România, înapoi în elita gimnasticii. Echipa feminină este în finala olimpică după 12 ani

62470478

Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat, duminică, la Jocurile Olimpice de la Paris, în finală.

Este pentru prima oară după 12 ani când România reuşeşte din nou această performanţă.

Cu un total de 159.497 puncte, România s-a clasat pe locul 8.

Celelalte echipe calificate în finala din 30 iulie sunt: SUA (172.296), Italia (166.861), China (166.628), Brazilia (165.765), Japonia (162.196), Canada (161.563), Marea Britanie (160.830).

În finalele individuale s-au calificat Sabrina Voinea, la bârnă şi sol, Ana Maria Bărbosu şi Amalia Ghigoarţă, la individual-compus, respectiv Ana Maria Bărbosu la sol.

La individual-compus, Ana Maria Bărbosu a fost pe locul 16 (53.333), iar Amalia Ghigoarţă pe 23 (52.665) şi vor lua startul în finala din 1 august. Simone Biles (SUA) a oferit spectacol în calificări şi a încheiat cu un incredibil 59.566, lider incontestabil la individual-compus.

În finalele pe aparate vor concura pentru România Sabrina Maneca Voinea la bârnă (14.000, locul 5) şi la sol (13.800, 4), respectiv Ana Maria Bărbosu la sol (13.600, 8). Finalele pe aparate sunt programate între 3-5 august.

Sâmbătă, în urma calificărilor masculine, Andrei Muntean a ratat finala la paralele, singurul aparat la care a concurat, după ce a încheiat pe locul 25 (14.366). Andrei Muntean a revenit la Jocurile Olimpice după 8 ani. La debutul său olimpic, în 2016, s-a clasat pe locul 6, tot în finală la paralele, cu nota 15.600.

România este reprezentată la JO de la Paris de 106 sportivi care vor concura în 18 sporturi.

La ediţia trecută, Tokyo 2020, au concurat 101 sportivi la 17 discipline şi s-au obţinut 4 medalii: aur la dublu vâsle feminin, argint la spadă feminin şi canotaj (dublu rame masculin şi patru rame fără cârmaci masculin). România a ocupat locul 46 în clasamentul pe medalii. În istoria participărilor la JO, începând cu 1924, România a obţinut 308 medalii, din care 90 de aur.

La JO2024 participă, în total, 10.500 de sportivi din 148 de ţări, în 329 de probe sportive.

Cu VOYO ai acces LIVE la canalele TVR și poți urmări Jocurile de la Paris de oriunde vrei tu, pe orice device!

Program disponibil prin retransmisia integrală și nealterată a canalelor TVR conform regulilor must-carry.
Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62470472
Jocurile Olimpice. David Popovici e în finala probei de 200 de metri liber cu cel mai bun timp. Când va lupta pentru medalii
Înotătorul român David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 44 sec 53/100.
62470457
Prima mare problemă apărută la JO de la Paris. Organizatorii le-au interzis sportivilor de la triatlon să intre în Sena
A apărut un prim indiciu cu privire la autorii actelor de sabotaj care au vizat liniile de cale ferată de mare viteză, din Franța.
62470424
Gafă la Jocurile Olimpice. Organizatorii au greșit inmul unei țări. Ce a urmat după acest incident
Organizatorii Jocurilor Olimpice au difuzat imnul Sudanului în loc de cel al Sudanului de Sud înaintea meciului de baschet masculin cu Puerto Rico, de duminică dimineaţă.