Vizită surprinzătoare a premierului Moldovei într-o țară prietenă cu Rusia

62326077
Shutterstock

Premierul moldovean Dorin Recean este așteptat săptămâna viitoare într-o vizită oficială la Budapesta, a anunțat vineri omologul maghiar Viktor Orban. Vizita are conotații speciale, dată fiind apropierea Ungariei de Rusia, dușmanul declarat al Moldovei.

Premierul moldovean Dorin Recean efectuează săptămâna viitoare o vizită oficială în Ungaria, unde se va întâlni cu omologul său maghiar Viktor Orban.

Anunțul a fost făcut vineri chiar de către premierul maghiar, printr-o scurtă propoziție rostită la postul public de radio și preluată de Hirado, potrivit căruia ”Viktor Orbán a anunţat, de asemenea, că prim-ministrul Moldovei va vizita Ungaria săptămâna viitoare”.

Ungaria se opune aderării Moldovei la UE

Vizita premierului moldovean are o conotație extrem de complexă, în condițiile în care Ungaria se opune, pe de-o parte, aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană (sau cel puțin în forma ”la pachet”, alături de Ucraina), iar pe de altă parte Viktor Orban este aliatul declarat al dictatorului rus Vladimir Putin.

Rusia a devenit, de altfel, dușmanul existențial al Republicii Moldova, în contextul deciziei Chișinăului de a se rupe de Kremlin și a se alătura lumii civilizate. 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62117337
Un român și fiul său care lucrau în construcții și-au găsit sfârșitul la muncă, în Franța. Un zid s-a prăbușit peste ei
Un muncitor român, în vârstă de 52 de ani, și fiul său de 21 de ani au murit în urma unui accident de muncă, pe un șantier din Franța, după ce un zid s-a prăbușit peste ei.
62418966
Viktor Orban: Nu există bani care să ne facă să primim migranți și să lăsăm copiii pe mâinile LGBTQ. UE, niște ”hoți”
Viktor Orban a lansat un nou atac extrem de dur la adresa Uniunii Europene, despre care spune că folosește un ”limbaj codat, ca între hoți”, în timp ce Ungaria nu se va lăsa șantajată pentru a primi migranți sau a lăsa copiii ”în mâinile LGBTQ”.  
62314840
Epidemie de gripă la granița cu România. Autoritățile introduc vaccinarea obligatorie
Autoritățile din Bulgaria au introdus restricții severe și dispun vaccinarea antigripală obligatorie, după ce în trei regiuni a fost declarată epidemie de gripă.