Zelenski vrea să transmită un mesaj de pace la finala Cupei Mondiale de fotbal. FIFA ar fi respins solicitarea

62307150
Profimedia

O solicitare a preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, de a tramsnite un mesaj de pace înainte de startul finalei Cupei Mondiale de fotbal din Qatar ar fi fost respinsă de FIFA, potrivit unei surse citate de CNN, scrie News.ro. 

Sursa respectivă a precizat că Zelenski ar vrea să apară prin legătură video cu stadionul din Qatar, înainte de meci, şi că liderul de la Kiev ar fi fost surprins de răspunsul negativ al FIFA. Nu se ştie dacă mesajul lui Zelenski ar fi fost unul înregistrat sau în direct.

“Credeam că FIFA vrea să îşi folosească platforma pentru a face bine”, a precizat sursa citată de CNN.

Totuşi, discuţiile dintre Ucraina şi FIFA cu privire la această situaţie continuă, a menţionat cnn.com.

Solicitarea Kievului, deşi ar reprezenta un moment neobişnuit pentru Cupa Mondială, nu este surprinzătoare. Kievul a încercat în mod repetat să folosească evenimentele majore din lume, indiferent de temă, pentru a atrage atenţia lumii asupra războiului din Ucraina. Zelenski a avut apariţii video, între altele, şi la Premiile Grammy şi la festivalul de film de la Cannes.

Finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, dintre Argentina şi Franţa, se va disputa duminică, de la ora 17.00, la Lusail.

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62310606
China, copleșită de valul fără precedent de cazuri de Covid-19. Crematoriile nu mai fac față
Angajaţii crematoriilor din Beijing au declarat că aceste unităţi au început să fie copleşite din cauza unui val fără precedent de cazuri de COVID-19 în China, care ar urma să ajungă în curând şi în zonele rurale ale ţării, potrivit autorităţilor chineze.
62310579
Stațiile de metrou din Madrid au fost închise din cauza inundațiilor
Mai multe stații de metrou din Madrid au fost închise, ieri, după ce puhoaiele s-au revărsat în subteran.  
62310578
Un avion de ultimă generație, F-35, a ratat manevra de aterizare, iar pilotul s-a catapultat în ultimul moment
Un avion de ultimă generație, F-35, care poate ateriza vertical, ca un elicopter a ratat manevra la o bază aeriană din Texas.