Vladimir Putin: Marina militară rusă se va dota cu arme nucleare hipersonice

×
Publicitate

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, duminică, la Sankt-Petersburg, că Marina militară rusă va fi dotată cu arme nucleare hipersonice şi cu drone submarine nucleare.

Potrivit Ministerului Apărării rus, acestea se află în faza finală de testare, informează Reuters şi EFE.

Putin, care afirmă că nu ar dori o cursă a înarmărilor, a evocat deseori o nouă generaţie de arme nucleare ruseşti care - potrivit lui - sunt fără analogie în prezent şi pot lovi aproape peste tot în lume. Unii experţi occidentali se întreabă totuşi cât de avansate ar fi acestea.

Noile arme, dintre care unele nu au fost încă desfăşurate, cuprind drona nucleară subacvatică Poseidon, concepută pentru a fi transportată de submarine şi rachetă de croazieră hipersonică Zircon, care poate fi desfăşurată pe nave de suprafaţă.

Combinaţia între viteză, manevrabilitate şi altitudine a rachetelor hipersonice, capabile să depăşească de peste cinci ori viteza sunetului, le face dificil de urmărit şi de interceptat.

Capacităţile Forţelor navale ruse vor creşte şi marina militară va primi 40 de noi nave în acest an, a afirmat Putin într-un discurs susţinut la Sankt-Petersburg, cu ocazia unei defilări navale anuale de Ziua Marinei ruse în care au fost prezentate cele mai avansate nave, submarine nucleare şi aparate din aviaţia navală ale Rusiei.

El nu a precizat când vor intra în funcţiune noile arme hipersonice, dar a sugerat că această zi se apropie.

"Desfăşurarea generalizată a tehnologiilor digitale avansate care nu au egal în lume, inclusiv sisteme de atac hipersonice şi drone submarine vor conferi flotei avantaje unice şi îi vor creşte capacităţile de luptă", a spus Putin.

În acelaşi discurs, preşedintele rus a mulţumit forţelor navale pentru serviciul lor "impecabil" adus Rusiei, subliniind că marina rusă apără de "mai bine de trei secole" suveranitatea" ţării.

Anterior, şeful statului rus a trecut în revistă mari nave de război aflate în portul Kronstadt din Golful Finlandei.

La parada navală din Sankt-Petersburg au participat 46 de ambarcaţiuni, 42 de avioane şi peste 4.000 de militari.

Săptămâna aceasta, Putin a promis că va continua ambiţiosul program rusesc de construire a navelor de război, în timpul unei ceremonii de lansare a construirii a şase nave noi la trei şantiere navale, pe care le-a prezidat printr-o teleconferinţă din Crimeea, anexată de la Ucraina în 2014.

"În ultimii opt ani, flota a primit peste 200 de nave, corvete şi vase de diferite tipuri. Trebuie să respectăm în mod constant programul de armament al statului, astfel încât până în 2027 mai mult de 70% din navele marinei ruse să fie noi ", spusese Putin în Crimeea, unde a participat la lansarea construirii a două nave la şantierul din Kerci.

Într-o declaraţie separată, publicată duminică de agenţiile de presă ruse, Ministerul Apărării rus a afirmat că testările submarinului "Belgorod" capabil să transporte drone Poseidon sunt în curs de desfăşurare, iar testarea rachetei hipersonice Zircon este aproape finalizată.

"Lucrările se desfăşoară cu succes pentru a crea sisteme de arme moderne pentru marină", conform ministerului.

Anul trecut, Putin a ameninţat cu desfăşurarea rachetelor hipersonice pe nave şi submarine care s-ar putea disimula în afara apelor teritoriale americane dacă SUA decid să-şi desfăşoare rachete nucleare cu rază intermediară de acţiune în Europa.

Washingtonul nu a desfăşurat astfel de rachete în Europa, dar Moscova se teme că ar putea să o facă.

Ziua Marinei este sărbătorită anual în Rusia în ultima duminică a lunii iulie.

În afară de Sankt-Petersburg, defilări cu această ocazie au loc şi în alte porturi ale marinei ruse, la care participă circa 250 de nave şi aproximativ 15.000 de militari.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cum a reușit o tânără să dea la schimb o agrafă pentru o mașină. Acum vrea să obțină o casă

O tânără din SUA care a acceptat o provocare de pe internet a reușit să transforme un ac de păr într-o mașină, printr-o serie de schimburi și spune că nu se va opri până nu va obține o casă, relatează Sky News.

Polonia vrea să iasă din tratatul european împotriva violenţelor la care sunt supuse femeile

Polonia lansează săptămâna viitoare demersuri în vederea unei retrageri din tratatul european împotriva violenţelor la care sunt supuse femeile.

Masca de protecţie, obligatorie şi pe stradă în Belgia, după creşterea numărului de infectări

Noi măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului au intrat în vigoare sâmbătă în Belgia. Printre aceste măsuri se numărâ și obligativitatea purtării măştii de protecţie în pieţe, pe străzile principale şi în clădirile publice.

Recomandări
Surse: Președintele „lasă impresia” că va numi azi premier. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.