Wall Street Journal: Iranul a ajutat Hamas la planificarea atacului asupra Israelului și a dat undă verde pentru asalt

62392761
Getty

Oficialii de securitate iranieni au ajutat la planificarea atacului surpriză al Hamas asupra Israelului şi au dat unda verde pentru asalt în cadrul unei reuniuni de lunea trecută la Beirut, potrivit unor membri de rang înalt ai Hamas şi Hezbollah.

Se pare că această alianţă a fost formată în luna august, pentru a planifica incursiunile aeriene, terestre şi maritime din Israel. Mai multe reuniuni au avut loc la Beirut pentru a pune la punct ofensiva şi la ele ar fi participat ofiţeri ai Gardienilor Revoluţiei Islamice, corpul de elită al regimului islamic de la Teheran, relatează The Wall Street Journal (WSJ), conform News.ro.

La aceste şedinţe au fost prezenţi reprezentanţi a patru grupări militante susţinute de Iran, inclusiv Hamas, care deţine puterea în Gaza, dar şi Hezbollah, grupare militantă şiită şi totodată facţiune politică în Liban, au declarat sursele WSJ.

Planul mai amplu al Iranului este de a crea o ameninţare pe mai multe fronturi care să poată sugruma Israelul din toate părţile - Hezbollah şi Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei în nord şi Jihadul Islamic Palestinian şi Hamas în Gaza şi Cisiordania, potrivit membrilor de rang înalt ai Hamas şi Hezbollah şi unui oficial iranian.

Oficialii americani spun că nu au văzut dovezi ale implicării Teheranului. Într-un interviu la CNN, difuzat duminică, secretarul de stat Antony Blinken a declarat: „Nu am văzut încă dovezi că Iranul a dirijat sau a fost în spatele acestui atac anume, dar cu siguranţă există o relaţie îndelungată”.

„Nu suntem implicaţi în răspunsul Palestinei, deoarece acesta este luat doar de Palestina însăşi”, a declarat un purtător de cuvânt al misiunii iraniene la ONU.

La rândul său, Mahmoud Mirdawi, un oficial de rang înalt al Hamas, a declarat că gruparea a planificat singură atacurile. „Aceasta este o decizie palestiniană şi a Hamas”, a declarat el.

Cu toate acestea, un oficial european şi un consilier al guvernului sirian au oferit aceeaşi versiune a implicării Iranului în pregătirea atacului ca şi membrii de rang înalt ai Hamas şi Hezbollah, precizează Wall Street Journal.

În fruntea efortului de a regrupa grupările pe care Iranul le susţine în străinătate şi de a le plasa sub o comandă unificată a fost Ismail Qaani, liderul braţului militar internaţional al Gardienilor Revoluţiei.

Un rol direct al Iranului ar scoate din umbră duşmănia de lungă durată a Teheranului cu Israelul, crescând riscul unui conflict mai larg în Orientul Mijlociu. Înalţi oficiali israelieni din domeniul securităţii au promis că vor lovi conducerea Iranului dacă Teheranul va fi găsit responsabil de uciderea unor israelieni, scrie WSJ.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62392773
Seismul din Afganistan, soldat cu cel puţin 2.000 de morţi. Căutările continuă
Cel puţin 2.000 de persoane au murit în urma cutremurului violent care a lovit, sâmbătă, vestul Afganistanului, conform unui bilanţ dat publicităţii duminică de guvernul taliban.
62392537
„S-a dus în rai”. O întreagă familie, ținută ostatică în timp ce teroriștii Hamas anunță că le-au executat un copil | VIDEO
Imagini șocante cu o familie israeliană luată ostatică de teroriștii Hamas arată momentul în care aceștia i-au spus unei fetițe că sora ei moartă „s-a dus în rai”, la câteva momente după ce au executat-o.
62392760
Israelul încă nu deţine controlul deplin de-a lungul frontierei cu Gaza. Teroriștii Hamas, blocați în teritoriul evreu
Armata israeliană a anunțat, luni, că încă nu deţine controlul deplin de-a lungul frontierei cu Gaza.