Antonescu: I-am explicat lui Ponta ce este o coalitie, dupa ce a zis ca el decide si restul executa

61310772

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, ca la intalnirea de miercuri cu premierul Victor Ponta liderii PNL i-au explicat acestuia ce inseamna un Guvern de coalitie, dupa ce liderul PSD a sustinut ca el decide, iar ministrii executa.

Antonescu a fost intrebat cum a decurs reuniunea de la sediul PNL de miercuri, la care au luat parte premierul Victor Ponta si o serie de ministri din partea PSD si PNL.

"Aceasta ordonanta, care ar fi trebuit initiata de la Ministerul Culturii, a sperat cel putin ... sau contrasemnata de ministrul Culturii in opinia primului ministru era o ordonanta cu care noi nu eram de acord. Primul ministru a venit, a expus principiul ca ce decide domnia sa in Guvern toti ministrii trebuie sa execute, altfel pleaca. Am avut o discutie despre ce inseamna un Guvern de coalitie si ca anumite decizii se iau nu doar de primul ministru. Sigur ca primul ministru poate sa ia o decizie din punct de vedere administrativ singur in ultima instanta, dar din punct de vedere politic deciziile se iau altfel (...). in cele din urma, pozitia ministrilor nostri a ramas aceeasi.

Primul ministru a dat o ordonanta de urgenta care insa nu a fost initiata si nu a fost contrasemnata de niciun ministru liberal. in acelasi timp, si ei au acceptat sa convocam plenul Parlamentului maine (vineri - n.r. si sa incercam sa rezolvam aceasta problema fara ca sa fie nevoie sa se activeze, ca sa spun asa, ordonanta", a spus Antonescu, potrivit Mediafax, care citeaza Digi 24.

El a mentionat ca nu a fost "nicio secunda" vreo discutie despre demisii sau despre ruperea USL.

"Nu am fost la un pas de ruperea coalitiei, nu as putea spune cati pasi exact sunt pana la ruperea coalitiei, sper sa fie foarte multi, dar in orice caz nu ieri si nu din acest motiv am fost aproape de ruperea coalitiei", a mai precizat liderul PNL.

Premierul Victor Ponta a fost miercuri la sediul PNL pentru o discutie cu liderul Crin Antonescu.

Inainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discutie cu mai multi ministri PSD si PNL, precum si cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de doua ore. Premierul Victor Ponta nu a ajuns la un acord cu ministrii liberali legat de situatia de la TVR si a decis, astfel, sa plece la sediul PNL pentru a discuta cu presedintele Crin Antonescu.

Surse din USL au declarat ca liderii Uniunii nu s-au inteles, la intalnirea de miercuri, pe subiectele legate de OUG privind desemnarea unei conduceri interimare la TVR si comasarea muzeelor.

Guvernul a adoptat ordonanta de urgenta care permite Birourilor reunite ale Parlamentului sa aprobe conducerea interimara a TVR, printre avizatori nefigurand niciun ministru liberal, au declarat agentiei MEDIAFAX surse oficiale. "Actul normativ nu are avizele ministrilor liberali deoarece nici nu trebuia sa fie avizat de acestia, ci doar sa fie adoptat in cadrul Guvernului", au sustinut sursele citate.

La finalul sedintei, Guvernul a emis un comunicat in care se arata ca ordonanta de urgenta completeaza Legea 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune si reglementeaza "situatia foarte putin probabila" in care plenul Camerelor reunite ale Parlamentului nu se va intruni, vineri 20 decembrie 2013, in cvorum legal, pentru desemnarea directorului general al Societatii Romane de Televiziune. in aceasta situatie, arata Guvernul, conform ordonantei, Birourile permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor numesc un director general interimar pentru o perioada de 60 de zile. Pe perioada interimatului, directorul general interimar indeplineste doar acte de administrare curenta a activitatii societatii.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca i-a spus premierului Victor Ponta ca ministrii liberali nu vor semna o OUG privind conducerea interimara a TVR. Antonescu a spus ca PNL nu il poate impiedica pe primul ministru sa dea o ordonanta de urgenta, dar ca aceasta nu va fi semnata de ministrii PNL.

Parlamentarii se vor reuni vineri la ora 12.00 in sedinta comuna pentru a stabili directorul interimar al TVR. Propunerea PNL pentru acest post este Stelian Tanase.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
60618278
Antonescu: PNL nu-i surade ideea listelor comune la europarlamentare, noi avem batalie pe dreapta

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, ca partidului sau nu-i "surade" ideea unei candidaturi pe liste comune cu PSD la europarlamentare, afirmand ca PNL are de dat "o batalie de imagine pe dreapta".

61372685
Procurorul general al Romaniei: Presedintele sa nu promulge modificarile la Codul Penal

Procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, a declarat joi ca i-a transmis o scrisoare presedintelui Traian Basescu in care a recomandat sa nu promulge proiectul de lege cu modificarile aduse Codului Penal.

61438350
Crin Antonescu: Avocatul Poporului si-a dat demisia

Avocatul Poporului, Anastasiu Crisu, si-a inaintat demisia, a declarat, joi, presedintele Senatului, Crin Antonescu.

Recomandări
Fotojet 5
Primele imagini cu nava scufundată parțial după ce ar fi fost lovită de drone, aproape de Constanța

Alertă în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța, unde o navă comercială ar fi fost lovită de drone. Echipajul format din 13 marinari ucraineni și azeri a cerut ajutor. Salvatorii au scos din apă doar nouă oameni în viață.

62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.