Bolojan cere schimbare în PNL. „Nu avem nicio șansă în anii următori”

62553948

Preşedintele interimar al PNL, premierul Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, că noul statut introduce competiţie în partid, accentuând că dacă PNL nu face o schimbare parţială de persoane care conduc partidul, nu are "nicio şansă" în anii următori.

„Acest statut, de asemenea, introduce o competiţie în partid, pentru că poziţiile naţionale, cele de prim-vicepreşedinte, cele de preşedinte sunt într-o competiţie liberă şi dumneavoastră, membrii partidului, în principal primarii noştri, consilierii judeţeni, viceprimari, aleşii locali veţi putea hotărî aşa cum veţi considera atât în regiunea dumneavoastră, dacă preşedinţii nu se înţeleg şi nu există o unanimitate, dar şi la nivel central", a declarat Bolojan la Consiliul Naţional al PNL.

El a subliniat că "nu e suficient să ai un statut bun, trebuie să ai şi o bună intenţie".

„Acest statut şi rugămintea mea este să votaţi, gândindu-ne că, dacă nu facem şi o schimbare parţială de persoane care reprezintă partidul, care conduc partidul, care reprezintă regiunile, n-avem nicio şansă în anii următori.

Orice am spune, partidul are nevoie de o modernizare, pentru că ea este absolut necesară şi dumneavoastră veţi decide acest lucru prin votul dumneavoastră. Şi rugămintea mea, indiferent de discuţiile care se fac, în cabina de vot veţi fi singuri şi gândiţi vă la viitorul Partidului Naţional Liberal", a îndemnat Bolojan.

PNL vrea 10% locuri deschise pentru personalităţi din afara partidului

Preşedintele interimar al PNL a mai anunţat că, în sensul de a susţine modernizarea, statutul prevede un număr de aproximativ 10% din locuri, atât în conducerea centrală, cât şi în Birourile Judeţene, care sunt lăsate libere, pentru căutarea unor personalităţi.

„Sunt oameni care vin cu un capital personal, capital de profesionalism, poate capital politic, care vin şi întăresc partidul nostru. Pentru că, fără o deschidere, şi acest statut stabileşte acest lucru, din nou nu vom putea face nimic", a punctat liderul PNL.

Ilie Bolojan a arătat că „va fi o perioadă dificilă pe care partidul şi-a asumat o la guvernare".

„Este foarte posibil ca după un an, un an şi jumătate, să apară o uzură puternică la guvernare. De aceea nu m-am ascuns şi le-am propus colegilor ca în 2027, când se încheie un mandat de guvernare ipotetic cu reprezentarea PNL, să avem un congres, care se închidă alegerile judeţene care se vor desfăşura până atunci, în aşa fel încât colegii, dumneavoastră să puteţi decide conducerea care are capacitatea să ducă partidul mai departe.

Dacă nu, trebuie înlocuită, pentru că, în 2028, trebuie să creăm condiţii pentru ca partidul nostru, dacă confirmă în guvernările naţionale şi locale, să aibă capacitatea să obţină un scor bun. Şi nu trebuie să ajungem la congres, pentru că orice om responsabil, când vede că nu mai este de folos, face un pas în lateral.

Dar pentru asta trebuie să încurajăm ca pe lângă fiecare dintre noi să ridicăm oameni, să permitem unor oameni să se ridice, în aşa fel încât să aibă cine să ne salveze la momentul potrivit", a mai spus preşedintele interimar al PNL.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62421756
Ministrul Energiei anunță un sprijin financiar major pentru persoanele vulnerabile. Suma alocată de Guvern

Ministrul Energiei a declarat sâmbătăcă la rectificarea bugetară se vor aloca 950 de milioane de lei pentru schema de protecție a consumatorilor vulnerabili, bani care vor acoperi coplata facturilor la energie electrică până la finalul lui martie 2026.

62514124
Kelemen Hunor: „Interesant e că aproape nimeni nu dorea premier tehnocrat. Nici preşedintele Nicuşor Dan nu era încântat”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că, deşi au existat în cadrul coaliţiei de guvernare discuţii despre un premier tehnocrat, nimeni nu îşi dorea un astfel de prim-ministru.

62555895
Ilie Bolojan vrea performanță și la PNL. În ce situație statutul partidului trebuie să prevadă demisii

Partidul Național Liberal își redesenează structura organizatorică în cadrul unei reuniuni a Consiliului Național, sâmbătă. Bolojan vrea ca statutul să prevadă și obligația de a demisiona în anumite situații.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.