„Ucraina nu mobilizează şi nu antrenează suficienţi soldaţi pentru a înlocui pierderile”. Apelul Washingtonului către Kiev

62124402
Getty

Administraţia preşedintelui Joe Biden a cerut, miercuri, Ucrainei să reducă vârsta minimă pentru mobilizarea militară de la 25 la 18 ani, pentru a compensa deficitul de soldaţi în faţa avansului forţelor ruse pe teren, informează AFP.

 

Acest apel intervine cu doar câteva săptămâni înainte de învestirea în funcţie a viitorului preşedinte american, Donald Trump, care ar putea adopta o nouă abordare şi ar putea împinge Kievul să negocieze cu Moscova, în ciuda faptului că, până în prezent, Statele Unite au sprijinit masiv Ucraina, furnizându-i arme.

Un oficial de rang înalt din cadrul actualei administraţii americane a declarat, sub rezerva anonimatului, că Ucraina se confruntă cu o criză "existenţială" de recrutare, cu un număr din ce în ce mai mic de voluntari împotriva unui inamic cu forţe mai mari şi mai bine echipate.

"Adevărul este că, în prezent, Ucraina nu mobilizează şi nu antrenează suficienţi soldaţi pentru a înlocui pierderile de pe câmpul de luptă şi pentru a rezista în faţa forţelor ruse în creştere", a declarat acesta.

Întrebat despre vârsta potrivită pentru mobilizare, oficialul a răspuns că ar exista "un avantaj real în a lua în considerare scăderea vârstei de recrutare la 18 ani"..

Kievul a coborât deja vârsta minimă pentru mobilizare de la 27 la 25 de ani în acest an.

Casa Albă a precizat miercuri că ajutorul militar american nu va fi condiţionat de o nouă reducere.

"Vom continua cu siguranţă să trimitem arme şi echipamente Ucrainei. Ştim că acest lucru este vital. Dar resursele umane sunt la fel de vitale", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

"În plus, credem că forţa de muncă este cea mai vitală nevoie (a Ucrainei). Prin urmare, suntem pregătiţi să ne sporim capacităţile de instruire dacă ei decid măsuri adecvate pentru a suplimenta rândurile", a adăugat el.

Donald Trump a anunţat miercuri că îl numeşte pe generalul Keith Kellogg, care a cerut Kievului să facă mai multe concesii, ca emisar pentru a pune capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62495140
Criza se agravează în Rusia. Recrutările în masă încep să provoace efecte în toate domeniile vieții din țară

Un număr din ce în ce mai mare de locuri de muncă vacante afectează toate domeniile vieţii în Rusia după ce Moscova a decis să trimită trupe în Ucraina susţin companiile, lucrătorii agenţiile de recrutare şi oficialii consultaţi de Reuters.

62500599
Război în Ucraina. Alertă aeriană naţională din cauza ameninţării cu rachete ruseşti

O ameninţare cu rachete ruseşti a fost detectată de forţele aeriene ucrainene joi, la primele ore ale dimineţii. Rachetele vizează în special regiunile Odesa, Herson şi Nykolaiv.

62501585
Mark Zuckerberg, invitat la cină de Donald Trump la Mar-a-Lago

Mark Zuckerberg s-a întâlnit miercuri cu Donald Trump pentru cină la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.