Carmen Dan: "Documentele privind momentul 10 august, desecretizate"

62016594
Pro TV

Documentele privind momentul 10 august sunt desecretizate şi puse la dispoziţia Parchetului General şi al celor două comisii, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

"Absolut toate documentele sunt desecretizate şi puse la dispoziţia atât a Parchetului General, cât şi a celor două comisii şi asta se întâmplă încă de la sfârşitul lunii ianuarie, când comisia care a analizat desecretizarea a stabilit ca şi măsură ce documente se declasifică. Din toate documentele care au fost transmise la Parchet imediat după momentul 10 august, la solicitarea procurorilor, sunt declasificate, mai puţin un document care nu e de la MAI", a spus Carmen Dan, într-un interviu acordat postului Digi 24, citat de Agerpres.

Ea a precizat că nu a fost chemată la Parchet, dar că are toată disponibilitatea de a se prezenta, aşa cum au făcut-o şi alţi colegi din minister atunci când au fost citaţi.

"Momentul 10 august este un moment pe care noi l-am pregătit (...) în sensul în care am tratat cu seriozitate, având şi experienţa protestelor anterioare, deloc puţine. (...) Noi ne-am consultat partenerii în aşa fel încât să avem absolut toate informaţiile în pregătirea acestei misiuni", a mai spus Carmen Dan.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62030386
Iohannis acuză guvernul de "golăneală". "Ne iau de proşti, dar nu suntem noi proştii"

Klaus Iohannis a calificat drept "golăneală" guvernarea PSD şi a acuzat un atac asupra justiţiei independente.

62030369
Ministrul Transporturilor: „Autostrăzile nu se construiesc din cauza Statului Paralel”

„Autostrăzile nu se construiesc din cauza Statului Paralel”, susține ministrul Transporturilor. În opinia sa, funcționarii care atribuie proiecte de infrastructură, înainte de judecarea contestațiilor, s-ar putea trezi cu dosare penale.

61980775
Comisiile au respins proiectul PNL privind alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin

Comisiile juridică şi pentru administraţie publică ale Camerei Deputaţilor au respins, marţi, iniţiativa legislativă a Partidului Naţional Liberal care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.