JO 2024. Cătălin Chirilă: Am făcut câteva greşeli tactice şi tehnice. Sper ca prin antrenament să fiu mai bun şi pe valuri

62474602
IMAGO

Canoistul Cătălin Chirilă a declarat, luni, la întoarcerea de la Jocurile Olimpice de la Paris, că îşi propune ca prin antrenament să devină mai bun în condiţii meteo dificile, cu valuri. 

 

Sportivul a făcut referire la motivele ratării calificării în Finala A a probei de canoe simplu masculin pe 1.000 de metri.

"Acum cred că m-aş mai gândi de câteva ori înainte să încep acea cursă din semifinale. Am făcut câteva greşeli tactice şi tehnice. Greşelile tehnice le-au observat chiar şi cei care cunosc destul de puţin canoe. S-a văzut cât de tare m-am împiedicat şi nu a fost normal. Sunt conştient că trebuie să mă pregătesc pentru condiţii mai rele. E primul lucru pe care vreau să-l schimb şi sper ca prin antrenament să reuşesc să fiu mai bun şi pe valuri", a afirmat Chirilă, care înaintea JO de la Paris se afla printre favoriţi la câştigarea unei medalii.

"Cu siguranţă mă gândesc la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. Am tras linie imediat după acea cursă (n.r. - din semifinale). Poate mulţi se aşteptau să fiu şocat după ce s-a întâmplat în semifinale, dar eu am conştientizat imediat, mi-am dat seama că sunt pe locul cinci şi nici nu mai era nevoie să stau să aştept confirmarea pe tabelă. E normal ca după o linie trasă, după o concluzie, să încep cu dreptul şi am făcut asta în următoarea cursă (n.r. - în Finala B pe care a câştigat-o)", a explicat Chirilă.

Cătălin Chirilă, campion mondial în 2022 şi vicecampion mondial în 2023, s-a clasat pe locul al cincilea în semifinalele probei de canoe simplu masculin pe 1.000 de metri şi a ratat accederea în Finala A (3 min 45 sec 78/100).

Canoistul român stabilise în serii un nou record olimpic, în 3 min 44 sec 75/100, doborât în semifinale de cehul Martin Fuksa (3:44.69), iar apoi în finală (3 min 43 sec 16/100).

Ulterior, Chirilă a câştigat clar Finala B a probei, cu timpul de 3 min 47 sec 48/100, încheind pe locul al nouălea la general.

Chirilă (26 ani) se clasase pe locul 11 la Tokyo în această probă, câştigată atunci de Isaquias Queiroz.

România nu a mai obţinut o medalie olimpică la kaiac-canoe de la Sydney, din 2000, când Florin Popescu şi Mitică Pricop câştigau două medalii la canoe dublu, aur la 1.000 metri şi bronz la 500 metri.

Ultima parte a delegaţiei României, alcătuită din sportivi şi antrenori de la haltere, lupte, tenis de masă, polo şi atletism, a revenit, luni, de la Jocurile Olimpice de la Paris, fiind întâmpinată la Salonul Oficial al Aeroportului ''Henri Coandă'' de reprezentanţi ai federaţiilor, ai cluburilor, precum şi de familii şi prieteni.

România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz, clasându-se pe locul 23 în clasamentul pe naţiuni.

Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu).

Argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg.

Bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, în urma deciziei TAS.

Aceasta este cea mai bună clasare a României în ierarhia pe medalii din 2008 (Beijing), când tricolorii încheiau pe 18 (4-1-4). La JO 2020 (Tokyo), România termina pe locul 46 în clasamentul pe medalii (1-3-0), după ce la Rio 2016 a fost pe 47 (1-1-2), iar la Londra 2012 s-a clasat pe 31 (2-4-1).

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62474594
JO 2024. Iniţiativa de a se acorda medalii de bronz celor trei sportive, lansată de avocaţii Federaţiei Române de Gimnastică

Federaţia Română de Gimnastică a subliniat că propunerea de a se acorda medalii de bronz tuturor celor trei gimnaste care au luptat pentru ea în finala de la sol, Jordan Chiles, Ana-Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, a fost lansată de avocaţii săi.

62474585
Jocurile Olimpice s-au încheiat cu un spectacol impresionant pe Stade de France. Cum a apărut Tom Cruise

Staruri ale sportului, marelui ecran și muzicii au participat la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

62474571
În ce stadiu se află procesul de reatribuire a medaliei de bronz către Ana Maria Bărbosu. Americanii vin cu noi contestații

Jocurile Olimpice s-au încheiat, însă disputa iscată în jurul bronzului de la sol este departe de final.  

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.