VIDEO din timpul operațiunii de eliminare a liderului ISIS. De ce sunt sceptici ruşii

×
Publicitate

Liderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a murit în Siria, într-un raid al comandourilor americane.

Anunţul oficial a fost făcut de preşedintele american Donald Trump, care a povestit cu lux de amănunte cum a decurs operaţiunea. Imaginile filmate de locuitorii din zonă arată că toate clădirile unde s-ar fi ascuns Baghdadi au fost distruse complet.

Raidul a început, sâmbătă, puţin după ora 5 după-amiază. Opt elicoptere cu trupe speciale americane la bord, însoţite de alte aeronave de suport, au decolat din Irak şi din Turcia cu destinaţia Idlib, în nord-vestul Siriei. Americanii aveau informaţii că Abu Bakr al-Baghdadi se ascunde într-un complex izolat, împreună cu soţiile sale, copiii şi mai mulţi militanţi ISIS rămaşi fideli. Odată ajunşi la destinaţie, militarii americani au fost întâmpinaţi cu focuri de arme grele. Totul, sub ochii localnicilor treziţi de explozii.

Martor: "Am deschis uşa casei şi am văzut un elicopter în faţa mea, la 15 metri deasupra pământului, şi altul chiar în spatele lui. Dădeau ocol la aproape doi kilometri distanţă. La început nu s-a tras, apoi s-au auzit focuri de armă şi elicopterul a ripostat".

Raidul comandourilor americane a durat câteva zeci de minute. În urma lor, întregul complex a fost ras de pe faţa pământului. Niciun militar american nu a fost rănit în timpul operaţiunii, dar mai mulţi militanţi ISIS au fost ucişi şi alţii au fost capturaţi în viaţă. În stilu-i caracteristic, preşedintele american a povestit ultimele momente ale liderului terorist.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: "A murit după ce a intrat într-un tunel înfundat, scâncind, plângând şi ţipând tot timpul. Unsprezece copii au fost evacuaţi din complex şi sunt teferi. Singuri care mai rămăseseră erau Baghdadi şi alţi trei copii, pe care îi târâse după el. Au fost duşi la moarte sigură. A ajuns la capătul tunelului, cu cu câinii noştri pe urme. Şi-a detonat vesta şi a murit împreună cu cei trei copii.

Donald Trump a urmărit operaţiunea în direct, alături de vicepreşedintele Mike Pence şi de alţi oficiali americani. Liderul de la Casa Albă le-a mulţumit ruşilor pentru asistenţa oferită în timpul raidului, care şi-ar fi dat acordul ca aeronavele americane să traverseze zonele controlate de ruşi în Siria, dar declaraţiile sale au fost primite cu scepticism de purtătorul de cuvânt al armatei ruse.

Frederik Pleitgen, corespondent CNN: "Ruşii nu au înregistrat atacuri aeriene în ceea ce ei numesc "zona de de-escaladare Idlib. În plus, a adăugat că ruşii nu ştiu nimic despre vreun fel de asistenţă acordată SUA în raid. De exemplu, să permită Statelor Unite să zboare prin spaţiul aerian controlat de Rusia".

Abu Bakr al Baghdadi a fost fondatorul grupării teroriste Statul Islamic şi s-a autoproclamat calif al lumii musulmane în 2014. Multă vreme cel mai căutat om de pe planetă, a fost considerat direct responsabil pentru atrocităţile provocate de militanţii ISIS în Siria, Irak, dar şi în alte regiuni ale globului, soldate cu zeci de mii de morţi.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62088087
Stare de urgență în California. Zeci de mii de case, în pericol să fie mistuite de flăcări

În California, bătălia cu focul se duce acum în casele şi în curţile oamenilor.

62041356
Unitatea de elită secretă care l-a eliminat pe liderul ISIS. Filmul morții lui al-Baghdadi

Operațiunea americană care a dus la eliminarea liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, a avut ca vârf de lance una dintre cele mai secrete unități de elită din armata americană - Delta Force, scrie The Times, citat de theaustralian.com.au.

62087991
Una dintre victimele din "camionul morții" a fost păcălită de angajatorul din România

Una dintre victimele din „camionul morții”, un tânăr vietnamez în vârstă de 28 de ani, ar fi fost victima unuei escrocherii în România. Mama acestuia a povestit că bărbatul a părăsit țara sa natală pentru a lucra legal într-o fabrică de la noi. 

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.