Viața pacienților cu COVID într-o țară în care boala oficial nu există. Ce se întâmplă cu cei infectați

62214024
AFP

Turkmenistanul este una dintre puținele țări, alături de Coreea de Nord, care susțin că nu au cazuri de coronavirus, deși informații neoficiale sugerează că se confruntă cu al treilea și posibil cel mai puternic val de Covid-19, scrie BBC.

Sayahat Kurbanov se sufoca. Gâfâia de parcă ar fi alergat la un maraton și avea o durere insuportabilă în piept. Avea toate simptomele coronavirusului.

Problema era că se afla în Turkmenistan, unde pacienții ca el nu există oficial. Când a chemat o ambulanță luna trecută, medicul i-a spus că are pneumonie și că ar trebui să meargă urgent la spital. Kurbanov (nume fictiv, pentru a-i proteja identitatea) știa că medicii se refereau la cazurile Covid drept „pneumonie”.

În drum spre spital, Kurbanov a reușit să sune la clinica la care făcuse un test Covid cu câteva zile în urmă. „Este pozitiv", a auzit o voce liniștită spunând. „Ce este pozitiv?" a strigat el, „este Covid?”. „Da” - a venit răspunsul.

Abia mai târziu a descoperit că în Turkmenistan nu se eliberează documente care să ateste infecția cu coronavirus.

Primul spital la care a mers a refuzat să-l interneze pentru că avea locuri libere.

„Aproape că am murit pe drum. Nu mai aveam aer... virusul a avansat atât de repede. Am început să lovesc geamul și am strigat "Te rog, oprește-te! Nu pot respira!". Mi-au dat oxigen, dar nu a ajutat prea mult", a povestit bărbatul.

Și următorul spital la care a ajuns a refuzat să îl interneze. De data aceasta motivul a fost altul: spitalului îi era interzis să admită pacienți din afara capitalei Așgabat.

„Am început să intru în panică. L-am întrebat pe doctor: "Ce ar trebui să fac? O să mor aici?"”. Acesta a chemat un medic pe care îl cunoștea și i-a cerut ajutorul. După numeroase apeluri telefonice și conversații aprinse, bărbatul a fost în cele din urmă primit.

Starea lui nu s-a îmbunătățit în următoarele cinci zile.

"Nu puteam ihala - parcă totul din mine era lipit. Am avut atacuri de panică, pentru că nu puteam respira. Parcă m-aș fi scufundat sub apă și mai puteam să ies la suprafață."

A strigat la un moment dat după asistente medicale și le-a cerut să-i dea ceva pentru a-i atenua durerea. Așa a descoperit că internarea în spital nu este întotdeauna suficientă pentru a primi tratament în Turkmenistan. Kurbanov spune că medicii ignoră în mod obișnuit pacienții, iar asistentele medicale nu trec să te vadă decât dacă o cunoștință cu relații sună persoanele potrivite.

De asemenea, spitalul nu avea suficient personal - câteva asistente îngrijeau mai mult de 60 de pacienți. Au fost momente când o doamnă de curățenie administra injecții, a spus bărbatul.

Asistentele spuneau povești despre pacienți care se prăbușeau și mureau în fața lor, deoarece nu existau ventilatoare disponibile iar mașinile de oxigen nu funcționau. Medicii i-au schimbat tratamentul lui Kurbanov de mai multe ori.

A cheltuit aproximativ 2.000 de dolari pentru medicamente și mită, o sumă uriașă în Turkmenistan și a fost externat după 10 zile.

Jurnaliștii turkmeni din afara țării raportează un al treilea val de infectări, însă toți cei din țară se tem să vorbească, potrivit BBC. Site-ul Turmen.news a identificat peste 60 de persoane care au murit de Covid-19 de la începutul pandemiei.

Autoritățile turkmene nu raportează cazuri de coronavirus. Președintele Gurbanguly Berdymukhammedov, fost dentist, folosește imaginea unei națiuni sănătoase ca propagandă de stat. A admite că țara este afectată de pandemie ar putea submina legitimitatea regimului său.

Cu toate acestea, un caz petrecut anul trecut era cât pe ce să-i dea planurile peste cap. Un diplomat turc din Așgabat s-a îmbolnăvit. Kemal Uckun a prezentat simptome tipice coronavirusului: durere în piept, transpirație, febră. A fost diagnosticat cu pneumonie.

Soția sa, Guzide Uckun, a trimis radiografiile la spitalele din Turcia și toate au confirmat că are Covid-19. Ea a încercat cu disperare să-l aducă pe Uckun în Turcia, dar autoritățile turcmene au refuzat să permită unui avion medical să-l transporte acasă. Permisiunea a fost acordată abia la câteva ore după moartea sa.

Corpul acestuia a fost îmbălsămat, iar experții criminalistici nu au putut găsi urme de coronavirus.

Autoritățile turkmene au introdus câteva măsuri de carantină pentru a opri răspândirea bolii. Dar guvernul insistă că, datorită „măsurilor sale preventive”, țara rămâne liberă de Covid.

Niciunul dintre angajații spitalului în care a fost internat Kurbanov nu a folosit cuvintele „Covid” sau „coronavirus”. „Spuneau doar "virusul" sau "boala". Îi întrebam "De ce nu spuneți ce este? Este Covid? Și îmi făceau semn, fără să spună nimic”, a povestit el.

Cât a fost internat, Kurbanov a primit un mesaj de la Guvern cu un avertisment adresat populației. Mesajul îndemna oamenii să poarte măști, ca să se protejeze de ”praful din aer”.

„Chiar murim din cauza prafului? Vor lăsa oamenii să moară, dar nu vor recunoaște vreodată că au Covid”, a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Cel mai mare copac din lume, amenințat de incendiile de vegetație din SUA. Cum se încearcă protejarea arborilor sequoia

Echipele de pompieri din California sunt în continuare în alertă pentru că incendiile de vegetaţie se apropie cu viteză de rezervaţia arborilor milenari - Sequoia.

Proteste la Capitoliu. Sute de persoane s-au adunat în semn de susținere pentru cei reținuți după asaltul din ianuarie

Sute de persoane s-au adunat, sâmbătă, în faţa Capitoliului, la Washington, în semn de susţinere pentru persoanele reținute după asaltul din ianuarie asupra Congresului american.

FDA recomandă ca doza a treia a vaccinului anti-Covid să fie administrată doar persoanelor de peste 65 de ani

Consilierii Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din SUA au decis să recomande administrare cele de-a treia doze de vaccin anti-COVID pentru americanii cu vârsta de cel puţin 65 de ani şi pentru persoanele cu risc crescut de boală severă.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.