„Războiul” carantinei, între Franța și Marea Britanie. Parisul anunță „măsuri de reciprocitate”

×
Publicitate

Franţa şi-a exprimat joi regretul în legătură cu decizia Marii Britanii de a reimpune carantină obligatorie pentru călătorii provenind din Franţa şi a anunţat "măsuri de reciprocitate", transmite AFP.

Decizia autorităţilor britanice este o decizie pe care o regretăm şi care va conduce la o măsură de reciprocitate, în speranţa revenirii la normal cât mai curând posibil", a declarat secretarul francez pentru afaceri europene Clément Beaune pe contul său de Twitter.

Persoanele provenind din Franţa şi Olanda care călătoresc în Marea Britanie vor face obiectul unei carantine de două săptămâni începând de sâmbătă ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19 din cele două ţări, a anunţat joi executivul britanic.

Măsura de impunere a carantinei va intra în vigoare sâmbătă după ora locală 04:00 (03:00 GMT) şi ar putea determina o întoarcere masivă a celor aproximativ 500.000 de turişti britanici aflaţi în prezent în vacanţă în Franţa.

Potrivit Direcţiei Generale de Sănătate, indicatorii de monitorizare a epidemiei de COVID-19 în Franţa "continuă să se deterioreze" cu o serie de noi cazuri confirmate care "cresc în mod regulat". În ultimele 24 de ore, în Franţa au fost depistate 2.669 de noi cazuri, faţă de 2.524 raportate miercuri.

Marea Britanie este ţara europeană cu cel mai ridicat nivel al deceselor provocate de pandemia de COVID-19, raportând peste 41.000 de morţi.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62142038
Spectacol impresionant pe coasta Californiei de Sud. Sute de delfini s-au strâns într-o formație perfectă

Aproximativ trei sute de delfini au oferit un spectacol impresionant în apropiere de coasta Californiei de Sud.

62142036
Un tânăr infectat cu Covid s-a căsătorit de pe patul de spital, imediat cum a scăpat de boală

Nimic nu stă în calea iubirii, nici măcar noul coronavirus. Dovada vine din Texas, unde doi miri, unul dintre ei suferind de COVID-19, şi-au unit destinele în spital.

62142034
Protestele continuă în Belarus. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă joi seara în Belarus pentru a manifesta împotriva represiunii violente a mişcării de protest declanşate de realegerea controversată a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, transmite vineri AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.