm Planul Naţional de Acţiune pentru negocierea colectivă, susţinem contractele colective în instituţiile publice şi bunele practici în mediul privat şi publicăm anual gradul de acoperire. Consolidăm concilierea şi medierea prevăzute de Legea dialogului social nr. 367/2022, cu respectarea autonomiei partenerilor sociali”, potrivit sursei citate.

Totodată, documentul propune includerea în bugetul pentru 2027 a unui pachet de sprijin pentru persoanele vulnerabile, în contextul creşterii preţurilor şi a facturilor la energie.

„Fundamentăm şi includem în bugetul pentru 2027 un pachet de solidaritate pentru persoanele şi familiile afectate de creşterea preţurilor şi a facturilor la energie, cu atenţie pentru familiile cu 3 sau mai mulţi copii, familiile monoparentale, veteranii şi persoanele cu dizabilităţi. Sprijinul este orientat după venituri şi nevoi, temporar şi adaptat resurselor disponibile, cu limitarea presiunilor inflaţioniste şi respectarea consolidării fiscale”, se menţionează în document.

Pe scurt, Guvernul vrea să îi ajute pe tinerii care nu au un loc de muncă și nici nu urmează cursuri sau studii să se angajeze. Programul „Primul loc de muncă” ar urma să vizeze aproximativ 21.000 de tineri și să fie finanțat cu 170 de milioane de euro din fonduri europene. Autoritățile vor să elimine procedurile birocratice care îngreunează accesul la acest program. În paralel, Guvernul propune extinderea programelor de ucenicie și internship pentru 5.000 de persoane, în perioada 2027–2028. Participanții ar urma să aibă un contract, un mentor care să îi îndrume și o evaluare la final. Programul nu ar trebui folosit de angajatori pentru a înlocui angajații existenți.

ANAF și Inspecția Muncii ar urma să colaboreze pentru a combate munca la negru

Luca Niculescu vrea să reformeze Inspecția Muncii în următoarele 12 luni și să intensifice controalele pentru combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate, adică situațiile în care angajații lucrează fără forme legale sau primesc o parte din salariu fără ca aceasta să fie declarată.

Pentru a identifica mai ușor neregulile, Inspecția Muncii ar urma să folosească sisteme digitale integrate și să colaboreze cu ANAF pentru controale bazate pe riscuri. În cazul încălcărilor grave sau repetate, activitatea firmelor ar putea fi suspendată până la remedierea problemelor, în condiții stabilite clar prin lege.

Programul prevede și îmbunătățirea condițiilor de securitate și sănătate la locul de muncă, inclusiv prin sprijinirea firmelor mici și mijlocii în prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale. Măsurile ar urma să țină cont și de riscurile provocate de temperaturile extreme sau de factorii psihosociali. În plus, autoritățile vor raporta anual accidentele mortale de muncă, pe sectoare de activitate.

În ceea ce privește munca prin platforme digitale, precum aplicațiile de livrare sau de transport, Guvernul își propune să finalizeze în 45 de zile de la învestire un proiect de lege care să clarifice drepturile lucrătorilor. Acesta ar urma să prevadă că poate exista o relație de muncă atunci când platforma controlează activitatea, precum și dreptul lucrătorilor de a fi informați și de a contesta deciziile automate care le afectează veniturile.